
Investiţiile în parcurile fotovoltaice din comunităţile locale au depăşit două miliarde de lei (minister)
28 Aprilie 2025
AgerpresPotrivit ministrului Sebastian Burduja, la ora actuală sunt 831 de proiecte concrete, evaluate, finanţate şi semnate, prin care vor fi instalaţi aproape 300 MW, capacităţi de producere din surse regenerabile, în comunităţile din toată ţara.
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma investită până în prezent în astfel de proiecte de energie curată depăşind două miliarde de lei, a anunţat Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.
"România accelerează tranziţia către un sistem energetic sustenabil, prin investiţii strategice în energie curată pentru sectorul public. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat ieri, 25 aprilie, un nou set de 60 de contracte de finanţare în cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, susţinut prin Fondul pentru Modernizare. Cele 60 de proiecte semnate vizează sprijinirea entităţilor publice în dezvoltarea de capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, destinate autoconsumului. Valoarea totală a acestor proiecte este de 114.990.533,67 lei (circa 23,1 milioane euro), din care 100.291.603,78 lei (peste 20 milioane euro) reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată aferentă acestor investiţii va fi de 15,81 MW. Acest demers reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate şi eficiente, în beneficiul tuturor comunităţilor din România", se menţionează în comunicat.
"România accelerează tranziţia către un sistem energetic sustenabil, prin investiţii strategice în energie curată pentru sectorul public. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat ieri, 25 aprilie, un nou set de 60 de contracte de finanţare în cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, susţinut prin Fondul pentru Modernizare. Cele 60 de proiecte semnate vizează sprijinirea entităţilor publice în dezvoltarea de capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, destinate autoconsumului. Valoarea totală a acestor proiecte este de 114.990.533,67 lei (circa 23,1 milioane euro), din care 100.291.603,78 lei (peste 20 milioane euro) reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată aferentă acestor investiţii va fi de 15,81 MW. Acest demers reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate şi eficiente, în beneficiul tuturor comunităţilor din România", se menţionează în comunicat.
Potrivit ministrului Sebastian Burduja, la ora actuală sunt 831 de proiecte concrete, evaluate, finanţate şi semnate, prin care vor fi instalaţi aproape 300 MW, capacităţi de producere din surse regenerabile, în comunităţile din toată ţara.
"În doar câteva luni, prin Fondul pentru Modernizare, am direcţionat peste 2,1 miliarde de lei în investiţii care vor transforma şcoli, spitale, primării şi alte instituţii publice în consumatori activi de energie pe care o produc singuri, în parcuri fotovoltaice. Energie curată, facturi mai mici. Din această sumă, aproape 1,83 miliarde de lei sunt fonduri nerambursabile - bani europeni atraşi pentru viitorul energetic al României. În cifre simple: 296,76 MW înseamnă energie curată pentru sute de mii de români. Înseamnă facturi mai mici, autonomie locală, emisii mai reduse şi un exemplu clar că tranziţia energetică nu este un lux, ci o realitate pe care o construim, zi de zi, contract cu contract. Şi nu ratăm nicio şansă de a atrage bani europeni gratis. În acelaşi timp, susţinem un nou Smart Deal, bazat pe securitate energetică, energie mai ieftină şi mai curată - în această ordine de priorităţi, şi nu alta", a spus Burduja, în comunicat.
Lista beneficiarilor care au semnat contracte de finanţare în data de 25 aprilie 2025 cuprinde: judeţul Alba - oraşul Zlatna; judeţul Bacău - comuna Parincea; judeţul Botoşani - comuna Răchiţi; judeţul Braşov - comuna Tărlungeni; judeţul Brăila - comunele Măxineni şi Unirea; Bucureşti - Institutul Geologic al României; judeţul Caraş-Severin - comunele Dalboşeţ, Lăpuşnicu Mare, Prigor, Ramna; judeţul Călăraşi - comunele Ciocăneşti, Roseţi; judeţul Cluj - UM 0827 Cluj-Napoca - Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca, comuna Ţaga; judeţul Constanţa - comuna Poarta Albă; judeţul Covasna - Municipiul Sfântu Gheorghe, comuna Sânzieni; judeţul Dâmboviţa - Municipiul Târgovişte, comuna Gura Foii; judeţul Dolj - comunele Gighera, Amărăştii de Jos, Cioroiaşi, Ghidici; judeţul Giurgiu - comuna Ghimpaţi; judeţul Gorj - comuna Bărbăteşti; judeţul Harghita - comunele Gălăuţaş, Porumbeni; judeţul Iaşi - comunele Cotnari, Alexandru Ioan Cuza; judeţul Ilfov - Parohia Gagu, Mănăstirea Radu Vodă; judeţul Maramureş - UM 0716 Baia Mare, comunele Remeţi, Vişeu de Jos; judeţul Mehedinţi - comunele Eşelniţa, Bala; judeţul Mureş - comuna Chibed; judeţul Olt - oraşul Corabia, comuna Verguleasa; judeţul Prahova - comunele Bătrâni, Bucov, Albeşti Paleologu, Talea, Poseşti; judeţul Sălaj - comunele Cizer, Zimbor; judeţul Sibiu - comuna Ludoş; judeţul Teleorman - comuna Drăgăneşti Vlaşca, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, comunele Purani, Zâmbreasca, Mârzăneşti, Călineşti; judeţul Timiş - comunele Vălcani, Şandra, Satchinez; judeţul Vaslui - comuna Vetrişoaia; judeţul Vrancea - comunele Pufeşti, Câmpuri.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7 / 18963 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...