Aproape 39 % din posturile de top management ale celor mai mari 10 bănci în România, ocupate de femei
06 Martie 2024
AGERPRESO analiză BankingNews relevă că astăzi femeile din bankingul autohton asigură aproximativ 72% din forţa de muncă.
Aproape 39% din posturile de top management, respectiv funcţiile de preşedinte/director general şi vicepreşedinte/director general adjunct, ale celor mai mari zece bănci din România sunt ocupate de femei, iar cinci dintre cele 32 de bănci locale sunt conduse de acestea, relevă o analiză a unei publicaţii de profil.
BankingNews a organizat marţi conferinţa "Banking la genul feminin", o dezbatere despre egalitatea de gen, egalitatea de şanse şi promovarea femeilor în funcţii de conducere în sistemul bancar, unde a fost abordată problematica statutului femeii în societatea românească în general şi modul în care se reflectă aceasta în industria bancară din România, potrivit unui comunicat al publicaţiei.
BankingNews a organizat marţi conferinţa "Banking la genul feminin", o dezbatere despre egalitatea de gen, egalitatea de şanse şi promovarea femeilor în funcţii de conducere în sistemul bancar, unde a fost abordată problematica statutului femeii în societatea românească în general şi modul în care se reflectă aceasta în industria bancară din România, potrivit unui comunicat al publicaţiei.
"Am iniţiat această dezbatere cu scopul de a observa cum au reuşit doamnele să facă banking la nivel înalt, să fie lideri, cum inovează şi conduc cu viziune. Am convingerea că economiile nu pot funcţiona niciodată bine dacă jumătate din populaţie nu este inclusă. O analiză BankingNews relevă că astăzi femeile din bankingul autohton asigură aproximativ 72% din forţa de muncă. Cu alte cuvinte, mare parte din bunăstarea sistemului bancar se datorează doamnelor. Pe de altă parte, aproape 39% din posturile de top management, adică funcţiile de preşedinte/director general şi vicepreşedinte/director general adjunct, ale celor mai mari zece bănci din ţara noastră sunt ocupate de femei, iar cinci din cele 32 de bănci locale sunt conduse de femei", a declarat Gabriela Dinu, cofondator BankingNews.
Studiul prezentat de publicaţia BankingNews mai arată că trei din cele mai mari 16 bănci nu au nicio femeie în echipele de conducere executivă şi cinci dintre cele mai mari 16 bănci au mai mult de trei femei în echipele de conducere executivă.
"Din păcate, corporaţiile nu pot fi altceva decât este societatea românească. Aşa că problematica statutului femeilor în societate şi mediul corporatist şi provocările femeilor ordinare din societate sunt prezente oriunde. De la mobbing până la inegalitate salarială. De la invizibilitatea problemelor specifice până la subreprezentarea în poziţii de conducere la nivel înalt. Totuşi, în ultimii 20 de ani, se observă o asumare din ce în ce mai mare a acestui mod patriarhal de a face lucrurile şi a dorinţei de a pune în practică un sistem mult mai echitabil. Despre reprezentarea şi salarizarea femeilor în cadrul corporaţiilor şi la accesul femeilor în poziţii de conducere ar fi multe de spus, însă depinde unde ne uităm. La nivel european nu stăm rău. Spre exemplu, în 2012 - 30,5% din funcţiile de management ale companiilor listate la bursă erau deţinute de femei, iar în 2021 România a ajuns la 34%. Cu toate acestea, dacă ţinem cont că femeile sunt mult mai bine educate decât bărbaţii în spaţiul românesc (conform INS - cam 60% din persoanele cu studii postuniversitare sunt femei), este evident că femeile se confruntă în continuare cu inegalităţi majore la nivelul societăţii", a declarat Gelu Duminică, profesor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti, şi director executiv al Agenţiei de Dezvoltare Comunitară "Împreună", prezent la conferinţă.
La eveniment au mai luat cuvântul Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, Miruna Pantel, reprezentanta Centrului FILIA, Andreea Voinea, director Resurse Umane la BCR, Flavia Popa, secretar general BRD Groupe Societe Generale, şi Roxana Hidan, director general adjunct OTP Bank România.
