Pepco accelerează expansiunea reţelei sale de magazine
12 Octombrie 2022
AgerpresGrupul vrea ca pe termen lung să ajungă la 20.000 de magazine.
Pepco Group, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, a anunţat că va accelera programul de expansiune al magazinelor sale, cererea pentru produsele companiei rămânând solidă, în pofida incertitudinilor economice, transmite Reuters.
Grupul, care s-a listat anul trecut la Bursa de la Varşovia, are acum ca obiectiv deschiderea a 550 de noi magazine în anul financiar 2022-2023, inclusiv intrarea brandului Pepco pe pieţele din Grecia şi Portugalia. În anul financiar 2021-2022 a deschis 516 magazine, ajungând în prezent la 3.961.
"Accelerăm strategia noastră pentru a capitaliza oportunităţile disponibile pentru noi în aceste condiţii volatile de pe piaţă", a afirmat directorul general Trevor Masters.
Grupul, care s-a listat anul trecut la Bursa de la Varşovia, are acum ca obiectiv deschiderea a 550 de noi magazine în anul financiar 2022-2023, inclusiv intrarea brandului Pepco pe pieţele din Grecia şi Portugalia. În anul financiar 2021-2022 a deschis 516 magazine, ajungând în prezent la 3.961.
"Accelerăm strategia noastră pentru a capitaliza oportunităţile disponibile pentru noi în aceste condiţii volatile de pe piaţă", a afirmat directorul general Trevor Masters.
Grupul vrea ca pe termen lung să ajungă la 20.000 de magazine.
"Acesta este un număr foarte mare, dar este unul în care credem în mod absolut şi sperăm să realizăm în timp acest obiectiv", a afirmat directorul financiar Mat Ankers pentru Reuters.
Accelerarea programului de expansiune va însemna o creştere a cheltuielilor anuale de capital până la 400 de milioane de euro, în timp ce analiştii se aşteaptă la 225 de milioane de euro.
Pentru anul care s-a încheiat la 30 septembrie 2022, Pepco estimează un nivel al câştigurilor de bază la un curs de schimb constant între 735 şi 750 milioane de euro, în linie cu estimările.
În urma deschiderii de noi magazine, veniturile Pepco la un curs de schimb constant au urcat cu 17,4%, la 4,82 miliarde de euro. Vânzările la magazinele deschise de peste un an au urcat în septembrie cu 15%, ceea ce sporeşte încrederea în rezultatele financiare ale companiei.
Pepco a subliniat că cererea rămâne solidă pentru gama sa de produse, în pofida incertitudinilor politice şi economice.
În Europa, inflaţia rămâne la un nivel record, dar Pepco a precizat că pe pieţele sale cheie din Polonia, Ungaria şi România creşterea preţurilor la îmbrăcăminte şi încălţăminte este la doar o treime din rata inflaţiei de bază.
Atât îmbrăcămintea, cât şi încălţămintea rămân categorii reziliente în sectorul de retail din Polonia şi pe ansamblul Europei Centrale şi de Est, a apreciat compania, adăugând că perspectivele din Marea Britanie rămân "dificile".
"Consumatorii caută acum valoare mai mult ca niciodată. Absorbim şi reducem costurile pentru a proteja consumatorii de creşterea preţurilor", a declarat Ankers, adăugând că firma a menţinut anul acesta preţurile şi o va face şi anul viitor, în pofida efectelor asupra marjei de profit.
Miercuri, acţiunile Pepco înregistrau un avans de 2,1%.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 6723 / 18015 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Managing Partner | Din vorbă în vorbă cu Vasile Băiculescu, unul dintre avocații noii generații și coordonator al firmei Băiculescu & Asociații, despre managementul unei firme de avocatură, strategii de creștere și performanță: ”Planul strategic trebuie să fie aliniat cu valorile și viziunea echipei, astfel încât strategia de dezvoltare să pornească din interiorul firmei și să fie susținută de expertiza externă. De-a lungul timpului, am colaborat frecvent cu experți din diverse domenii pentru a ne asigura că adoptăm cele mai bune practici”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...