ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Beneficiile din zona de wellbeing sunt prioritare în alegerea unui job pentru 6 angajaţi din 10 (studiu)

28 Mai 2024   |   Agerpres

Ediţia din acest an a studiului Benefit a fost realizată de Edenred România în parteneriat cu Humanistic, companie de consultanţă în domeniul resurselor umane şi mediul organizaţional, şi OLX Locuri de muncă.

 
 
Angajaţii români sunt tot mai preocupaţi de zona de wellbeing, pentru 6 din 10 angajaţi astfel de beneficii fiind prioritare în alegerea unui job, potrivit studiului care analizează evoluţia şi tendinţele actuale din industria beneficiilor extrasalariale din România.

Ediţia din acest an a studiului Benefit a fost realizată de Edenred România în parteneriat cu Humanistic, companie de consultanţă în domeniul resurselor umane şi mediul organizaţional, şi OLX Locuri de muncă.

"Dacă ne uităm la cele cinci dimensiuni ale wellbeing-ului organizaţional, fizic, emoţional, financiar, profesional şi spiritual, bunăstarea financiară este cea mai mare provocare pentru o treime dintre angajaţi, în timp ce bunăstarea mintală/emoţională este principala îngrijorare la birou pentru un sfert dintre angajaţi. Ecosistemul beneficiilor extrasalariale adresează toate cele 5 dimensiuni ale wellbeing-ului organizaţional (fizic, emoţional, financiar, profesional şi spiritual) şi permite angajatorilor să răspundă cât mai bine la nevoile în continuă evoluţie ale angajaţilor, pentru a creşte bunăstarea acestora", se precizează într-un comunicat al platformei digitale pentru servicii şi plăţi.


Potrivit studiului Benefit, bugetul mediu lunar alocat beneficiilor extrasalariale oferite de companii angajaţilor a crescut în 2023 cu un procent de 12%, de la 696 lei la 783 lei. Topul industriilor, din punct de vedere al bugetelor alocate per angajat, este condus de companiile de servicii financiare, cu un buget mediu de 988 lei/lună, urmat de IT & software, cu 803 lei/lună, industrie şi comerţ cu bugete similare, 716 lei/lună şi respectiv 712 lei/lună.

Oferirea de beneficii flexibile este o tendinţă în creştere care se observă la angajatorii din toate domeniile, numărul companiilor care aleg sistemul de beneficii flexibile Edenred Benefit fiind în creştere cu 20% în 2023 faţă de 2022.

Indexul locurilor de muncă realizat de OLX Locuri de muncă şi dat publicităţii în februarie 2024, citat în comunicat, arată că, dincolo de creşterea nivelului salarial şi acordarea unor beneficii financiare atractive, angajaţii români îşi doresc de la angajator beneficii extrasalariale în egală măsură cu promovarea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, a atmosferei de lucru şi a relaţionării în echipă sunt, de asemenea, în topul preferinţelor angajaţilor. Angajaţii pun mai mult preţ pe nivelul lor general de bunăstare, au aşteptări mai mari de la angajatori în această zonă, iar modul în care răspund angajatorii influenţează decisiv satisfacţia şi retenţia angajaţilor.

De asemenea, Studiul Career Shift 2022 al Humanistic remarcă o creştere a nivelului de stres în mediul profesional, aproape 60% dintre angajaţii chestionaţi declarând că s-au simţit stresaţi sau foarte stresaţi la job în ultimele şase luni. Din acest motiv, un angajat ar schimba un loc de muncă pe un altul, cu salariu similar, pentru beneficii mai bune legate de mediul de lucru, lucrul la distanţă sau timpul liber. În topul lucrurilor la care un angajat nu este dispus să renunţe chiar şi pentru un salariu mai mare se află timpul liber, posibilitatea de lucru la distanţă şi programul de lucru.

Corelat cu aceste tendinţe de pe piaţa muncii, în topul celor mai accesate beneficii extrasalariale în platforma Edenred Benefit se află turismul, cu o creştere de 58% faţă de 2022, cadourile - beneficii în natură, cu o creştere de 35% faţă de anul precedent, şi cadourile oferite pentru ocazii speciale, cu o creştere de 18%.

Următorul beneficiu preferat de angajaţi, cu o creştere de 63% faţă de anul 2022, este reprezentat de telemuncă, devansând beneficiile din zona de sănătate, locul cinci, şi pensiile private, aflate pe locul şase. Creşterile semnificative pe zona de turism şi activităţi culturale, de 58%, şi respectiv 71%, reflectă nevoia angajaţilor de relaxare, reducere a stresului şi îmbunătăţirea echilibrului între viaţa personală şi zona profesională. Topul exclude cardul de masă, care rămâne în continuare beneficiul preferat de angajaţii din România.

Dacă până anul trecut, pensiile private erau mai degrabă în top 3 preferinţe pentru Gen X şi Baby Boomers, din 2023 a început să câştige teren şi în rândul generaţiilor mai tinere, ceea ce denotă un interes crescut pentru zona de siguranţă financiară, un alt indicator important de wellbeing.

"Piaţa de beneficii extrasalariale a evoluat semnificativ, reflectând adaptările la contextul socio-economic şi la tendinţele de pe piaţa muncii. Companiile au folosit din plin oportunităţile oferite de legislaţie, inclusiv majorarea sumelor pentru cardurile de masă, de exemplu, şi au apelat la beneficiile extrasalariale pentru a oferi un venit în plus angajaţilor în context inflaţionist. Astfel, bugetele de beneficii au continuat să crească, acoperind 10-30% din compensaţia totală. Ne aşteptăm şi în continuare la o creştere, previziunile noastre fiind că şi pentru 2024 bugetul mediu lunar de beneficii va înregistra creşteri de două cifre, pentru al cincilea an consecutiv. Stăm în continuare aproape de clienţii noştri cu informaţii şi recomandări astfel încât să facă cele mai bune alegeri pentru angajaţii lor, soluţiile şi produsele oferite de Edenred contribuind semnificativ la reducerea presiunii financiare şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii angajaţilor", a declarat Ovidiu Bîrsă, director comercial Edenred România, în comunicatul citat.

Edenred este lider de piaţă ca platformă digitală pentru servicii şi plăţi, conectând 60 de milioane de utilizatori şi 2 milioane de comercianţi parteneri prin intermediul a 1 milion de clienţi corporativi în 45 de ţări.

Platforma oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaţilor), mobilitate (soluţii multy-energy, mentenanţă, taxe de drum, parcări şi vouchere de transport) şi plăţi corporative (carduri de plată virtuale).

În 2023, Grupul a gestionat un volum de afaceri de 41 de miliarde de euro, desfăşurat în principal prin aplicaţii mobile, platforme online şi carduri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1972 / 18929
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...