Zamfirescu Racoți & Partners a premiat excelența în cadrul concursului de procedură civilă „Viorel-Mihai Ciobanu”
03 Mai 2019
BizLawyerConcursul s-a bucurat de o participare largă în rândul studenților, în etapa finală calificându-se zece dintre cei mai valoroși participanți la competiție.
Societatea civilă de avocați Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP), în colaborare cu Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, a premiat în data de 24 aprilie 2019 câștigătorii primei ediții a concursului de procedură civilă „Viorel-Mihai Ciobanu”. Evenimentul s-a desfășurat în Amfiteatrul nr. 4 al Facultății de Drept, Universitatea București, cu audiența a peste 100 de studenți ai anului IV, în prezența domnului prof. dr. Flavius Baias, Decan al Facultății de Drept, a domnului avocat Călin-Andrei Zamfirescu, partener fondator ZRP, a domnului avocat dr. Cosmin Vasile, partener coordonator ZRP și a domnului prof. dr. Traian Briciu.
Laureații competiției sunt Angelica Alecu și Dragoș Petrescu, cărora li s-au acordat următoarele premii:
Laureații competiției sunt Angelica Alecu și Dragoș Petrescu, cărora li s-au acordat următoarele premii:
→ Angelica Alecu - Premiul de excelență „Viorel-Mihai Ciobanu” în valoare de 2.000 de euro pentru cea mai originală pledoarie
→ Dragoș Petrescu - Premiul de excelență „Viorel-Mihai Ciobanu” în valoare de 1.000 de euro pentru analiza corectă și riguros științifică a speței
→ Dragoș Petrescu - Premiul de excelență „Viorel-Mihai Ciobanu” în valoare de 1.000 de euro pentru analiza corectă și riguros științifică a speței
Concursul s-a bucurat de o participare largă în rândul studenților, în etapa finală calificându-se zece dintre cei mai valoroși participanți la competiție.
Inițiativa societății de avocați Zamfirescu Racoți & Partners, susținută de Facultatea de Drept, Universitatea București, reprezintă un omagiu pentru personalitatea, opera și întreaga activitate academică a distinsului prof. dr. Viorel-Mihai Ciobanu, fost decan al Facultății de Drept, Universitatea București, judecător la Curtea Constituțională, Președinte al Curții de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, membru de onoare al Uniunii Avocaților din România și coordonator al colectivului de redactori ai Noului Cod de Procedură Civilă, și dorește să promoveze interesul studenților pentru domeniul dreptului procesual civil.
Organizatorii au relevat înaltul nivel de pregătire al studenților participanți cărora le-au transmis și mesajul din partea soției defunctului omagiat.
"Nu îmi puteam imagina un final de facultate mai reușit decât cel resimțit prin experiența acestui concurs. Mă bucur că am avut ocazia să iau parte la acest proiect, care sper să devină o tradiție. Din păcate, nu am avut ocazia să îl cunosc pe domnul profesor Viorel-Mihai Ciobanu decât prin intermediul lucrărilor scrise, dar cu fiecare ocazie aud numai cuvinte frumoase la adresa dumnealui, toate la superlativ. Sunt convinsă că toate sunt și întemeiate. Mă simt mândră că am reușit și eu, într-o mică măsură, să îl omagiez prin pregătirea temeinică pentru concurs", a declarat Angelica Alecu.
“Concursul s-a dovedit a fi o experiență complexă. Așa cum a fost conceput, are vocația de a pune în valoare atât abilitățile de a formula în mod corect și coerent raționamente scrise teoretice, cât și susținerea unor argumente orale pornind de la o speță propusă de organizatori în materia procedurii civile. Este salutară inițiativa Zamfirescu Racoți & Partners de a organiza această competiție anual și sper ca aceasta să devină o tradiție. De asemenea, nu trebuie uitat că această competiție are și scopul de a onora memoria regretatului profesor Viorel-Mihai Ciobanu, un model inclusiv pentru generațiile care nu au avut privilegiul de a studia procedură civilă cu domnia sa", a adăugat Dragoș Petrescu.
Zamfirescu Racoţi & Partners este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business, al insolvenței, al dreptului penal şi al consultanţei fiscale.
ZRP are o echipă de 53 de avocați, dintre care 11 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, dr. Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Dănuț-Ioan Bugnariu și Cătălin Micu (asociați), și prof. dr. Valerian Cioclei, asociat of counsel.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 137 / 145 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...