
Eurostat: Luxemburg şi România, cele mai mari creşteri ale vânzărilor cu amănuntul, în august
07 Octombrie 2024
AgerpresÎn rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în august, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Luxemburg (5,3%), Cipru (2,2) şi România (1,6%), cele mai semnificative scăderi fiind în Danemarca (minus 1,5%), Slovacia (minus 1,1%), Bulgaria şi Croaţia (ambele cu minus 0,7%).
Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 1% în Uniunea Europeană şi cu 0,8% în zona euro, în august, comparativ cu perioada similară din 2023, iar Luxemburg şi România au avut cel mai semnificativ avans, conform datelor publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în august, comparativ cu perioada similară din 2023, s-a înregistrat în Luxemburg (17,3%), România (8,9%), Cipru şi Croaţia (ambele cu 5,7%), iar cele mai semnificative scăderi au fost în Estonia (minus 2,7%), Belgia (minus 1,7%), Danemarca şi Irlanda (ambele cu minus 1,6%).
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au rămas stabile, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1,7%, iar cele de combustibili auto cu 2%.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în august, comparativ cu perioada similară din 2023, s-a înregistrat în Luxemburg (17,3%), România (8,9%), Cipru şi Croaţia (ambele cu 5,7%), iar cele mai semnificative scăderi au fost în Estonia (minus 2,7%), Belgia (minus 1,7%), Danemarca şi Irlanda (ambele cu minus 1,6%).
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au rămas stabile, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1,7%, iar cele de combustibili auto cu 2%.
Volumul comerţului cu amănuntul s-a majorat cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană, în august, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,1% în UE şi un nivel stabil în zona euro.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în august, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Luxemburg (5,3%), Cipru (2,2) şi România (1,6%), cele mai semnificative scăderi fiind în Danemarca (minus 1,5%), Slovacia (minus 1,1%), Bulgaria şi Croaţia (ambele cu minus 0,7%).
În UE, vânzările de alimente, băuturi şi tutun au crescut cu 0,1%, cele de produse non-alimentare cu 0,3%, iar cele de combustibili auto cu 1%.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în România în august 2024 comparativ cu luna anterioară, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 2,1%, datorită majorării înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,7%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,8%) şi la vânzările de produse nealimentare (+0,7%).
Potrivit sursei citate, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna august 2024, comparativ cu luna precedentă, cu 1,6%, datorită avansului înregistrat la vânzările de produse nealimentare (+2,4%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,7%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,9%).
De asemenea, de la un an la altul (august 2024 vs august 2023), volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 8,1%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+16,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,4%). În schimb, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,5%.
În acelaşi timp, ca serie ajustată, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a urcat, pe ansamblu, cu 9,2%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+18,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,3%). În schimb, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,8%.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 851 / 18548 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...