"Succesul sistemului bancar din România se datorează într-o mare măsură profesioniştilor din domeniu, femeile fiind majoritare. Sectorul bancar este unul în care rolul femeilor este esenţial, la toate nivelurile, inclusiv la cele mai înalte eşaloane de conducere şi reprezentare. Avem femei preşedinţi şi vicepreşedinţi de instituţii bancare, iar acest lucru este absolut firesc, pentru că ceea ce primează în industria bancară este întotdeauna valoarea şi performanţa. Femeile din sectorul bancar excelează în activitatea lor profesională şi merită toată aprecierea şi recunoaşterea noastră, a tuturor", a afirmat Florin Dănescu, preşedintele executiv al ARB.
La rândul său, Flavia Popa, secretar general al BRD Groupe Societe Generale, a susţinut că, în industria bancară, femeile sunt unii dintre cei mai importanţi contributori la atingerea obiectivelor de business.
"De fapt, nu există meserie, oricât de nişată ar fi, în care să nu lucreze şi femei. De la consiliere de clientelă până la analist de risc, de la dealeri pe pieţele monetară şi valutară până la programatori, femeile fac ca lucrurile să se întâmple conform planurilor şi sunt coechipiere excepţionale. La nivelul BRD, dezvoltarea unui mediu de lucru echitabil şi incluziv este o prioritate. Femeile deţin, de fapt, o majoritate confortabilă dacă vorbim atât despre ponderea lor în numărul total al membrilor echipei BRD, cât şi în funcţii de middle management sau senior management, cu procente între 50 şi 70% pe diverse categorii de vârstă. De altfel, însăşi alegerea în 2023 a CEO-ului BRD - femeie - vorbeşte de la sine despre reprezentarea şi accesul femeilor în poziţii de conducere la BRD", a spus aceasta, citată în comunicat.
Nevenca Doca, director executiv senior Resurse Umane la Banca Transilvania, a precizat că 71,5% dintre salariaţi sunt femei, în condiţiile în care 70-80% dintre studenţii şi absolvenţii de ştiinţe economice sunt fete.
"La Banca Transilvania, prioritatea noastră este să creăm un mediu optim, în care toţi colegii noştri să se dezvolte atât ca profesionişti, cât şi ca oameni. Toate acţiunile noastre au în vedere incluziunea, pe de o parte, şi evitarea tentativelor de polarizare, inclusiv pe teme de gen, pe de altă parte. În România, în domeniul bancar, unde este nevoie preponderent de economişti, se realizează natural o filtrare a candidaţilor eligibili prin faptul că 70-80% dintre studenţii şi absolvenţii de ştiinţe economice sunt fete, astfel încât celălalt gen este mai puţin reprezentat chiar din start. La Banca Transilvania, 71,5% dintre colegii noştri sunt femei, iar grija noastră este ca accesul la programele de dezvoltare, la funcţii de conducere şi la remunerare să fie echitabil şi corect, indiferent de genul colegilor noştri. O ilustrare sugestivă a atenţiei permanente pe care o acordăm acestor aspecte este faptul că la BT, în ceea ce priveşte remuneraţia, avem diferenţe extrem de mici sau deloc între cele două genuri pentru funcţii echivalente. Concret, diferenţa minimă este de 0,3%, iar cea maximă de 4,1% între remuneraţia bărbaţilor şi cea a femeilor, pentru aceleaşi tipuri de funcţii", a arătat ea.
În BCR, 74% sunt femei, iar în top management 66%, potrivit Andreei Voinea, director Resurse Umane.
