
Dinamică nouă, caracterizată printr-un apetit crescut al investitorilor pentru tranzacții | Piața de M&A a crescut cu 8,2% în T1-T3. Jucătorii strategici au rămas principalii actori, cei mai activi investitori fiind din SUA
07 Octombrie 2024
BizLawyerDintr-o perspectivă cross-border, tranzacțiile de tip inbound au crescut cu 39,2% în primele nouă luni din 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, totalizând 103 tranzacții, în timp ce jucătorii domestici și-au redus activitatea pe piața locală cu 13,8%, înregistrând 81 de tranzacții.
![]() |
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a înregistrat 198 de tranzacții în primele nouă luni (9M) ale anului 2024, marcând o creștere de 8,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (183 de tranzacții), anunță EY România. Valoarea estimată a tranzacțiilor a crescut cu 22,3% în 9M 2024, ajungând la 5,2 miliarde USD , față de 4,2 miliarde USD în 9M 2023, fiind susținută în mare parte de activitatea robustă din sectorul de Energie și Utilități. Valoarea tranzacțiilor comunicate în această perioadă a rămas aproape neschimbată, la 2,5 miliarde USD (-0,1% față de 9M 2023).
Această evoluție se aliniază cu tendințele regionale și globale, întrucât valoarea tranzacțiilor de tip M&A din Europa a crescut cu aproximativ 30% în aceeași perioadă, în timp ce valoarea tranzacțiilor globale a înregistrat o creștere de circa 16%. Tendințele pozitive din piețele de M&A, atât pe plan local, cât și global, sugerează o dinamică nouă în 2024, caracterizată printr-un apetit crescut al investitorilor pentru tranzacții, după o perioadă dificilă pentru piețele dezvoltate. Această schimbare are loc pe fondul reducerii dobânzilor și al scăderii inflației, generată de prețurile scăzute la bunuri și energie.
Această evoluție se aliniază cu tendințele regionale și globale, întrucât valoarea tranzacțiilor de tip M&A din Europa a crescut cu aproximativ 30% în aceeași perioadă, în timp ce valoarea tranzacțiilor globale a înregistrat o creștere de circa 16%. Tendințele pozitive din piețele de M&A, atât pe plan local, cât și global, sugerează o dinamică nouă în 2024, caracterizată printr-un apetit crescut al investitorilor pentru tranzacții, după o perioadă dificilă pentru piețele dezvoltate. Această schimbare are loc pe fondul reducerii dobânzilor și al scăderii inflației, generată de prețurile scăzute la bunuri și energie.
Cea mai mare tranzacție înregistrată în primele nouă luni ale anului 2024 este achiziția unui portofoliu de energie regenerabilă de 629 MW de către Public Power Corporation (PPC), principala companie de energie electrică din Grecia, pentru suma de 768 milioane USD. Această tranzacție vine în urma achiziției multi-country realizate de PPC la începutul acestui an, care a inclus 90 de proiecte solare în România (516 MW), Italia (503 MW), Bulgaria (500 MW) și Croația (445 MW) pentru peste 2,1 miliarde USD de la Mytilineos, precum și mega-tranzacția de anul trecut, în valoare de 1,4 miliarde USD, prin care PPC a achiziționat operațiunile din România ale companiei italiene Enel.
A doua cea mai mare tranzacție din T3 (ocupând locul al treilea în primele nouă luni din 2024) a implicat vânzarea unui proiect de energie eoliană onshore de 99 MW de către compania suedeză OX2 către Nala Renewables, un joint venture între IFM Investors din Australia și Trafigura, unul dintre cei mai mari furnizori de materii prime din lume, pentru aproximativ 234 milioane USD. Acordul include construcția parcului care va deveni operațional în prima jumătate a anului 2026, și un contract PPA pe 12 ani cu o corporație multinațională. Echipa multidisciplinară și cross-border a EY a sprijinit OX2 în prima sa tranzacție în România oferind servicii de consultanță sell-side M&A.
