ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Peste trei sferturi dintre liderii companiilor europene de servicii financiare majorează bugetele de investiţii în GenAI

10 Decembrie 2024   |   BizLawyer

Potrivit sursei citate, cu toate că liderii au aspiraţii ambiţioase pentru o mai mare integrare a IA în activităţile comerciale, iar 28% dintre aceştia afirmă că au accelerat per total adoptarea IA în ultimul an, majoritatea firmelor se menţin în stadii incipiente, experimentale, în special ceea ce priveşte GenAI.

 
 
Nouă din zece companii europene care oferă servicii financiare (90%) au adoptat Inteligenţa Artificială (IA) în operaţiuni într-o anumită măsură, iar aproape trei sferturi (72%) dintre lideri plănuiesc să majoreze investiţiile anuale în GenAI, reiese dintr-un studiu publicat marţi.

Conform cercetării "EY European Financial Services AI Survey", ajunsă la cea de-a doua ediţie, numai 11% dintre cei care conduc astfel de organizaţii au declarat că firma lor este pregătită pentru viitoarele reglementări, inclusiv Regulamentul UE privind IA, în timp ce 15% susţin că nu au implementat un cadru privind riscul de reglementare în acest domeniu.

Totodată, 25% dintre companiile incluse în studiu au menţionat că dispun de programe de instruire în domeniul GenAI, deşi 78% dintre lideri consideră că angajaţii nu deţin abilităţi solide pentru noua tehnologie.


Potrivit sursei citate, cu toate că liderii au aspiraţii ambiţioase pentru o mai mare integrare a IA în activităţile comerciale, iar 28% dintre aceştia afirmă că au accelerat per total adoptarea IA în ultimul an, majoritatea firmelor se menţin în stadii incipiente, experimentale, în special ceea ce priveşte GenAI.

Datele centralizate de EY arată că doar 31% dintre companiile din Europa consideră că sunt pe drumul cel bun în ceea ce priveşte integrarea generală a IA, în timp ce 60% se află încă în faza de planificare.

De asemenea, majoritatea directorilor intervievaţi (66%) consideră că, în anul următor, până la un sfert (25%) dintre actualele posturi din sectorul european al serviciilor financiare ar putea resimţi efectele integrării IA, iar 93% dintre executivii respondenţi au declarat că până la 10% dintre posturi ar putea fi desfiinţate.

În ciuda acestui fapt, 43% dintre respondenţi au spus că planurile privind instruirea angajaţilor în domeniul IA se află încă într-un stadiu incipient. Mai mult, 29% au confirmat că, în prezent, nu dispun de astfel de programe, dintre care 12% au afirmat că nu plănuiesc să elaboreze un asemenea program.

Totodată, şase din zece (59%) executivi sunt de părere că tehnologiile bazate pe IA vor avea un impact semnificativ sau chiar transformator asupra posturilor şi activităţilor îndeplinite de noii angajaţi, însă numai 24% dintre aceştia intenţionează să restructureze posturile şi atribuţiile la nivel de debutant, şi doar 25% plănuiesc să integreze formarea în domeniul IA în programele lor de instruire (în scădere de la 35%, în 2023). În plus, 35% au declarat că nu au luat nicio măsură pentru a contrabalansa potenţialul efect de domino al adoptării IA asupra angajaţilor debutanţi, în creştere de la 28%, cu un an în urmă.

În ceea ce priveşte domeniile de activitate care necesită cunoştinţe în domeniul IA şi însuşirile dorite de către şefii de companii de la noii angajaţi, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc se află Ştiinţa datelor şi inovării (alegerea principală în cazul a 54% dintre respondenţi), urmat de operaţiunile de back-office (46%) şi Tehnologia informaţiei (40%).

Întrebaţi care sunt principalele însuşiri pe care le vor căuta în recrutarea de angajaţi la nivel de debutant pentru a obţine o forţă de muncă cu abilităţi în materie de IA, principalele trei însuşiri invocate de către liderii din sectorul european al serviciilor financiare au fost: capacitatea de adaptare şi flexibilitate (77%), mentalitate inovativă şi experimentală (70%) şi capacitatea de a colabora şi lucra în afara domeniului de bază (44%).

La capitolul investiţional pe GenAI, 72% dintre executivi au declarat că vor creşte cheltuielile în următoarele 6-12 luni.

În 2024, principala preocupare referitoare la adoptarea GenAI a fost calitatea rezultatelor (invocată de către 56% dintre respondenţi), urmată de transparenţă şi caracterul explicabil (54%), confidenţialitatea datelor (53%) şi potenţialul de discriminare, lipsă de imparţialitate şi inechitate (47%).

"Pentru a gestiona posibilele implicaţii etice rezultate din integrarea GenAI, 14% dintre respondenţi au declarat că au implementat deja un cadru etic general în privinţa inteligenţei artificiale, în timp ce, în cazul altor 31%, un astfel de cadru se află în stadii incipiente de elaborare. Cu toate acestea, un sfert dintre respondenţi (25%) au spus că firma lor nu a elaborat încă un cadru etic în privinţa IA, iar 24% au declarat că nu au planuri să elaboreze un astfel de sistem", se menţionează în cercetarea de specialitate.

Studiul "EY European Financial Services AI" a sondat, în octombrie 2024, opiniile a 116 executivi din sectorul serviciilor financiare, proveniţi din 106 firme listate şi nelistate care deţin o capitalizare de piaţă totală de aproape 880 miliarde de euro, din întreaga Europă
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 246 / 18378
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...