MMAP: S-a lansat apelul de proiecte pentru extinderea sistemelor de apă şi canalizare în aglomerăride peste de 2.000 de locuitori
21 Decembrie 2022
AgerpresBeneficiarii acestei măsuri sunt Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) şi/sau asociaţiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR)/ Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată, Parteneriate între tipurile de solicitanţi menţionaţi anterior.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat miercuri apelul de proiecte în cadrul Investiţiei 1 Extinderea sistemelor de apă şi canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenţi, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, alocarea financiară totală aferentă acestei investiţii este de 3,837 miliarde lei, iar sesiunea de depunere a proiectelor a început miercuri, la ora 10:00.
Beneficiarii acestei măsuri sunt Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) şi/sau asociaţiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR)/ Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată, Parteneriate între tipurile de solicitanţi menţionaţi anterior.
Prin intermediul acestei investiţii sunt vizate activităţi necesare pentru extinderea reţelelor de distribuţie apă şi a reţelelor de canalizare în aglomerările mai mari de 2.000 de locuitori echivalenţi, prioritizate prin Planul de accelerare a conformării cu Directivele europene, respectiv extinderea reţelelor existente de distribuţie a apei, extinderea reţelelor existente de colectare a apelor uzate.
Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 73.792.500 lei, iar costul unitar este de 1.074.418,80 lei/km, fără TVA, pentru investiţii în reţele de apă uzată şi de 719.476,88 lei/km fără TVA, pentru investiţii în reţele de alimentare cu apă.
"Avem prin PNRR, în componenta managementul apei, în bugetul de 1 mld euro din care trebuie să construim 1.600 km de reţele de apă, 2.500 km de reţele de canalizare în localităţi cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi şi 400 km în localităţi mai mici de 2.000 de locuitori echivalenţi, putem finanţa aproape 13.000 de sisteme individuale sau alte sisteme adecvate, construite şi operaţionale în aglomerări mai mici de 2000 de locuitori echivalenţi", a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.
Apelul de finanţare este de tip competitiv, deschis până în data de 21 februarie 2023, ora 10:00, pentru toţi beneficiarii eligibili, cu termen limită de depunere a cererilor de finanţare, în limita plafonului de depunere din anunţul de lansare, pe baza de criterii de selecţie şi cu prag de calitate prestabilit. Pentru primele 72 de ore de la lansarea apelului nu se aplică plafonul de depunere, subliniază MMAP.
Ca urmare a implementării acestei investiţii, vor fi realizate/realizaţi: 400 km de reţele de distribuţie a apei vor fi construite şi operaţionalizate în localităţi aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene şi în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 septembrie 2024; 1.600 km de reţele de distribuţie a apei vor fi construite şi operaţionalizate în localităţi aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene şi în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 iunie 2026. De asemenea, 300 km de reţele de canalizare vor fi construite şi operaţionalizate în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori echivalenţi, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene şi în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 septembrie 2024 şi cel puţin 2.500 km de reţele de canalizare vor fi construite şi operaţionalizate în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenţi, până la 30 iunie 2026.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 5759 / 17994 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...