Antony Blinken: Autorităţile române devoalează un efort al Rusiei, de amploare şi bine finanţat, de a influenţa alegerile prezidenţiale
05 Decembrie 2024
AgerpresDeclaraţia lui Blinken survine după ceWashingtonul a avertizat miercuri România asupra "consecinţelor negative grave" pe care le-ar produce o îndepărtare a ţării de Occident, în timp ce candidatul naţionalist Călin Georgescu se află într-o poziţie favorabilă după primul tur al alegerilor prezidenţiale, au relatat AFP şi dpa.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat joi că "autorităţile române devoalează un efort al Rusiei, de amploare şi bine finanţat, de a influenţa alegerile prezidenţiale recente", într-un discurs susţinut la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), organizată în Malta.
"În acest an, OSCE a monitorizat mai mult de o duzină de alegeri - inclusiv recentele alegeri din Statele Unite -, oferind evaluări care rămân standardul esenţial pentru competiţii libere şi corecte. În (Republica) Moldova, OSCE a confirmat un al doilea tur de scrutin bine administrat, în ciuda interferenţei ruseşti, iar acum autorităţile române descoperă un efort al Rusiei - de amploare şi bine finanţat - de a influenţa recentele alegeri prezidenţiale, contrar standardelor OSCE", a spus Blinken, conform transcrierii intervenţiei sale, publicată pe site-ul Departamentului de Stat al SUA.
"În acest an, OSCE a monitorizat mai mult de o duzină de alegeri - inclusiv recentele alegeri din Statele Unite -, oferind evaluări care rămân standardul esenţial pentru competiţii libere şi corecte. În (Republica) Moldova, OSCE a confirmat un al doilea tur de scrutin bine administrat, în ciuda interferenţei ruseşti, iar acum autorităţile române descoperă un efort al Rusiei - de amploare şi bine finanţat - de a influenţa recentele alegeri prezidenţiale, contrar standardelor OSCE", a spus Blinken, conform transcrierii intervenţiei sale, publicată pe site-ul Departamentului de Stat al SUA.
El a făcut referire de asemenea şi la alegerile recente din Georgia, unde observatorii OSCE "au făcut lumină asupra relatărilor îngrijorătoare privind intimidarea alegătorilor şi eforturile partidului de guvernământ de a înclina terenul de joc în favoarea sa".
Declaraţia lui Blinken survine după ceWashingtonul a avertizat miercuri România asupra "consecinţelor negative grave" pe care le-ar produce o îndepărtare a ţării de Occident, în timp ce candidatul naţionalist Călin Georgescu se află într-o poziţie favorabilă după primul tur al alegerilor prezidenţiale, au relatat AFP şi dpa.
"Progresele obţinute cu greu de România pentru a se ancora în comunitatea transatlantică nu pot fi puse în discuţie de actori străini care caută să deturneze politica externă a României de la alianţele sale occidentale", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat, referindu-se la acuzaţiile de ingerinţă rusă formulate de autorităţile de la Bucureşti.
Oricare astfel de schimbări "ar avea consecinţe negative grave" asupra cooperării în domeniul securităţii cu Washingtonul şi, de asemenea, ar descuraja companiile americane să investească în România, a adăugat el.
Afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat au fost făcute după desecretizarea unui raport al serviciilor speciale din România care acuză implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze procesul electoral din România.
"Datele la care s-a făcut referire în raport ar trebui investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România", a subliniat Miller.
Purtătorul de cuvânt a spus că ţine de poporul român să-şi aleagă liderii şi că SUA "nu se amestecă în această alegere sau proces".
Miniştrii de externe din cele 57 de ţări membre ale OSCE s-au reunit joi în Malta pentru cel de-al 31-lea consiliu ministerial, pentru a aborda, pe lângă războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu, situaţia securităţii în zona euroatlantică şi eurasiatică.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 84 / 9154 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...