ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Holcim România a investit peste 700.000 euro la staţia de agregate Stănceşti, Prahova

11 Martie 2025   |   Agerpres

De la preluarea activităţii în România (1997) şi până la finalul anului 2024, Holcim a investit peste 900 milioane de euro, transformând operaţiunile sale în unele mai sustenabile şi mai sigure pentru angajaţi.

 
 
Holcim România a realizat o investiţie de peste 700.000 de euro în staţia de agregate Stănceşti, judeţul Prahova, într-o instalaţie de ultimă generaţie pentru reciclarea şi purificarea apei, precum şi în alte îmbunătăţiri ale fluxul operaţional, anunţă compania într-un comunicat.

"Încă de la preluarea diviziei de agregate, principalele mele obiective au fost să creştem eficienţa proceselor în cadrul operaţiunilor existente prin intermediul unor sisteme inteligente, să extindem portofoliul de produse şi soluţii şi să realizăm investiţii strategice, în linie cu obiectivele de sustenabilitate Holcim România. Această investiţie este dovada clară a angajamentului nostru pentru dezvoltarea operaţiunilor, cu obiective ambiţioase inclusiv în utilizarea apei", a declarat Remus Viscol, Director Agregate, Holcim România, citat în comunicat.


În urma investiţiei de peste 450.000 de euro în reciclarea şi purificarea apei, staţia de agregate a redus cu circa 80% cantitatea de apă utilizată, atingând un scor ridicat privind standardele de mediu.

Staţia de agregate Stănceşti produce agregate naturale şi concasate pentru proiecte de infrastructură (drumuri, autostrăzi, poduri), precum şi pentru construcţii rezidenţiale şi de birouri pentru zonele metropolitane Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, în regiunea de Sud a României. Câteva dintre produsele livrate din locaţia Stănceşti sunt agregate naturale sau concasate, sorturi: 0-4mm, 4-8 mm, 8-16 mm, 16-22.4 mm.

De la preluarea activităţii în România (1997) şi până la finalul anului 2024, Holcim a investit peste 900 milioane de euro, transformând operaţiunile sale în unele mai sustenabile şi mai sigure pentru angajaţi. De altfel, în călătoria sa de a avea un impact pozitiv pentru natură, Holcim România are 100% cariere cu planuri de reabilitare progresivă şi 80% din locaţii echipate cu sisteme de reciclare a apei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 43 / 18690
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...