ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008 (analiză)

09 August 2023   |   Agerpres

Topul domeniilor de activitate în care au fost înregistrate cele mai multe firme radiate plasează, pe locul secund, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu 1.915 firme (+33,9%), podiumul fiind completat de sectorul construcţiilor, unde au fost înregistrate 1.796 firme radiate (+17,2%).

 
 
Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de peste 19.400 de afaceri, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de o companie specializată în administrare şi lichidare.

Totodată, numărul firmelor în dificultate, aflate în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate, a depăşit 64.000, de asemenea un record al ultimilor 4 ani.

"Creşterea preţurilor, scăderea consumului, reducerea activităţii economice şi accentuarea fenomenului de dezintermediere au făcut ca economia să frâneze semnificativ cu consecinţe negative pe lanţurile de business. Posibila majorare a taxelor şi impozitelor ar putea accentua semnificativ declinul activităţii economice", se precizează în analiza Sierra Quadrant.


Conform sursei citate, 19.442 de companii au fost dizolvate în perioada ianuarie-iunie 2023, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (16.447), precedentul record fiind înregistrat în 2018, când 18.570 de firme au fost dizolvate.

"Cele mai multe firme dispărute din mediul economic sunt din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (5401), în creştere cu 6,3% faţă de perioada similară din 2022", se mai precizează în document.

Topul domeniilor de activitate în care au fost înregistrate cele mai multe firme radiate plasează, pe locul secund, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu 1.915 firme (+33,9%), podiumul fiind completat de sectorul construcţiilor, unde au fost înregistrate 1.796 firme radiate (+17,2%).

Potrivit analizei, locurile următoare sunt ocupate de transport şi depozitare (1.491/+14,6%), Informaţii şi comunicaţii (1.195/ +61,2%) şi Hoteluri şi restaurante (1.127/ +17,5%).

La nivel regional, cele mai multe firme dizolvate au fost consemnate în Bucureşti (4.119), Cluj (1.004), Constanţa (892), Ilfov (870) şi Braşov (723). Cea mai mare creştere de firme dizolvate a fost înregistrată în Botoşani, de 118% (338).

Pe ansamblul primei jumătăţi a anului, statisticile indică un număr de 64.676 de firme în dificultate (aflate în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate), un record al ultimilor patru ani. Spre comparaţie, Sierra Quadrant contabiliza, în 2020, un număr de 42.549 de firme cu probleme, iar anul trecut 62.474.

"Aşa cum estimam la începutul anului, mediul de afaceri românesc resimte din plin efectele inflaţiei, creşterii costurilor operaţionale şi accentuarea fenomenului de dezintermediere. Business-ul a devenit, în multe domenii, un teren destul de arid în care rezistă doar cei care ştiu să îşi adapteze expunerile financiare, volumul de activitate şi mai ales cheltuielile operaţionale", a afirmat Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Potrivit analizei companiei specializate în restructurarea afacerilor, dincolo de recordul de firme dizolvate, primele şase luni din acest an au adus şi un număr foarte mare de firme cu activitatea suspendată.

Datele Registrului Comerţului, citate în analiza Sierra Quadrant, indică un număr de 7.938 de firme cu activitatea suspendată, faţă de 7.190 anul trecut (+10,4%) şi 6.043 în 2021.

Cele mai multe firme cu activitatea suspendată sunt în Bucureşti (981), Cluj (562), Braşov (364) şi Iaşi (327).

"Şi numărul firmelor radiate este la un nivel ridicat. Statisticile indică peste 33.000 de firme care au dispărut, practic, din mediul de afaceri, cele mai multe din Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Timiş, din comerţ, activităţi profesionale şi construcţii", se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, fotografia primelor 6 luni din 2023, din prisma firmelor în dificultate, reflectă doar în parte dimensiunea problemelor din economie.

"Inflaţia, reducerea creditului furnizor, limitarea accesului la creditare şi creşterea dobânzilor, accentuarea blocajului financiar şi scăderea semnificativă a vânzărilor pe fondul accentuării problemelor economice ale populaţiei sunt principalele provocări în perioada următoare. Acestora se adaugă, bineînţeles, posibila majorare a taxelor şi impozitelor care va avea efecte majore în sectoare sensibile, precum construcţiile şi comerţul'', arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experţilor, de modul în care firmele vor gestiona aceste riscuri va depinde supravieţuirea acestora într-o perioadă în care problemele economice tind să se accentueze.

Economia a frânat semnificativ în prima parte a anului, marcând o creştere nesemnificativă, de numai 0,2%, potrivit datelor INS, iar perspectivele următoarelor şase luni nu sunt deloc încurajatoare, precizează autorii analizei.

Totodată, deprecierea cursului leului alături de scăderea semnificativă a afacerilor derulate pe credit furnizor vor accentua problemele din economie.

"Sunt multe lanţuri economice care atârnă de un fir de aţă. Pentru multe firme, mai ales din zona IMM-urilor, posibila ridicare a plafonării preţului gazelor şi energiei şi scumpirea acestora, alături de o presiune suplimentară din zona carburanţilor, ar putea crea dificultăţi suplimentare'', mai arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experţilor de la Sierra Quadrant, datele statistice din primele şase luni vin să confirme estimările companiei, făcute la începutul anului, care arată că numărul firmelor cu probleme ar putea atinge, în 2023, un maxim al ultimilor ani, pe fondul scăderii puternice a consumului, urmare a inflaţiei, scumpirii creditării şi accentuării blocajului financiar.

Pentru firmele din România, cuvântul de ordine rămâne reorganizarea afacerilor, mai ales în sectoarele cele mai sensibile, precum comerţul, construcţiile, industria prelucrătoare şi serviciile de transport şi depozitare.

Una dintre soluţiile aflate la îndemâna firmelor cu probleme este procedura de concordat preventiv, o alternativă optimă la insolvenţă.

"Procedura de concordat preventiv se prezintă ca o alternativă pentru firmele aflate într-o situaţie financiară dificilă pe care doresc să o redreseze, fără a impacta relaţiile cu partenerii comerciali şi pentru creditorii care doresc să-şi recupereze creanţele deţinute împotriva acestor debitori, în cadrul unei proceduri cu un grad de control asupra mecanismelor de protecţie a intereselor economice", spun experţii.

Potrivit legislaţiei, concordatul preventiv reprezintă contractul încheiat între debitorul aflat în dificultate financiară şi creditorii săi care deţin cel puţin două treimi (2/3) din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate de debitor, omologat prin judecătorul sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare a întreprinderii sale prin care, de asemenea, să fie acoperite creanţele creditorilor împotriva sa.

Sierra Quadrant este o companie specializată în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu etc.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4255 / 18717
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații. Noi Avocați Colaboratori Coordonatori și Seniori în cadrul echipei
LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen”
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
Cum lucrează echipa NNDKP, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept ”prima opțiune pentru aspecte de concurență și ajutor de stat cu un grad ridicat de complexitate”, în astfel de proiecte și care sunt dificultățile cu care se confruntă clienții | Anca Diaconu, Partener NNDKP: ”Deși există multiple programe destinate susținerii investițiilor, criteriile de eligibilitate și condițiile specifice sunt, adesea, ambigue, iar interpretarea acestora nu este întotdeauna unitară”
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...