ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu Deloitte: șapte din zece companii din România se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, iar comunicarea transparentă și informarea stakeholderilor apar în topul priorităților tranziției

04 Decembrie 2024   |   BizLawyer

Cei mai mulți dintre respondenți resimt în prezent o influență încă moderată a circularității asupra deciziei de consum, însă se așteaptă ca acest argument să ia amploare în anii următori, inclusiv ca urmare a eforturilor companiilor în zona de comunicare și educare.

 
 
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, de la moderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani, arată studiul Deloitte „Economia circulară. Percepția și stadiul implementării în România 2024”, efectuat anul acesta în rândul a aproximativ o sută de companii de pe piața locală.


În vederea transformării circulare a businessului, peste jumătate dintre companiile respondente (59%) declară că au elaborat sau au în lucru într-o fază avansată o strategie de profil, care include măsuri diverse, de la cele cu caracter general, așa cum sunt tranziția energetică (80%) și măsurarea emisiilor (62%), până la cele specifice economiei circulare, precum măsuri în vederea prelungirii ciclului de viață al produselor (53%), ambalajele și proveniența materiilor prime (49%), optimizarea folosirii resurselor (46%) sau ecodesign (39%). Pe de altă parte, comunicarea, informarea și „educarea” stakeholderilor – de la angajați și furnizori, până la consumatorul final – apar anul acesta în topul priorităților strategiilor de tranziție, potrivit studiului.

În ceea ce privește planurile de investiții în vederea tranziției către modelul economic circular, reducerea cantității de ambalaje și a deșeurilor provenite din ambalaje (67%) și optimizarea proceselor tehnologice în vederea creșterii viabilității materiilor prime (67%) conduc lista de priorități, urmate de crearea de sisteme de recuperare a ambalajelor în vederea reutilizării (51%) și reducerea utilizării plasticului (44%). Pe de altă parte, activitățile de cercetare-dezvoltare, inovare și ecodesign, care constituie, de fapt, punctul de plecare în transformarea durabilă a modului de a produce și a vinde, sunt relevante în planurile de investiții a mai puțin de patru din zece respondenți.

Sursele de finanțare la care apelează companiile sunt diverse și complementare, pornind de la surse proprii, menționate de 70% dintre respondenți, la finanțări UE (27%), private equity (22%) și împrumuturi bancare (15%). În ceea ce privește așteptările legate de modul cum ar trebui să evolueze în viitor instrumentele de sprijin de stat în domeniul economiei circulare, respondenții au menționat în primul rând debirocratizarea procedurilor (66%) și diversificarea instrumentelor (65%), precum și creșterea valorii instrumentelor actuale (28%).

„Odată cu reglementările europene și locale tot mai dense, dar și ca răspuns la efectele încă prezente ale crizelor din ultimii ani pe lanțurile de aprovizionare și în procesele interne de planificare și alocare de resurse, companiile din România încep să privească economia circulară ca pe o soluție pe termen mediu și lung. Ele întreprind diverse acțiuni, dar, pentru rezultate durabile, este nevoie de o mai bună sistematizare a etapelor. De exemplu, peste jumătate dintre respondenți se concentrează încă pe măsuri în faza încheierii ciclului de viață al produselor, așa cum ar fi colectarea și reciclarea deșeurilor sau sisteme buy-back, însă sunt mult mai puțini cei care fac o prioritate din proiectarea ecologică (ecodesign), care ar prelungi durata de viață a produselor și ar contribui la scăderea consumului de resurse și a cantității de deșeuri, în general. De altfel, nevoia de expertiză și de profesioniști care să coordoneze sistematic transformările începe să fie resimțită la scară largă printre respondenți (67%), cei mai mulți declarând că au angajat sau intenționează să angajeze experți”, a declarat Adrian Teampău, Director, Consultanță în economie circulară, Deloitte România.

Cei mai mulți dintre respondenți resimt în prezent o influență încă moderată a circularității asupra deciziei de consum, însă se așteaptă ca acest argument să ia amploare în anii următori, inclusiv ca urmare a eforturilor companiilor în zona de comunicare și educare. În aceeași notă, peste jumătate dintre participanții la studiu (57%) au accentuat importanța instruirii specifice a angajaților prin

programe de training adaptate profilului lor de activitate, care să detalieze concepte precum amprenta de mediu a afacerii, eficiența energetică, viabilitatea resurselor etc.  

„Economia circulară este unul dintre pilonii tranziției sustenabile, iar noile cerințe de raportare asociate Directivei privind raportarea corporativă în materie de sustenabilitate (CSRD) duc efortul de înțelegere și planificare a măsurilor de transformare a businessului la un nivel superior. Nu întâmplător, tranziția energetică și măsurarea emisiilor își consolidează pozițiile în topul priorităților companiilor din toate industriile, iar arii noi, precum comunicarea, informarea și «educarea» stakeholderilor urcă și ele pe lista de priorități. Sunt evoluții pozitive, care trebuie, însă, accelerate, dată fiind performanța încă modestă a României în domeniul circularității, precum și calendarul de conformare asociat CSRD”, a declarat Ovidiu Popescu, Partener, Deloitte România, și Lider al practicilor de energie și sustenabilitate.

Din perspectiva lanțurilor de aprovizionare, mai puțin de jumătate (46%) dintre respondenți au implementat o procedură de evaluare a furnizorilor din punctul de vedere al îndeplinirii criteriilor de sustenabilitate. Dintre aceștia, peste două treimi (69%) declară că au inclus în procedură și criterii specifice economiei circulare.  

Studiul Deloitte „Economia circulară. Percepția și stadiul implementării în România 2024” a fost realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ o sută de companii de pe piața locală, afaceri antreprenoriale sau filiale ale corporațiilor multinaționale, predominant din industria producătoare și din sectorul serviciilor, precum și din retail, bunuri de consum, energie, construcții, agricultură, industria farmaceutică, având ca respondenți reprezentanți ai departamentelor de sustenabilitate și ai top managementului.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 267 / 18364
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...