
Preţurile ridicate la energie trebuie rezolvate la nivel european (premierul ceh)
29 August 2022
AgerpresÎntr-un mesaj pe Twitter, Fiala a precizat luni că a discutat din nou cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Preţurile ridicate la energie, care-i afectează pe europeni, trebuie rezolvate la nivelul UE, a afirmat luni premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene, transmite Reuters.
Vineri, Petr Fiala informase că Republica Cehă va convoca o reuniune de urgenţă a miniştrilor Energiei din UE, consacrată creşterii preţurilor energiei în urma invadării Ucrainei de către Rusia.
Decizia de convocare a acestei reuniuni intervine pe fondul încercărilor statelor membre ale UE de a-şi reduce dependenţa de Rusia în materie de aprovizionare cu petrol şi gaz.
Într-un mesaj pe Twitter, Fiala a precizat luni că a discutat din nou cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"Înaintea Consiliului Energiei al UE, vrem să găsim împreună cu liderii UE un mod de a ajuta cetăţenii şi companiile", a declarat premierul ceh.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică Uniunii Europene "să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor", pentru a scădea facturile la curent.
Săptămâna trecută, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au urcat cu peste 6%, ajungând la aproape 316 euro pentru un Megawatt oră (MWh). În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro/MWh.
În ultimele săptămâni, piaţa s-a înăsprit şi mai mult, deoarece vremea extrem de călduroasă şi uscată a întrerupt transportul combustibilului pe fluvii şi a limitat producţia de energie hidro şi nucleară. Ca rezultat, cererea pentru gaze este în creştere, într-un moment în care livrările din Rusia sunt în scădere.
În Europa, preţurile la gaze sunt de peste zece ori mai ridicate decât media din această perioadă a anului, destabilizând economiile, subminând euro şi sporind presiunile asupra politicienilor pentru a atenua impactul inflaţiei ridicate. Perturbările din aprovizionare s-au intensificat săptămâna aceasta, sporind concurenţa cu Asia pentru asigurarea livrărilor.
Aprovizionarea cu gaze ruseşti rămâne la un nivel redus, iar în septembrie sunt aşteptate fluxuri mai scăzute din Norvegia, din cauza lucrărilor de mentenanţă.
"Pur şi simplu Europa nu are acces la livrări alternative, pentru a compensa declinul aprovizionării cu gaze ruseşti. Gazele naturale lichefiate au ajutat la umplerea depozitelor europene de gaze", a apreciat Samantha Dart, director în cadrul Goldman Sachs Group Inc.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7891 / 18588 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Adina Vlaicu (Popescu & Asociații), un om statornic, serios, carismatic, atent la detalii și la nevoile clienților: ”Trebuie să fii mereu la curent cu schimbările legislative, să te specializezi în domeniile în plină dezvoltare și să anticipezi nevoile pieței. Networking-ul strategic și implicarea în dezbateri profesionale te ajută să rămâi relevant. Dar, mai presus de toate, trebuie să îți placă ceea ce faci – pasiunea este cea care te ține în joc pe termen lung”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...