ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Primăria Capitalei va contracta un împrumut de 118 milioane lei pentru plata autobuzelor electrice şi tramvaielor

10 Noiembrie 2023   |   AGERPRES

Conform proiectului, contractarea împrumutului se realizează pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte finanţate din fonduri europene.

 
 
Primăria Capitalei urmează să contracteze un împrumut în valoare de până la 118.645.000 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani, conform unei hotărâri aprobate în şedinţa de vineri a Consiliului General.

Din această sumă, 78 de milioane de lei sunt destinaţi achitării autobuzelor electrice, care vor fi livrate până la finalul anului. Mai exact, este vorba despre o sumă care nu va fi acoperită din fonduri europene nerambursabile. Primarul general, Nicuşor Dan, a precizat şi că Municipalitatea are nevoie de o finanţare suplimentară pentru plata tramvaielor, astfel încât să fie livrate 70, şi nu 65, până la sfârşitul anului.
 
"Avem nevoie de o finanţare suplimentară pentru plata tramvaielor, pentru a avea 70 de tramvaie, şi nu 65, până la sfârşitul anului. (...) Intenţia noastră este ca termenul de împrumut să fie cât mai lung, pentru ca ratele şi dobânzile să fie cât mai mici", a precizat edilul general, în şedinţa CGMB.


Conform proiectului, contractarea împrumutului se realizează pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte finanţate din fonduri europene. Este vorba despre achiziţionare a 100 de tramvaie, precum şi a 100 de autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare necesară acestora. Pentru primul proiect, finanţarea rambursabilă reprezintă 39,7 milioane lei, iar pentru al doilea - 78,9 milioane lei.

Potrivit raportului de specialitate, în mai 2021, municipalitatea a încheiat contractul cu asocierea Astra Vagoane - CRRC Qingdao, cu o valoare de 840 de milioane de lei, pentru furnizarea a o sută de tramvaie. Livrarea tramvaielor a început în mai 2022, iar până la finalul anului 2023 se estimează ca vor fi livrate 70.

Pe parcursul derulării contractului, Astra Vagoane a solicitat actualizarea preţului contractului, în conformitate cu dispoziţiile din instrucţiunea preşedintelui ANAP, cu 4,83%, reprezentând fluctuaţia indicelui preţului producţiei industriale în perioada august 2019 - decembrie 2020.

Totodată, în luna octombrie, au fost actualizaţi indicatorii tehnico-economici, în conformitate cu OUG 64/2022, iar valoarea totală a investiţiei a crescut la 1.043.116.221 lei fără TVA. În decembrie urmează să fie achitate cheltuielile neeligibile pentru două tramvaie, care vor fi livrate în această lună, dar şi plata majorării valorii contractului de furnizare. Este vorba despre o sumă în valoare cumulată de 39.719.000 lei, care nu va fi acoperită din fonduri nerambursabile.

Se reaminteşte totodată că, în 2018, Consiliul General a aprobat studiul de oportunitate pentru achiziţionarea a 100 de autobuze electrice şi a depus cererile de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020. În perioada 2019 - 2020, municipalitatea bucureşteană a desfăşurat două proceduri de achiziţie publică, dar acestea au fost anulate, ca urmare a ofertelor neconforme. În urma unei consultări de piaţă, valoarea investiţiei a fost modificată de la 219 milioane de lei la 304.670.300.

În iunie 2023, a fost încheiat contractul pentru furnizarea a 100 de autobuze electrice cu BMC Truck & Bus SA, în valoare de 290.000.000 lei. Se estimează că până la finalul anului vor fi achitate toate cele 100 de autobuze şi că în luna decembrie va fi achitată valoarea integrală a contractului de furnizare. Este vorba despre o sumă de 78.926.000 lei, cheltuieli care nu vor fi acoperite din fonduri nerambursabile.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1022 / 8642
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...