ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Câştigători anunţaţi pentru lotul 4 al Drumului Expres-Craiova Piteşti şi pentru segmentul Braşov-Făgăraş al A3

31 Iulie 2021   |   Agerpres

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

 
 
Câştigătorii licitaţiilor pentru construcţia lotului 4 al Drumului Expres Craiova-Piteşti şi pentru proiectarea segmentului Braşov - Făgăraş al autostrăzii A3 au fost anunţaţi vineri, potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă.

"Ziua de vineri aduce două veşti bune pentru infrastructura rutieră: s-au anunţat câştigătorii pentru construcţia lotului 4 al DX Craiova-Piteşti şi pentru proiectarea segmentului Braşov-Făgăraş al A3", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a menţionat că pe tronsonul lung, de 31,8 km, dintre Coloneşti şi Piteşti, este vorba despre un antreprenor român "serios, care lucrează foarte bine şi pe loturile 2 şi 3 ale aceluiaşi proiect" şi care a fost desemnat câştigător deja de două ori pe acest sector.

"Să sperăm că a treia oară-i cu noroc şi că licitaţia nu va fi contestată din nou", a punctat ministrul.

Cătălin Drulă a precizat că, din momentul semnării contractului, constructorul va avea la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 24 pentru execuţie, dar există mari şanse ca finalizarea lucrărilor să aibă loc mai repede de termenul contractual - mai ales că pe lotul 4 pot fi mobilizate resursele deja antamate de constructor pe loturile 2 şi 3. Acestea vor fi gata anul acesta, respectiv în 2022 (împreună cu lotul 1).

Conform unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ofertantul desemnat câştigător pentru acest lot a rămas Asocierea S.C. SA&PE Construct S.R.L. - S.C. Spedition UMB S.R.L. - S.C. Tehnostrade S.R.L. (S.C. SA&PE Construct S.R.L. - Lider de asociere), cu preţul de 617,081 milioane lei lei fără TVA .

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată este de 10 ani.

Tronsonul 4 al Drumului expres Craiova - Piteşti are o lungime de 31,88 km. Construcţia acestui drum expres se desfăşoară pe teritoriul judeţului Argeş şi începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localităţile Albota şi Costeşti, ocoleşte pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti la km 121+185.

Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

În ceea ce priveşte segmentul Braşov-Făgăraş al A3, firma câştigătoare, de asemenea din România, va trebui să proiecteze la cheie totul - adică să completeze studiul de fezabilitate şi să elaboreze proiectul tehnic - astfel încât cei 48 de km ai autostrăzii să fie scoşi la licitaţie în viitor doar pentru execuţie, iar lucrările să se desfăşoare fără blocaje în teren şi surprize neplăcute.

"Această autostradă a fost ţinută 10 ani 'la sertar". Împreună cu echipa mea am pus-o din nou pe roate", a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3723 / 8354
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...