![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
UE amendează Amazon cu aproape 900 de milioane de dolari
30 Iulie 2021
AgerpresConform unei decizii din 16 iulie, Comisia Naţională din Luxemburg pentru protecţia datelor (CNPD) a amendat Amazon Europe.
Uniunea Europeană a impus Amazon.com Inc o amendă de 886,6 milioane de dolari (746 milioane de euro) deoarece a procesat datele private încălcând GDPR (Regulamentul General privind protecţia datelor în UE), a anunţat vineri gigantul american, transmite Reuters.
Conform unei decizii din 16 iulie, Comisia Naţională din Luxemburg pentru protecţia datelor (CNPD) a amendat Amazon Europe.
"Credem că decizia CNPD este lipsită de fundament şi intenţionăm să ne apărăm serios în această chestiune", a anunţat Amazon, în documentele sale financiare.
GDPR cere companiilor să obţină consimţământul oamenilor înainte de a folosi datele lor personale, altfel se confruntă cu amenzi.
În iunie, publicaţia Wall Street Journal anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că firma americană ar putea fi amendată cu peste 425 milioane de dolari din cauza încălcării legislaţiei UE.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12362 / 18458 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...