
România va avea un standard voluntar de calitate pentru complexele balneare
21 Martie 2023
AgerpresIniţiativa îşi propune să faciliteze, totodată, decontarea procedurilor medicale de către instituţiile competente în asigurări de sănătate din statele membre ale Uniunii Europene pentru persoanele asigurate.
România va avea un standard voluntar de calitate pentru complexele balneare, care le va permite operatorilor economici de profil să atragă mult mai uşor turiştii străini interesaţi de servicii de sănătate în acest domeniu, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).
Iniţiativa îşi propune să faciliteze, totodată, decontarea procedurilor medicale de către instituţiile competente în asigurări de sănătate din statele membre ale Uniunii Europene pentru persoanele asigurate.
"Pentru atragerea turiştilor străini şi pentru diminuarea deficitului balanţei comerciale din turism trebuie să facem un pas inclusiv spre recunoaşterea serviciilor pe care România le oferă la nivel european. Astfel, standardul voluntar va corela criteriile de acreditare a unităţilor balneare cu cele de clasificare a structurilor de primire turistică din România şi va ţine cont de calitatea serviciilor de sănătate în acest domeniu, precum şi de siguranţa celor care le trec pragul. În prezent, documentul se află în curs de elaborare, în cadrul grupului de lucru public-privat, înfiinţat în acest scop la iniţiativa ministerului nostru", a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Grupul de lucru reuneşte reprezentanţi ai Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), Ministerului Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, ai Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi ai Organizaţiei Patronale de Turism Balnear din România şi Asociaţiei Române de Balneologie.
Un prim punct de plecare în cadrul discuţiilor este documentul realizat la nivelul MAT, care integrează lista unităţilor balneare cu aviz de funcţionare acordat de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, structurile autorizate de cazare, precum şi resursele naturale din staţiuni şi procedurile de tratament oferite. În sprijinul demersului a venit şi Punctul Naţional de Contact, înfiinţat în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a iniţiat corespondenţa cu omologii din şapte pieţe ţintă, respectiv Ungaria, Cehia, Polonia, Belgia, Germania, Italia şi Franţa, în scopul colectării informaţiilor referitoare la procedurile cuprinse în pachetele de tratament standard, care pot fi decontate prin instituţiile competente în asigurări de sănătate din statele membre ale Uniunii Europene pentru persoanele asigurate.
Termenul agreat în cadrul grupului de lucru pentru definitivarea standardului voluntar este sfârşitul trimestrului III al acestui an.
"După definitivarea şi aprobarea standardului voluntar, ne dorim să iniţiem procedurile pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a acestuia, mai exact din partea Societăţii Internaţionale de Calitate în Sănătate, astfel încât complexele balneare care vor îndeplini criteriile minime necesare să poată oferi o garanţie suplimentară în ceea ce priveşte siguranţa şi calitatea serviciilor oferite", a completat Constantin-Daniel Cadariu.
Iniţiativa are ca bază de fundamentare Hotărârea de Guvern nr. 304/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind asistenţa medicală transfrontalieră, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care a transpus în legislaţia naţională Directiva nr. 24/2011/UE privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere.
Complexul balnear, conform definiţiei atribuite în OG 58/1999 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, prestează cumulat servicii de cazare, alimentaţie publică şi servicii balneare de prevenţie, terapeutice şi/sau de recuperare, autorizate, prin valorificarea terapeutică a factorilor sanogeni naturali şi agenţi fizici terapeutici, în cadrul bazelor de tratament medico-balnear autorizate de autoritatea administraţiei publice centrale din domeniul sănătăţii.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5388 / 18548 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...