ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Italia ar putea vinde o parte din acţiunile deţinute la grupul energetic Eni (Reuters)

12 Noiembrie 2023   |   AGERPRES

Anunţat în mai, programul Eni de răscumpărare de acţiuni este în desfăşurare şi ar urma să majoreze participaţia totală a Guvernului la peste 34% din acţiunile cu drept de vot.

 
 
Câţiva bancheri de investiţii au abordat Trezoreria Italiei oferindu-se să o ajute la vânzarea participaţiei sale deţinute la Eni SpA, spunând că actuala răscumpărare de acţiuni a grupului energetic va permite Romei să-şi reducă participaţia fără a pierde controlul deplin, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Guvernul Italiei vrea să obţină aproximativ 20 miliarde de euro, în urma unor vânzări de active, în perioada 2024 - 2026, a anunţat Trezoreria în Documentul economic şi financiar (DEF), care stabileşte obiectivele privind finanţele publice şi economia. Planul face parte din eforturile premierului Giorgia Meloni de a finanţa noi cheltuieli fără a majora datoria publică a Italiei, a doua cea mai ridicată din zona euro şi un motiv de îngrijorare pentru autorităţile UE şi pieţele financiare.


În ultimele săptămâni bancherii au comunicat Trezoreriei că ar trebui să profite de planul Eni de a răscumpăra acţiuni şi să anuleze 275 milioane din acţiunile sale pentru a-şi reduce participaţia, susţin sursele. Acestea adaugă că opţiunea nu este, totuşi, în fruntea listei Trezoreriei.

În prezent Italia deţine o participaţie de aproximativ 32,4% în grupul energetic, în principal printr-o deţinere indirectă de 27,7% prin banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP), în timp ce Trezoreria deţine o participaţie directă de 4,7%.

Anunţat în mai, programul Eni de răscumpărare de acţiuni este în desfăşurare şi ar urma să majoreze participaţia totală a Guvernului la peste 34% din acţiunile cu drept de vot.

După finalizarea programului, Trezoreria ar putea în mod potenţial vinde suficiente acţiuni astfel încât Italia să rămână cu peste 30% din capitalul Eni, ţinând cont şi de participaţia CDP, susţin sursele.

La preţurile curente de pe piaţă, o participaţie de 4% în Eni este evaluată la aproximativ două miliarde de euro (2,14 miliarde de dolari).

Oficialii Eni nu au dorit să comenteze informaţiile.

Pe lângă privatizarea băncii Monte dei Paschi (MPS), ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, a sugerat că Roma ar putea vinde participaţii la compania feroviară de stat şi la firma care gestionează reţeaua de autostrăzi.

În condiţiile în care statul deţine, direct şi indirect, 64,26% din Poşta italiană, instituţia ar putea fi inclusă în planul privind vânzările de active, au adăugat sursele.

Încă înainte de pandemie Guvernele Italiei nu au reuşit să îndeplinească ţintele de privatizare şi de aceea analiştii sunt sceptici în privinţa progreselor în acest domeniu.

În 2018, premierul de atunci, Giuseppe Conte, s-a angajat să obţină până la finalul acelui an 18 miliarde de euro în urma vânzărilor de active, pentru a reduce datoria şi a reasigura investitorii, dar planul nu a avut rezultate.

Guvernul Italiei a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei în 2023 şi 2024, şi a majorat ţintele de deficit, în urma impactului stimulentelor fiscale şi a majorării dobânzilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1021 / 8642
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...