Tot în această perioadă, EY a oferit servicii complete de consultanță sell-side M&A, coordonând structura și procesul tranzacției pentru achiziția TehnoWorld, principalul producător de țevi din România, de către CRH, unul dintre cei mai mari jucători în domeniul materialelor de construcții la nivel mondial. Extinderea unui actor tradițional din sectorul betonului în segmentul de țevi pentru apă reprezintă o tranzacție de referință pentru piața locală de M&A.
În altă tranzacție notabilă din T3, Digi Communications, principalul furnizor de servicii de televiziune și internet din România, a cumpărat Nowo Communications, al patrulea cel mai mare operator de telecomunicații din Portugalia, de la Cabonitel, pentru 163 milioane USD.
În ceea ce privește dinamica investitorilor, jucătorii strategici au rămas principalii actori pe piața locală de M&A, reprezentând 92% din volumul tranzacțiilor din primele nouă luni ale anului 2024, un record pentru această perioadă din 2018 încoace. Dintr-o perspectivă cross-border, tranzacțiile de tip inbound au crescut cu 39,2% în primele nouă luni din 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, totalizând 103 tranzacții, în timp ce jucătorii domestici și-au redus activitatea pe piața locală cu 13,8%, înregistrând 81 de tranzacții. În ceea ce privește tranzacțiile cu valori comunicate care depășesc 100 milioane USD, trimestrul al treilea al acestui an a înregistrat patru astfel de tranzacții, spre deosebire de T3 2023, când nu a fost înregistrată nicio tranzacție de acest fel.
În acest context, activitatea de M&A din România continuă să beneficieze de factori pozitivi, precum creșterea puternică a PIB-ului, venituri reale disponibile mai mari care stimulează consumul privat, scăderea inflației și investiții semnificative finanțate de UE în infrastructura publică.
Primele cinci sectoare cele mai active în funcție de volumul tranzacțiilor din primele nouă luni ale anului au fost Imobiliare, Ospitalitate & Construcții (35 de tranzacții), istoric unul din sectoarele de vârf, Energie și Utilități (32 de tranzacții), Produse de Consum & Retail (28 de tranzacții), Tehnologie (19 tranzacții), urmat de sectorul Sănătății, cu 16 tranzacții. Sectorul Energie și Utilități a înregistrat cel mai mare număr de tranzacții pentru această perioadă din 2018 încoace, dublându-se (+113%) față de primele nouă luni din 2023. Acest lucru subliniază și mai mult poziția puternică a României ca destinație atractivă pentru investițiile în energie regenerabilă.
În ceea ce privește țara de origine, cei mai activi investitori au fost din SUA (15 tranzacții), care și-au menținut poziția de investitor de top, urmați de Austria (10 tranzacții), Germania (9 tranzacții), Franța (7 tranzacții), Polonia și Țările de Jos, fiecare înregistrând câte 6 tranzacții.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1057 / 18745 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
LadyLawyer | La Popescu și Asociații, femeile avocat sunt apreciate și evaluate în raport de criterii reale de succes, meritul și performanța fiind singurele repere pentru avansarea în carieră. Adina Vlaicu, Partener: ”Nu m-am confruntat cu stereotipuri, întrucât în firma noastră nu găsești un avocat, ci o echipă înzestrată cu abilități profesionale remarcabile și concentrată pe rezultate, care valorizează relațiile de încredere și respect reciproc”
LadyLawyer | Doamnele avocat dau forță echipei Mitel & Asociații, firmă în care competența, capacitatea de gândire creativă, abilitățile analitice și atenția la detalii clădesc cariere solide. De vorbă cu avocatele firmei despre avocatura de business devenită un mediu accesibil avocaților care vor să facă performanță, indiferent de gen
Gruia Dufaut & Asociații obține în apel anularea deciziei de dizolvare pentru Asociația Salvați Bucureștiul, cerută de dezvoltatorul One Properties
LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...