
Uniunea Europeană nu şi-a stabilit încă poziţia de negociere la summitul COP28
16 Octombrie 2023
AgerpresÎn mod normal, UE este unul dintre cei mai ambiţioşi negociatori la negocierile anuale privind schimbările climatice, care anul acesta se vor desfăşura sub egida ONU la Dubai.
Miniştri europeni ai Mediului se întâlnesc luni pentru a decide care va fi poziţia de negociere a blocului comunitar la summitul COP28 dar au în continuare opinii diferite cu privire la aspecte importante, de exemplu cât de mult trebuie insistat pentru un acord global de eliminare a combustibililor fosili, transmite AFP.
În mod normal, UE este unul dintre cei mai ambiţioşi negociatori la negocierile anuale privind schimbările climatice, care anul acesta se vor desfăşura sub egida ONU la Dubai.
O decizie vitală va fi aceea dacă cele aproape 200 de ţări care se vor reuni la Dubai vor putea cădea de acord, pentru prima dată, asupra unei eliminări graduale a combustibililor fosili. Arderea de cărbune, petrol şi gaze generează gaze cu efect de seră, care sunt principalele cauze ale schimbărilor climatice.
Diplomaţii europeni consultaţi de Reuters au dezvăluit cu un grup de 10 dintre cele 27 de state membre UE, printre care se numără Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Ţările de Jos şi Slovenia, vor ca blocul comunitar să solicite eliminarea graduală a tuturor combustibililor fosili.
"Dacă îi asculţi pe toţi oamenii de ştiinţă este destul de clar că trebuie să eliminăm toţi combustibili fosili", a declarat ministrul Mediului din Ţările de Jos, Rob Jetten, care a îndemnat UE să "fie cel mai ambiţios bloc" cu privire la acest dosar la COP28.
Însă un număr similar de state membre, printre care se numără Cehia, Ungaria, Italia, Malta, Polonia şi Slovacia, sunt mai prudente. Aceste ţări vor doar o eliminare a combustibililor fosili "nemodificaţi", lăsând o fereastră de oportunitate pentru ţări să continue să ardă cărbune, gaze şi petrol dacă folosesc tehnologii care să "modifice", adică să capteze emisiile poluante rezultate.
Ministrul Mediului din Malta, Miriam Dalli, spune că obiectivul este păstrarea acestei opţiuni "pentru sectoare care sunt dificil de decarbonizat", care includ industrii precum petrochimia şi cimentul care au opţiuni limitate pentru reducerea emisiilor.
Ţările UE trebuie să cadă de acord în unanimitate asupra unei poziţii de negociere, ceea ce înseamnă că un singur guvern poate bloca adoptarea unei poziţii de negociere.
Guvernele statelor membre UE vor analiza şi rezultatele preliminare ale alegerilor din Polonia, care sugerează că Guvernul naţionalist a pierdut majoritatea, deschizând calea partidelor mai pro-europene să formeze un guvern. Polonia a fost unul din cei mai importanţi oponenţi ai anumitor politici climatice ale Bruxelles-ului şi chiar a dat în judecată Comisia Europeană în încercarea de a răsturna unele dintre aceste politici.
"Toţi liderii din Europa cu ambiţii în domeniul climei urmăresc foarte atenţi evoluţiile din Polonia", a declarat ministrul Mediului din Suedia, Romina Pourmokhtari.
Diviziunile în rândul statelor membre UE reflectă tensiunile care există la nivel global. Printre ţările UE care se opun eliminării complete a combustibililor fosili se numără ţări sărace care se tem de impactul eliminării combustibililor fosili asupra economiilor lor. Producătorii şi consumatorii de combustibili fosili, dintre care unii, precum Arabia Saudită, au blocat încercările de a ajunge la un acord privind eliminarea combustibililor fosili la precedentele reuniuni, ar urma să ofere o rezistenţă similară la summitul COP28.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3707 / 18722 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...