ANPM a emis Acordul de mediu pentru un nou proiect cu 31 de turbine eoliene, amplasat în judeţul Vaslui
13 Mai 2024
AgerpresEmiterea Acordului de mediu pentru acest proiect reprezintă o etapă premergătoare stabilirii condiţiilor şi măsurilor pentru protecţia mediului, care trebuie respectate pentru realizarea acestui parc eolian, înaintea obţinerii Autorizaţiei de mediu.
Un alt proiect-gigant de producţie a energiei electrice din surse regenerabile, cu ajutorul a 31 de turbine eoliene, a primit, luni, acordul de mediu pentru a fi amplasate în nordul judeţului Vaslui, informează Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
"La mai puţin de o lună de la emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Parc eolian Hoceni - Dimitrie Cantemir", care include 31 de turbine de 6,6 MW fiecare, un alt proiect-gigant de producţie a energiei electrice din surse regenerabile a primit, azi, Acord de mediu, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui. Este vorba despre alte 31 de turbine ale Helios & Wind Energy, cu o capacitate totală de 186 MW/ oră, care vor fi amplasate pe 24 de hectare, în cinci localităţi din nordul judeţului. Planurile prevăd construirea unui parc eolian compus din 31 de generatoare electrice eoliene având o putere de 6 MW fiecare, respectiv o putere totală de 186 MW/ oră. Proiectul prevede linii electrice subterane interne de medie tensiune, cu o lungime totală de 48.860 m, căi noi de acces, cu o lungime totală 6.323 m şi platforme tehnologice, cu o suprafaţă totală de 68.591 mp. Fundaţiile turbinelor vor ocupa o suprafaţă totală de 14.012 mp, iar staţiile de transformare şi de stocare vor ocupa aproximativ nouă hectare", se menţionează în comunicat.
"La mai puţin de o lună de la emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Parc eolian Hoceni - Dimitrie Cantemir", care include 31 de turbine de 6,6 MW fiecare, un alt proiect-gigant de producţie a energiei electrice din surse regenerabile a primit, azi, Acord de mediu, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui. Este vorba despre alte 31 de turbine ale Helios & Wind Energy, cu o capacitate totală de 186 MW/ oră, care vor fi amplasate pe 24 de hectare, în cinci localităţi din nordul judeţului. Planurile prevăd construirea unui parc eolian compus din 31 de generatoare electrice eoliene având o putere de 6 MW fiecare, respectiv o putere totală de 186 MW/ oră. Proiectul prevede linii electrice subterane interne de medie tensiune, cu o lungime totală de 48.860 m, căi noi de acces, cu o lungime totală 6.323 m şi platforme tehnologice, cu o suprafaţă totală de 68.591 mp. Fundaţiile turbinelor vor ocupa o suprafaţă totală de 14.012 mp, iar staţiile de transformare şi de stocare vor ocupa aproximativ nouă hectare", se menţionează în comunicat.
Potrivit directorului executiv al APM Vaslui, Mihaela Budianu, care a semnat Acordul de mediu pentru noul parc eolian, suprafaţa ocupată permanent de acest proiect este de 240.107 mp (24.01 hectare) şi este defalcată pe raza comunelor Oşeşti, Rebricea, Ştefan cel Mare, Vultureşti şi a oraşului Negreşti, din judeţul Vaslui.
Accesul spre noul parc eolian se va face dinspre drumul judeţean DJ 207, din localitatea Oşeşti.
Emiterea Acordului de mediu pentru acest proiect reprezintă o etapă premergătoare stabilirii condiţiilor şi măsurilor pentru protecţia mediului, care trebuie respectate pentru realizarea acestui parc eolian, înaintea obţinerii Autorizaţiei de mediu.
"Alături de parcul eolian care a primit Acord de mediu în luna aprilie, noul parc aproape că dublează capacitatea de producţie a energiei electrice produsă de vânt, doar în judeţul Vaslui, putând asigura alimentarea cu energie electrică a sute de mii de locuinţe. Conform documentului se recomandă evitarea lucrărilor care generează zgomot ridicat în perioada 15 aprilie - 15 iulie, când este sezonul de cuibărire pentru majoritatea speciilor de păsări. Deşi impactul prognozat este unul nesemnificativ, pentru reducerea la minim a deranjului asupra speciilor de păsări specialiştii noştri recomandă evitarea lucrărilor de amenajarea a drumurilor, fundaţiilor şi platformelor turbinelor precum şi săparea şanţurilor pentru conductorii electrici în această perioadă", a explicat Laurenţiu Alexandru Păştinaru, preşedintele ANPM.
În prezent, în judeţul Vaslui, se află în procedură de evaluare a impactului asupra mediului alte 14 proiecte eoliene menite să valorifice potenţialul eolian al Podişului Moldovei cu consecinţe benefice asupra factorilor de mediu, prin înlocuirea energiei electrice produse în instalaţiile termoenergetice.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 514 / 8493 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...