
Bloomberg | Preţurile la gaze şi electricitate sunt în scădere în Europa pe fondul creşterii producţiei de energie eoliană
22 Ianuarie 2024
AGERPRESPe măsură ce temperaturile îşi revin, cererea de gaze pentru încălzire şi producţia de electricitate ar trebui să scadă.
Preţurile de referinţă la energie electrică pe piaţa din Europa s-au prăbuşit luni, iar cotaţiile futures la gaze naturale au atins cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni, după ce noua furtună din Atlantic a impulsionat producţia de energie eoliană, transmite Bloomberg.
Luni dimineaţa, preţurile de referinţă la gaze naturale au scăzut cu până la 6,4%, atingând cel mai redus nivel de după luna iulie. De asemenea, în Germania şi Franţa, timp de mai multe ore, preţurile la electricitate pe piaţa intraday au coborât sub nivelul zero. Aceste preţuri coboară în teritoriul negativ atunci când oferta de electricitate este mai mare decât cererea.
Vântul puternic adus de furtuna Isha provoacă probleme în călătoriile din nordul Europei dar şi o producţie mai mare de energie eoliană, ceea ce reprezintă o veste bună pentru livrările de energie în regiune, după recentul val de frig. În paralel, unele prognoze meteo arată o vreme neobişnuit de caldă la începutul lunii februarie.
Luni dimineaţa, preţurile de referinţă la gaze naturale au scăzut cu până la 6,4%, atingând cel mai redus nivel de după luna iulie. De asemenea, în Germania şi Franţa, timp de mai multe ore, preţurile la electricitate pe piaţa intraday au coborât sub nivelul zero. Aceste preţuri coboară în teritoriul negativ atunci când oferta de electricitate este mai mare decât cererea.
Vântul puternic adus de furtuna Isha provoacă probleme în călătoriile din nordul Europei dar şi o producţie mai mare de energie eoliană, ceea ce reprezintă o veste bună pentru livrările de energie în regiune, după recentul val de frig. În paralel, unele prognoze meteo arată o vreme neobişnuit de caldă la începutul lunii februarie.
Pe măsură ce temperaturile îşi revin, cererea de gaze pentru încălzire şi producţia de electricitate ar trebui să scadă. Aceasta cumulată cu gradul mare de umplere a depozitelor, cererea modestă de gaze din partea sectorului industrial şi livrările abundente ar urma să ţină sub control preţurile la energie, după recenta creştere.
Potrivit calculelor Bloomberg, producţia de energie eoliană în Germania ar urma să atingă un nou maxim istoric în cursul zilei de luni, depăşind precedentul record înregistrat înainte de Crăciun.
În aceste condiţii, preţurile la energia electrică în tranzacţiile de pe piaţa intraday au coborât luni până la minus 14,88 euro pentru un Megawatt-oră în Germania şi la minus 15,20 euro pentru un Megawatt-oră în Franţa, potrivit datelor de pe Epex Spot, una dintre cele mai mari burse de energie din Europa.
În paralel, în jurul orei 9:10 a.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 5,3%, până la 26,93 euro pentru un Megawatt-oră.
Acest declin vine în pofida faptului că tensiunile din Orientul Mijlociu sunt în continuare la un nivel ridicat, un factor care a declanşat o creştere a cotaţiilor la gaze în luna octombrie.
"Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au scăzut semnificativ, în principal pentru că iarna aceasta a fost, pe ansamblu, mai blândă decât este normal. Europa ar trebui să treacă de iarnă cu suficiente gaze în depozite", susţin analiştii pe energie de la Citigroup Inc., Anthony Yuen şi Maggie Xueting Lin.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2494 / 18548 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...