ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cushman & Wakefield Echinox, piața investițiilor imobiliare: Numărul proprietăților vândute a crescut în S1 2023, însă valoarea medie a unei tranzacții s-a redus la jumatate

19 Septembrie 2023   |   BizLawyer

Segmentul clădirilor de birouri și cel al parcurilor industriale, cu câte 5 clădiri tranzacționate în perioada analizată, au fost cele mai active din punct de vedere investițional, acestea fiind urmate de retail (4 proprietați) și de hoteluri (3 proprietați).

 
 
Numărul proprietăților imobiliare generatoare de venituri (clădiri de birouri, parcuri industriale și de logistică, spații de retail, hoteluri) tranzacționate în primul semestru a crescut cu 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă valoarea medie a unei tranzacții s-a redus de la 24 milioane de euro la 11 milioane de euro. În acest context, volumul tranzacționat a scăzut cu 43%, până la nivelul de 181 de milioane de euro, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Segmentul clădirilor de birouri și cel al parcurilor industriale, cu câte 5 clădiri tranzacționate în perioada analizată, au fost cele mai active din punct de vedere investițional, acestea fiind urmate de retail (4 proprietați) și de hoteluri (3 proprietați).

Din punct de vedere al volumului tranzacționat, cea mai mare cotă, de 37%, a avut-o sectorul logistic, urmat de birouri (32%), retail (21%) și sectorul ospitalier 10%.

Activitatea de investitii in S1 2023

 

SECTOR

PROPRIETATI VANDUTE

VOLUMUL

INVESTITIILOR

PRET MEDIU / PROPRIETATE

(MIL. €)

Industrial

5

66,1

13,2

Birouri

5

58,5

11,7

Retail

4

38,5

9,6

Hotel

3

17,5

5,8

TOTAL

17

180,6

10,6

Sursa: Investment Marketbeat S1 2023, Cushman & Wakefield Echinox Research

Creșterea costurilor de finanțare a impactat volumul tranzactionat, în condițiile în care investitorii au devenit mai prudenți și mai selectivi, procesul decizional fiind prelungit inclusiv pentru tranzacțiile în curs.  

Scăderea pieței de investiții din România se înscrie în tendința globală și regională, ținând cont că volumul tranzacționat în Europa Centrală și de Est s-a redus cu aproape 60% în prima jumătate a anului, la 2,3 miliarde de euro. Polonia a înregistrat cea mai mare scădere din regiune (de 71,3%, la 802 mil. euro), în timp ce în Ungaria piața s-a comprimat cu peste 64%, la 253 mil. euro. România și Cehia au consemnat cele mai reduse rate de scădere a volumului tranzacțiilor cu active imobiliare din regiune.

Cea mai mare tranzacție înregistrată în acest an pe piața locală o reprezintă vânzarea portofoliului FM Logistic (trei parcuri de retail în București, Timișoara și Petrești - Dâmbovița, cu o suprafață totală de 98.000 metri pătrați) către CTP pentru aproximativ 60 milioane de euro.

În ceea ce privește segmentul de birouri, Vincit Union a achiziționat One Herastrau Office pentru 21 mil. euro, în timp ce Yellow Tree a devenit proprietarul clădirii Olympia Tower pentru care a plătit aproximativ 15 milioane euro, ambele active fiind situate în București. Cea mai relevantă tranzacție pe segmentul de retail a implicat vânzarea de către Iulius Group a unei participatii de 50% din centrele comerciale Family Market din Iași către W&E Assets pentru aproximativ 15 milioane euro.

Cristi Moga, Head of Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox: “Piața tranzacțiilor imobiliare a încetinit în prima jumătate a anului pe fondul creșterii costurilor de finanțare, dar a rămas activă în special în zona tichetelor mai mici, unde avem un pol mai mare de investitori eligibili. În condițiile în care parametrii esențiali ai pieței, precum chiriile, gradul de ocupare și vânzările (în cazul centrelor comerciale) rămân într-un teritoriu pozitiv, ne așteptăm ca activitatea tranzacțională să își reia creșterea în următoarele 6 – 12 luni”.

Randamentele prime au continuat să crească pe toate segmentele, în linie cu tendința înregistrată în regiune. Chiar dacă ratele ridicate ale dobânzii continuă să exercite o presiune semnificativă asupra preturilor de vanzare, România rămâne o piață atractivă, randamentele imobiliare fiind cu circa 200 de puncte procentuale mai mari decat costurile de finantare.

Sectorul imobiliar este dependent de surse externe de finanțare însă, potrivit datelor Băncii Naționale ale României (BNR), jucătorii din domeniu apelează în special la imprumuturi intragrup. Astfel, ponderea datoriei private externe pe termen mediu și lung în total pasiv este de 16% pentru firmele din sectorul imobiliar (comparativ cu 5% la nivelul întregului sector de companii), fiind reprezentată în proporție de 70% de împrumuturile intragrup.
 

Top tranzactii S1 2023

 

PROPRIETATE

SEGMENT

CUMPARATOR

VANZATOR

SUPRAFATA

(MP)

PREȚ

(MIL. €)

ORAS

FM Logistic Portfolio

Industrial

CTP

FM Logistic

98.000

60

Bucuresti, Timisoara, Petresti (Dambovita)

One Herastrau Office

Birouri

Vincit Union

One United Properties

8.000

21

Bucuresti

Olympia Tower

Birouri

Yellow Tree

Bluehouse Capital

9.600

15

Bucuresti

50% din Familiy Market Bucium si Family Market Miroslava

Retail

W&E Assets

Iulius Group

6.000*

15

Iasi

*Suprafata aferenta participatiei tranzactionate

Sursa: Investment Marketbeat S1 2023, Cushman & Wakefield Echinox Research

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3584 / 18364
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...