ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Managerii vor program flexibil şi hibrid, angajaţii fără funcţie de conducere aleg săptămâna de lucru de 4 zile (studiu)

31 August 2023   |   Agerpres

Atunci când se gândesc la o schimbare a angajatorului, factorii care le influenţează cel mai mult această decizie sunt, pentru 60% dintre respondenţi - un stil de management toxic la actualul loc de muncă, pentru 41% - lipsa perspectivei de creştere, pentru 36% - lipsa echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală, sau o ofertă salarială mai bună pentru 57%.

 
 
Managerii vor program flexibil şi hibrid, iar angajaţii fără funcţie de conducere ar alege săptămâna de lucru de patru zile, conform unui sondaj realizat de Studiu MSL The Practice şi eJobs.

"Indiferent de industria în care activează, modul de lucru hibrid este cel preferat de majoritatea angajaţilor intervievaţi în cadrul studiului (58%), salariaţii fără funcţie de conducere preferând într-un procent mai mare să lucreze de acasă. În plus, cei mai mulţi angajaţi declară că îşi doresc flexibilitate din partea angajatorului în ceea ce priveşte ora de începere şi de terminare a programului de lucru, peste o treime dintre respondenţi optând pentru această variantă", arată cercetarea.

Totodată, managerii sunt mai interesaţi decât alte categorii de angajaţi de stabilirea programului de lucru în funcţie de îndeplinirea sarcinilor de muncă şi nu de ore fixe.


În ceea ce priveşte opţiunea tot mai des vehiculată de a se adopta în companii săptămâna de lucru de patru zile, în loc de cinci, aceasta este o variantă mai atractivă pentru salariaţii fără funcţie de conducere şi pentru muncitori.

Conform aceluiaşi studiu, pentru 85% dintre cei care activează în domeniul auto, salariul şi beneficiile oferite reprezintă cel mai important factor care le influenţează decizia de alegere a unui angajator. În schimb, pentru mai mult de jumătate dintre aceştia, echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală, dar şi atmosfera de lucru sunt decisive atunci când intenţionează să facă o schimbare de carieră.

De asemenea, angajaţii din această industrie sunt atraşi în mod deosebit de posibilităţile de perfecţionare şi dezvoltare, pentru 44% dintre aceştia un plan concret şi coerent de carieră cu posibilitatea de promovare fiind un factor important de creştere a loialităţii faţă de angajator.

Posibilitatea de a lucra remote este un motiv mai puţin important de alegere a unui angajator decât în cazul altor industrii, doar 10% alegând această variantă, modul de lucru hibrid fiind preferat de peste 60% dintre intervievaţi.

Pe de altă parte, pentru 55% dintre angajaţii din acest domeniu, beneficiile salariale, atmosfera de lucru neprietenoasă şi managementul toxic sunt principalii factori care îi determină să schimbe locul de muncă, cu toate că aceştia dovedesc o stabilitate mai mare la job faţă de media angajaţilor intervievaţi.

Astfel, aproape o treime dintre aceştia au acelaşi loc de muncă de mai bine de cinci ani, iar 40% vor să continue să activeze în industria auto, în timp ce 30% ar schimba în viitor şi domeniul odată cu locul de muncă.

"Dacă, la fel ca în cazul majorităţii respondenţilor, şi pentru angajaţii din industria oil & gas, salariul şi beneficiile oferite sunt principalele motive de alegere a unui angajator, reputaţia companiei este un factor mai important decât pentru cei care activează în alte domenii, fiind probabil corelat cu o siguranţă sporită a condiţiilor de muncă", susţin autorii studiului.

"Atmosfera de lucru ocupă un loc central în alegerile angajaţilor din industria oil & gas şi atunci când vorbim despre alegerea de a pleca de la locul actual de muncă, 71% dintre aceştia alegând să renunţe la jobul actual dacă atmosfera de lucru ar fi una ostilă şi ar fi motivaţi să aleagă un alt angajator dacă ar avea posibilităţi de promovare, fiind mai motivaţi decât cei din alte domenii de acest factor", mai arată cercetarea.

Dacă pentru angajaţii din alte industrii posibilitatea să lucreze remote sau în sistem hibrid este un factor deosebit de atractiv, pentru cei care activează în domeniul retail-ului, definit în cele mai multe cazuri de prezenţă fizică, această posibilitate este mai puţin importantă. Pe de altă parte, însă, pentru 85% dintre aceştia salariul şi beneficiile oferite sunt principalele motive de alegere a angajatorului.

Pentru 42% dintre respondenţi, unul dintre obiectivele pentru următorul an este să îşi găsească un job nou într-o altă companie.

Cu toate că salariul şi beneficiile oferite reprezintă pentru 88% dintre persoanele care activează în domeniul Medical & Pharma principalele motive de alegere a unui angajator, echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală ocupă un loc extrem de important în rândul priorităţilor acestora, pentru 70% dintre respondenţi fiind prima opţiune atunci când vorbim despre obiectivele pentru următorul an, dar şi unul dintre motivele principale pentru care ar alege să plece de la actualul loc de muncă.

Aproximativ 75% din angajaţii din domeniul medical & pharma participanţi la studiu intenţionează să îşi schimbe locul de muncă în următorul an, majoritatea acestora (62%) intenţionând să rămână în acelaşi domeniu.

Printre motivele alegerii unui angajator, în creştere faţă de alte industrii, se află şi posibilitatea de perfecţionare prin programe de training şi dezvoltare (pentru 28% dintre respondenţi) sau posibilitatea de perfecţionare prin reprofilare sau recalificare (pentru 19% dintre aceştia).

"Faţă de angajaţii din alte industrii, angajaţii din domeniul IT&C sunt mai motivaţi de posibilitatea de a lucra remote, 41% preferând acest mod de lucru, în timp ce 50% preferă modul de lucru hibrid", mai arată sondajul.

Atunci când se gândesc la o schimbare a angajatorului, factorii care le influenţează cel mai mult această decizie sunt, pentru 60% dintre respondenţi - un stil de management toxic la actualul loc de muncă, pentru 41% - lipsa perspectivei de creştere, pentru 36% - lipsa echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală, sau o ofertă salarială mai bună pentru 57%. Spre deosebire de alte industrii, angajaţii din IT&C acordă o atenţie sporită perspectivelor de dezvoltare profesională, însă dovedesc şi o mobilitate mai crescută, un sfert dintre respondenţii care activează în acest domeniu declarând că au schimbat locul de muncă cu mai puţin de 6 luni în urmă.

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România şi liderul pieţei locale de profil. Cu 4,9 milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi 300.000 companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3772 / 18380
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...