
Consultări cu mediul asociativ la Ministerul Agriculturii privind modificarea Planului Strategic PAC
10 August 2023
AgerpresToate propunerile dezbătute în cadrul consultărilor vor fi transmise Comisiei Europene, după aprobarea acestora în Comitetul de Monitorizare, a transmis Ministerul Agriculturii.
Condiţionalităţi şi cerinţe minime pentru activitatea agricolă, fermierul activ şi hectarul eligibil au fost printre subiectele abordate miercuri de către ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unor consultări cu mediul asociativ privind modificarea Planului Strategic PAC- Pilonul I - FEGA.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), remis AGERPRES, consultările au vizat aspecte legate de condiţionalităţi, definiţii şi cerinţe minime pentru activitatea agricolă, fermierul activ, hectarul eligibil, intervenţii în sectoarele vegetal şi zootehnic.
În cadrul întâlnirii, şeful MADR a exprimat necesitatea clarificării tuturor aspectelor semnalate de fermieri, iar la final, acestea să fie consemnate într-un proces verbal asumat atât de MADR, cât şi de mediul asociativ.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), remis AGERPRES, consultările au vizat aspecte legate de condiţionalităţi, definiţii şi cerinţe minime pentru activitatea agricolă, fermierul activ, hectarul eligibil, intervenţii în sectoarele vegetal şi zootehnic.
În cadrul întâlnirii, şeful MADR a exprimat necesitatea clarificării tuturor aspectelor semnalate de fermieri, iar la final, acestea să fie consemnate într-un proces verbal asumat atât de MADR, cât şi de mediul asociativ.
"Cele mai importante aspecte abordate au vizat modificarea GAEC 6 - Acoperirea minimă a solului în scopul reducerii perioadei sensibile de la 30 septembrie la 31 august şi introducerii unei clarificări legate de lucrările superficiale ale solului care pot fi realizate în perioada menţionată. Totodată, în cadrul ecoschemelor din sectorul vegetal a fost redusă corespunzător perioada sensibilă la 15 septembrie ca urmare a modificării GAEC 6. În ceea ce îi priveşte pe fermierii care deţin suprafeţe de pajişti permanente, a fost introdus un nou GAEC - GAEC 10 "Interdicţia de a incendia vegetaţia pajiştilor permanente"." se arată în comunicat.
De asemenea, au fost prezentate o serie de modificări ale cerinţelor privind ecoschemele din sectorul vegetal şi zootehnic în scopul creşterii atractivităţii acestor intervenţii, inclusiv prin propunerea unor cuantumuri mărite ale plăţilor acordate pentru ecoschemele care vizează bunăstarea animalelor. În plus, a fost propusă o nouă formă de sprijin cuplat pentru venit care vizează sectorul de porumb pentru siloz cu nivel al plăţii estimat de 246 euro/ha.
Ministrul Agriculturii a subliniat că orice modificare a PS trebuie să fie în beneficiul fermierilor pentru asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii în activităţile pe care le desfăşoară în domeniul agriculturii.
Toate propunerile dezbătute în cadrul consultărilor vor fi transmise Comisiei Europene, după aprobarea acestora în Comitetul de Monitorizare, a transmis Ministerul Agriculturii.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4473 / 18943 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...