
Directorul general al Asociaţiei Berarii României va pelua mandatul de secretar general al Berarilor Europei, de la 1 august
28 Mai 2024
AgerpresConform sursei citate, mandatul a fost deţinut anterior, începând cu anul 2010, de Pierre-Olivier Bergeron. Berarii Europei este una dintre cele mai vechi organizaţii patronale europene, reunind asociaţii ale producătorilor de bere din 28 de state europene.
Director general al Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman, va prelua de la 1 august mandatul de secretar general al Berarilor Europei, organizaţie care reprezintă peste zece mii de producători de bere de pe continent, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Conform sursei citate, mandatul a fost deţinut anterior, începând cu anul 2010, de Pierre-Olivier Bergeron. Berarii Europei este una dintre cele mai vechi organizaţii patronale europene, reunind asociaţii ale producătorilor de bere din 28 de state europene.
Conform sursei citate, Leferman deţine poziţia de director general al Berarilor României din anul 2017, având o experienţă de peste 20 de ani în consultanţă de afaceri publice şi management. În timpul mandatului său la Berarii României s-au pus bazele celui mai mare proiect de mediu din ţară - Sistemul de Garanţie Returnare.
Conform sursei citate, mandatul a fost deţinut anterior, începând cu anul 2010, de Pierre-Olivier Bergeron. Berarii Europei este una dintre cele mai vechi organizaţii patronale europene, reunind asociaţii ale producătorilor de bere din 28 de state europene.
Conform sursei citate, Leferman deţine poziţia de director general al Berarilor României din anul 2017, având o experienţă de peste 20 de ani în consultanţă de afaceri publice şi management. În timpul mandatului său la Berarii României s-au pus bazele celui mai mare proiect de mediu din ţară - Sistemul de Garanţie Returnare.
În noua funcţie, Julia Leferman va coordona direcţia strategică a organizaţiei, colaborând strâns cu asociaţiile naţionale ale berarilor, companii producătoare de bere, parteneri de industrie şi autorităţi. Responsabilităţile cheie ale mandatului sunt activitatea de lobby şi reprezentare în relaţia directă cu autorităţile europene, în efortul de dezvoltare a unor politici sectoriale cu impact în domeniu.
Berarii României derulează un proces de recrutare a viitorului Director General al organizaţiei, care include un transfer al responsabilităţilor, astfel încât activitatea asociaţiei să-şi urmeze cursul.
Berarii României reprezintă, de 20 ani, vocea sectorului berii din România, militând pentru politici publice care să încurajeze economia locală şi care să respecte principiile predictibilităţii şi transparenţei. Companiile din domeniu generează peste 60 de mii de locuri de muncă la nivel naţional, din care 6.000 în industria berii. Proiectele asociaţiei au vizat, de-a lungul timpului, stabilirea unui cadru fiscal echitabil, încurajarea unui consum responsabil şi un mediu curat, incusiv prin crearea Sistemului de Garanţie Returnare, din care Berarii României fac parte.
Berarii Europei (The Brewers of Europe) reuneşte asociaţii naţionale de bere şi companii din 28 de ţări europene pentru a sprijini obiectivele comune ale celor peste 10.000 de producători. Viziunea organizaţiei este să asigure un sector european al berii competitiv, responsabil şi durabil, creând valoare comună de-a lungul întregului lanţ valoric şi îmbogăţind cultura europeană.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1974 / 18929 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...