ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INS: Populaţia rezidentă a României a crescut cu peste 9.100 de persoane în 2022

30 August 2023   |   Agerpres

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost pozitiv (85.480 persoane).

 
 
Populaţia rezidentă a României era, la 1 ianuarie 2023, de 19,051 milioane de persoane, în creştere cu 9.107 persoane faţă de 1 ianuarie 2022, pentru prima dată fenomenul de imigrare constituind principala cauză a creşterii populaţiei ţării, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis miercuri AGERPRES.
 
Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (52,1%, respectiv 51,4%). Conform INS, fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 122 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 677.000 persoane (3,762 milioane faţă de 3,085 milioane de persoane), în creştere faţă de 617.000 persoane la 1 ianuarie 2022.
 
Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost pozitiv (85.480 persoane).
 
Potrivit INS, la 1 ianuarie 2023, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 9,931 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% faţă 1 ianuarie 2022. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2023 a fost de 9,802 milioane de persoane, în scădere cu 0,01% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
 
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2022 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) cu 0,3 puncte procentuale (de la 19,4% în 2022 la 19,7% la 1 ianuarie 2023). Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a stagnat la 16,2%.
 
Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120 (la 1 ianuarie 2022) la 122 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2023).
 
Raportul de dependenţă demografică a urcat de la 55,5 (la 1 ianuarie 2022) la 56,1 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2023).
 
Pentru prima dată, fenomenul de imigrare constituie principala cauză a creşterii populaţiei ţării în anul 2022. În cursul anului 2022, bărbaţii sunt majoritari în rândul emigranţilor (50,2%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (53,3%). 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3791 / 18386
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea și-a extins echipa cu 15 avocați în 2024, după cel mai accelerat ritm de creștere și recrutare din ultimii ani | Daniel Badea, Managing Partner: ”Am avut colegi care au lucrat în birourile internaționale ale Clifford Chance, dar și în locuri precum Stockholm sau Zurich, pe proiecte transfrontaliere de o complexitate foarte mare, acoperind aproape toate continentele”
BACIU PARTNERS, numită ”Gold Stars of Romanian IP” de World Trademark Review în clasamentele WTR 1000 2025. Patru membri ai echipei, desemnați profesioniști de top în clasamentul individual
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...