Două programe dedicate dezvoltării industriei alimentare din România vor fi lansate pe 30 septembrie
30 August 2023
AgerpresAcesta a precizat că tot pentru fermierii şi procesatorii români va fi lansat la finele lunii viitoare un program prin care aceştia vor fi susţinuti să-şi instaleze panouri fotovoltaice în ferme.
Două programe dedicate dezvoltării industriei alimentare din România vor fi lansate în data de 30 septembrie 2023, fondurile totale care vor fi puse la dispoziţia acestui sector depăşind un miliard de euro.
"În Programul de Guvernare avem un program ambiţios pentru agricultură şi industrie alimentară - Investalim. Încă din prima săptămână în care am preluat portofoliul Agriculturii, împreună cu dl. premier, am demarat acest program care are o finanţare de aproape 600 de milioane de euro. Este o schemă de ajutor de stat, cu o intensitate de până la 70% pe proiect. Vor fi proiecte majore, de aproape 50 de milioane de euro/proiect. Am luat această decizie deoarece vrem materia primă pe care o produc fermierii români să rămână în România, să fie procesată aici şi mai mult fermierii şi procesatorii români să poată exporta. Vom lansa acest program în 30 septembrie", a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Acesta a precizat că tot pentru fermierii şi procesatorii români va fi lansat la finele lunii viitoare un program prin care aceştia vor fi susţinuti să-şi instaleze panouri fotovoltaice în ferme.
"Tot pentru partea de procesare, pentru a putea face faţă concurenţei pe preţurile produselor care vin din import, am solicitat şi am obţinut o finanţare de 500 de milioane de euro de la BEI prin Fondul de Modernizare, pentru un program privind independenţă energetică în industria alimentară şi în agricultură, cu o intensitate de 100%. Astfel, fermierii şi procesatorii români vor putea să-şi instaleze panouri fotovoltaice în ferme, în vegetal, în procesare, în industria alimentară, în aşa fel încât costurile pe produs să scadă, iar produsele româneşti să devină competitive şi să se regăsească în magazinele din România. Şi acest program va fi lansat tot în data de 30 septembrie", a adăugat el.
De asemenea, în perioada septembrie-octombrie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va mai lansa noi măsuri din Programul Strategic pentru perioada 2023-2027, acestea fiind dedicate investiţiilor în exploataţiile pomicole, zootehniei şi instalării tinerilor fermieri.
"Vom lansa pe Programul Strategic, practic pe fondurile europene din FEADR, pilonul II, pentru perioada 2023-2027, măsura Investiţii în exploataţii pomicole, care are o sumă de aproape 151 de milioane de euro şi Investiţii în sectorul zootehnic, cu fonduri de 224 de milioane de euro. Pentru a putea fi accesate mai uşor aceste fonduri europene le-am împărţit pe baza deficitului din balanţa comercială. Practic, cei care vor investi în zootehnie vor merge pe axe separate. (...) Nu vor fi amestecate aceste proiecte. Totul este creat pentru a îndrepta balanţa comercială în România", a explicat Barbu.
În ceea ce priveşte măsura privind instalarea tinerilor fermieri, şeful de la Agricultură a transmis că mai mult de 70% din suma totală alocată va fi orientată către legumicultură, un sector în care România înregistrează un deficit comercial semnificativ.
"Pe Programul Strategic am decis ca la "Instalarea tinerilor fermieri", aproape 175 de milioane de euro dintr-un total de 250 de milioane de euro, să fie alocaţi pentru partea de legumicultură şi acolo va exista şi un punctaj mai mare. Acest sprijin care se acordă - 70.000 euro - are o intensitate de 100%, iar din aceşti bani tinerii care vor continua programul de legumicultură vor primi circa 40% din sumă, reprezentând 30.000 euro, pentru echipamentele de încălzit solariile, iar 40.000 de euro vor fi alocaţi pe perioadă de 3 ani pentru combustibilul necesar, în aşa fel încât să putem produce în România legume şi fructe tot timpul anului. La programul Tomata din 2023, aproape 8.500 sunt tineri sub 41 de ani, din cei 22.000, iar lucrul acesta m-a făcut ca să intervin în Programul Strategic, pentru că aveam această axă dedicată instalării tânărului fermier până în 41 de ani", a adăugat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 3781 / 18383 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...