ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Valoarea acordurilor comerciale ale UE a depăşit pentru prima dată 2.000 de miliarde de euro în 2022

15 Noiembrie 2023   |   Agerpres

Raportul Comisiei Europene evidenţiază faptul că schimburile comerciale cu principalii 20 de parteneri semnatari ai acordurilor comerciale au crescut în medie cu aproape 30% în 2022. Comisia, în colaborare cu statele membre şi cu întreprinderile din UE, a eliminat, de asemenea, peste 30 de bariere în calea comerţului în 19 ţări.

 
 
Comisia Europeană a publicat miercuri cel de al treilea raport anual privind punerea în aplicare şi asigurarea respectării politicii comerciale a UE, conform căruia valoarea schimburilor comerciale ale UE prin intermediul acordurilor de liber schimb cu partenerii mondiali a depăşit pentru prima dată 2.000 de miliarde de euro în 2022.
 
Raportul Comisiei Europene evidenţiază faptul că schimburile comerciale cu principalii 20 de parteneri semnatari ai acordurilor comerciale au crescut în medie cu aproape 30% în 2022. Comisia, în colaborare cu statele membre şi cu întreprinderile din UE, a eliminat, de asemenea, peste 30 de bariere în calea comerţului în 19 ţări.
 
Eforturile de eliminare a acestor bariere în cursul ultimilor cinci ani au contribuit la deblocarea a şapte miliarde de euro din exporturile UE numai în 2022. Acordurile noastre au contribuit, de asemenea, la asigurarea unei mai bune protecţii a mediului şi a drepturilor lucrătorilor.
 
UE dispune de cea mai mare reţea de acorduri comerciale din lume, cu un număr de 74 de ţări în total, reprezentând 44% din totalul schimburilor comerciale ale UE. În 2022, schimburile comerciale dintre UE şi partenerii săi semnatari ai acordurilor comerciale (cu excepţia produselor energetice) au depăşit schimburile UE cu toţi ceilalţi parteneri. Aceste acorduri au contribuit la susţinerea comerţului şi a investiţiilor într-un mediu de afaceri mondial dificil, caracterizat de provocări geopolitice din ce în ce mai mari, cum ar fi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
 
Acordurile comerciale au continuat să genereze creştere economică şi lanţuri de aprovizionare mai reziliente, prin: deschiderea de noi oportunităţi de export pentru producătorii şi fermierii din UE. De exemplu, în temeiul acordurilor comerciale respective, exporturile UE de produse farmaceutice către Vietnam au crescut cu 152%, de autoturisme şi piese de schimb către Coreea de Sud cu 217%, exporturile UE de carne către Canada au crescut cu 136%, iar exporturile UE de servicii către Canada au crescut cu 54%. Comerţul UE sprijină 670.000 de întreprinderi mici şi mijlocii din UE care exportă în ţări terţe.
 
De asemenea, a crescut rezilienţa exporturilor la şocurile externe: în 2022, exporturile UE de mărfuri care fac obiectul unor sancţiuni către parteneri preferenţiali au crescut cu 174 miliarde de euro, compensând de departe cele 27 miliarde de euro pierdute în exporturile către Rusia. În plus, s-a asigurat accesul la factori de producţie importanţi şi reducerea dependenţei excesive de o singură ţară: în primii cinci ani de aplicare a acordului UE-Canada (CETA), importurile UE de materii prime critice din Canada au crescut cu 56%, în comparaţie cu o creştere de numai 25% din aceste produse din alte surse, contribuind la strategia UE de diversificare a surselor de aprovizionare prin includerea altor furnizori decât Rusia. Materiile prime critice sunt esenţiale pentru transformarea verde şi digitală a economiei UE.
 
În 2022, Comisia a obţinut eliminarea a 31 de bariere în calea comerţului în 19 ţări partenere, contribuind la stimularea exporturilor UE în sectoare importante, cum ar fi sectorul agroalimentar, cel farmaceutic şi cel al sănătăţii şi frumuseţii.
 
Printre exemple se numără modificarea de către SUA a barierelor la import, existente de multă vreme, pentru produsele din carne de oaie şi capră, precum şi eliminarea de către Costa Rica a taxei decenale de 10% pe berea importată din UE.
 
A continuat activitatea de soluţionare a litigiilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. UE a lansat patru noi litigii, inclusiv un prim litigiu cu Regatul Unit, cu privire la o schemă discriminatorie de subvenţii pentru energia verde. Acest litigiu a fost soluţionat de comun acord după numai patru luni. De asemenea, UE a prevalat în litigiul său cu Turcia cu privire la practicile discriminatorii în domeniul farmaceutic şi monitorizează în prezent măsurile luate de Turcia în vederea asigurării conformităţii.
 
De asemenea, UE a înregistrat progrese în ceea ce priveşte aspectele legate de muncă şi de mediu în cadrul acordurilor care includ un capitol dedicat comerţului şi dezvoltării durabile. Ca parte a acestei activităţi, Japonia şi Coreea de Sud au ratificat convenţiile principale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii prevăzute în respectivele lor acorduri comerciale cu UE. O colaborare mai strânsă cu Peru şi Columbia a determinat aceste ţări să lanseze noi revizuiri ale codului muncii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3560 / 18954
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, alături de veteranii din Al Doilea Război Mondial
Proprietatea intelectuală sărbătorită de echipa BACIU PARTNERS prin Concursul de Procese Simulate de Dreptul Proprietății Intelectuale, ajuns la cea de-a III-a ediție
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...