
IEA estimează că cererea mondială de petrol nu va reveni la nivelul anterior pandemiei până în 2023
17 Martie 2021
Agerpres"Este posibil ca cererea de petrol să revină pe traiectoria anterioară pandemiei. Ar putea avea loc o revenire la "normal" pentru piaţa petrolieră în era post-COVID", susţine IEA în raportul său anual privind perspectivele pieţei petroliere.
Cererea mondială de petrol nu va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei până în 2023 iar ulterior ritmul de creştere va fi unul limitat, în contextul noilor forme de muncă şi al tranziţiei dinspre combustibilii fosili, a apreciat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Bloomberg.
Potrivit uni raport al IEA, consumul de petrol va ajunge la 101 milioane de barili pe zi în 2023, recuperând în totalitate pierderea de nouă milioane de barili pe zi înregistrată anul trecut când carantinele au dus la golirea drumurilor şi au blocat la sol avioanele. Însă pe măsură ce o serie de tendinţe precum munca de acasă se vor permanentiza iar guvernele încearcă să limiteze încălzirea globală, utilizarea hidrocarburilor se va reduce, susţine IEA. În aceste condiţii, la mijlocul deceniului cererea de petrol va fi cu aproximativ 2,5 milioane de barili pe zi mai mică decât preconiza Agenţia anul trecut iar cel mai probabil consumul de benzină a atins deja nivelul maxim.
"Este posibil ca cererea de petrol să revină pe traiectoria anterioară pandemiei. Ar putea avea loc o revenire la "normal" pentru piaţa petrolieră în era post-COVID", susţine IEA în raportul său anual privind perspectivele pieţei petroliere.
Preţul ţiţeiului a recuperat deja prăbuşirea de anul trecut, ajungând la aproape 70 de dolari pe baril la bursa de la Londra. Acest lucru se datorează parţial faptului că cererea de petrol în Asia a rezistat destul de bine dar mai ales importantelor reduceri de producţie adoptate de OPEC+, alianţa marilor producători mondiali de petrol în frunte cu Arabia Saudită.
Statele membre ale OPEC+ ar urma să fie principalii câştigători în anii ce vor veni, redobândind cota de piaţă pe care acum au sacrificat-o, susţine IEA. În schimb, pentru rivalii OPEC precum industria de şist din SUA, prognozele IEA au fost înrăutăţite semnificativ. În timp ce nevoia de ţiţei furnizat de OPEC va creşte de la 27,3 milioane de barili pe zi în acest an până la 30,8 milioane de barili pe zi în 2026, producţia de petrol a SUA va înregistra doar o creştere modestă.
"Industria petrolieră se consolidează şi adoptă o abordare mai conservatoare cu privire la investiţii în condiţiile în care capitalul ieftin nu mai este atât de abundent ca în anii de boom. Încetinirea ritmului de creştere a producţiei SUA lasă loc liber pentru OPEC+ să acopere cea mai mare parte din decalajul de aprovizionare", susţine IEA.
Cu toate acestea, după o revenire viguroasă a cererii mondiale de petrol în acest an, în tandem cu economia mondială, IEA prognozează că ritmul de creştere a consumului de petrol va încetini, astfel că în 2026 consumul va ajunge la 104,1 milioane barili pe zi.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 13958 / 18568 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...