ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Anca Dragu, despre tensiunile de pe piaţa asigurărilor: Un mesaj negativ pentru potenţialii investitori în piaţa de capital

21 Martie 2023   |   Agerpres

În opinia sa, statul trebuie să intervină foarte rapid şi foarte ferm şi să vină cu măsuri care să restabilească încrederea.

 
 
Tensiunile de pe piaţa asigurărilor transmit un mesaj negativ potenţialilor investitori în piaţa de capital din România, existând un fenomen de contagiune de la un segment al pieţei, la întreaga piaţă, a afirmat marţi Anca Dragu, senator, membru al Comisiei pentru buget-finanţe.
 
În opinia sa, statul trebuie să intervină foarte rapid şi foarte ferm şi să vină cu măsuri care să restabilească încrederea.
 
"Pentru un non-participant: se uită la această piaţă, ceva nebulos, când mai aude şi că un segment din piaţa de capital, respectiv piaţa asigurărilor, acolo e ceva, sunt nişte miliarde care nu se mai găsesc, sunt nişte clienţi păgubiţi, cu siguranţă este un mesaj foarte, foarte prost. Cei care consideră piaţa de capital o zonă nebuloasă şi nu vor să intre îşi vor întări sentimentul că trebuie să se ţină departe de piaţa de capital în general. Deci este acest fenomen de contagiune de la un segment al pieţei, la întreaga piaţă şi, tocmai de aceea, statul trebuie să intervină foarte rapid şi foarte ferm şi să vină cu măsuri care să restabilească încrederea, să zică ok, este un eşec, este un faliment, dar uite, am găsit vinovaţi, au plătit, avem oameni mai buni de data asta. Continuăm drumul într-o altă formulă", a menţionat Anca Dragu, la Forumul Investitorilor - 2023, organizat de ziarul Bursa.
 
Ea a fost întrebată ce mesaje transmit, din punctul său de vedere şi ca fost ministru de finanţe, tensiunile de pe piaţa asigurărilor pentru încrederea în piaţa de capital.
 
"Cred că într-adevăr este un efect de contagiune negativ pentru întreaga piaţă şi degeaba spunem noi că vrem să vedem lichiditate pe piaţa de capital, pe bursă, că vrem să vedem mai mulţi participanţi şi pe IPO, dar şi tranzacţionare şi lichiditate, dacă se păstrează acest sentiment neplăcut, nu vom ajunge la acele rezultate. Deci, aparent, fiind în aceeaşi piaţă mare de capital, cu siguranţă fiecare segment are influenţă asupra celălalt segment de piaţă. La fel şi cu băncile. Dacă vezi probleme în sectorul bancar, ele se transferă. De fapt, după cum aţi spus, poate chiar această nebuloasă din anii 90 este una dintre cauzele pentru care piaţa de capital în România este mult mai slabă, mai îngustă decât în alte ţări din regiune, ţări cu care noi vrem să ne comparăm şi trebuie să ne comparăm", a mai spus Anca Dragu.
 
În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, ea a subliniat că "ar fi trebuit să vedem o decizie mult mai rapidă şi mult mai fermă acum 2 ani, când se ştiau toate problemele din piaţa aceasta".
 
"Aşa, ieri, la comisie, ce am aflat? Că de fapt instituţia care trebuie să asigure supraveghere şi reglementare a făcut absolut tot ce se putea, pur şi simplu nu te poţi opune destinului. A fost un destin, în condiţiile în care vorbim totuşi de un cadru legal, de o instituţie întreagă care are atribuţii ferme, clare. Chiar ieri, în timpul audierilor, am recitit OUG 93, poate îmi scapă mie ceva din această ordonanţă - avea toate instrumentele pentru a fi intervenit mult mai devreme", a adăugat Anca Dragu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2153 / 9135
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații Teis și Asociații întorc rezultatul anulării unei proceduri de achiziție publică în etapa reevaluării ofertelor
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...