Ministrul Energiei a semnat aderarea României la International Solar Alliance, un angajament pentru dezvoltarea energiei solare
04 Decembrie 2023
AGERPRESMinistrul energiei, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi o delegaţie de înalţi oficiali şi experţi din domeniu, a reprezentat România în cadrul conferinţei COP-28, în Emiratele Arabe Unite.
România a semnat aderarea la International Solar Alliance (ISA), un angajament puternic al guvernului român de a sprijini şi promova energia solară ca sursă principală de energie curată şi durabilă, în cadrul unui eveniment special organizat în cadrul conferinţei COP-28, în Emiratele Arabe Unite, informează un comunicat de presă al Ministerului Energiei.
România se alătură altor 122 de state membre ale ISA, cu scopul de a contribui activ la tranziţia verde globală. Semnarea aderării la ISA reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Naţiunilor Unite legate de energie curată şi sustenabilă până în 2030.
Prin aderarea la Internaţional Solar Alliance, România îşi asumă un rol de lider în promovarea energiei solare la nivel regional şi global. ISA reprezintă şi un mediu propice pentru colaborare şi transfer de cunoştinţe între statele membre, facilitând crearea de parteneriate şi investiţii în sectorul energetic. Astfel, România va putea beneficia de expertiză internaţională şi de resurse financiare pentru a accelera implementarea sistemelor de energie solară şi a altor tehnologii inovatoare.
România se alătură altor 122 de state membre ale ISA, cu scopul de a contribui activ la tranziţia verde globală. Semnarea aderării la ISA reprezintă un pas important în realizarea obiectivelor Naţiunilor Unite legate de energie curată şi sustenabilă până în 2030.
Prin aderarea la Internaţional Solar Alliance, România îşi asumă un rol de lider în promovarea energiei solare la nivel regional şi global. ISA reprezintă şi un mediu propice pentru colaborare şi transfer de cunoştinţe între statele membre, facilitând crearea de parteneriate şi investiţii în sectorul energetic. Astfel, România va putea beneficia de expertiză internaţională şi de resurse financiare pentru a accelera implementarea sistemelor de energie solară şi a altor tehnologii inovatoare.
"Semnarea aderării României la ISA este un moment istoric pentru ţara noastră şi reafirmă angajamentul nostru de a contribui activ la protejarea mediului şi la combaterea schimbărilor climatice prin dezvoltarea energiei solare durabile. România se află în zona B europeană din punct de vedere al însoririi şi beneficiază de de aproximativ 210 zile însorite pe an şi are cel mai mare potenţial solar din zona de sud-est a Europei" a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Studiile realizate au evaluat potenţialul tehnic solar al României la nivelul a 19,35 GW (25,80TWh), din care aproximativ 18,05 GW (24,18 TWh) pot constitui o opţiune economică de investit, într-un scenariu cu costuri minime. Suntem încrezători că vom reuşi să atingem aceste obiective ambiţioase şi să fim un exemplu de excelenţă în domeniu, inclusiv prin dezvoltarea lanţurilor de producţie de panouri fotovoltaice şi componentele aferente, pentru care avem în pregătire relansarea unui apel de proiecte (investiţia 4) din PNRR," a adăugat Sebastian Burduja.
Ministrul energiei, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi o delegaţie de înalţi oficiali şi experţi din domeniu, a reprezentat România în cadrul conferinţei COP-28, în Emiratele Arabe Unite. Prezenţa ţării noastre în acest forum global demonstrează angajamentul nostru ferm faţă de utilizarea energiei solare şi implicarea activă în acţiunile colective pentru combaterea schimbărilor climatice.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2779 / 18383 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...