"Suntem într-un context care încurajează diversitatea şi echitatea. Instituţiile financiare din industria bancară au înţeles faptul că diversitatea şi echitatea nu mai sunt simple imperative legale sau morale, ci şi un puternic catalizator pentru evoluţia şi succesul unui business. (...) Noi, în BCR, credem că avem puterea transformatoare de a contribui la o societate mai deschisă, incluzivă şi educată financiar. Pentru că trăim aceste valori, avem o reprezentare semnificativă a femeilor în management, o prezenţă consistentă în programele noastre de leadership, dar şi o implicare a colegelor noastre în comunitate, ca adevăraţi catalizatori ai schimbării. Putem spune că suntem o bancă formată preponderent din femei, inclusiv în rolurile de conducere. Avem 74% femei în bancă, 66% femei în top management (Consiliul de Supraveghere şi Comitetul Executiv), 57% femei în funcţii de management. Doar dacă ne uităm la Management Board, trei din cele cinci poziţii sunt ocupate de femei, iar acesta cred că este un semn extrem de pozitiv pentru întreaga piaţă de banking din România. Un semn că, iată, se poate", a menţionat Andreea Voinea.
Totodată, Roxana Hidan, director general adjunct OTP Bank România, a atras atenţia că realitatea sectorului bancar, în mod tradiţional, a fost aceea că este controlat de bărbaţi, în special în rolurile cheie de conducere şi în poziţiile de luare a deciziilor.
În opinia sa, limitarea accesului femeilor la aceste roluri cheie nu reprezintă doar o problemă de echitate, ci subminează diversitatea şi independenţa în luarea deciziilor, perpetuează erorile sistematice de gândire şi îngrădeşte abilitatea organizaţiilor de a inova şi de a se adapta la un mediu în continuă schimbare în care trăim cu toţii.
"Este imperativ pentru bănci să promoveze şi să susţină accesul femeilor în poziţii de conducere pentru a putea construi organizaţii mai reziliente şi mai eficace în beneficiul tuturor - acţionari, clienţi, angajaţi, parteneri. În OTP Bank România, am reuşit să depăşim media sectorului, promovăm egalitatea de şanse şi susţinem ascensiunea profesională prin programe de mentorat şi multe alte iniţiative de dezvoltare profesională şi personală, dar nu am ajuns încă acolo unde ne-am propus. În OTP Bank România, avem o abordare comună la nivelul conducerii băncii venită din transformarea culturală a organizaţiei, prin care promovăm echitatea internă şi o atitudine incluzivă la locul de muncă, pentru şanse echitabile de recompensare a performanţei şi de dezvoltare a carierei pentru toţi angajaţii. În privinţa reprezentării de gen, avem o poziţie bună, dar încă departe de optim, cu un procent de 40% pentru femei în Consiliul de conducere şi un procent de 43% în Consiliul de supraveghere al băncii, în timp ce poziţiile de middle management sunt egal distribuite între genuri. Încurajăm performanţa prin dezvoltarea competenţelor profesionale, demers căruia îi alocăm resurse şi suport constante, astfel încât şansele de evoluţie în carieră să fie disponibile tuturor colegilor, indiferent de gen. Nu există diferenţe notabile din perspectiva salarizării între femei şi bărbaţi, pentru roluri, competenţe şi experienţe profesionale similare", a spus Roxana Hidan.
Potrivit Mirunei Pantel, Centrul Filia, este important ca atunci când vorbim despre femei în România să se ţină cont de diversitatea acestora, întrucât ele provin dintr-o gamă variată de medii socio-economice, culturale şi etnice.
"Înţelegerea şi abordarea diversităţii femeilor este esenţială pentru a adresa nevoile şi preocupările diferite ale acestora în ceea ce priveşte accesul la oportunităţi pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte corporaţiile din România, există o tendinţă către promovarea egalităţii de gen şi diversităţii în rândul angajaţilor. Din păcate, datele arată că decalajul în privinţa puterii economice a femeilor nu doar ca nu s-a redus, ci, dimpotrivă, a crescut. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană pe indicatorul putere economică a femeilor. Suntem într-un moment cheie: până în 2026 toate companiile vor trebui să atingă un procent de 40% reprezentare de gen în structurile administrative neexecutive sau 33% executive şi neexecutive. Este extrem de important să privim această măsură dincolo de aspecte cantitative. Pentru ca nu este vorba doar de 'a pune pe femei', ci despre a crea un mediu sigur şi inclusiv pentru a nu irosi potenţialul a jumătate din forţa de muncă. Şi putem face asta prin politici care să răspundă realităţilor femeilor. Şi trebuie să facem asta nu pentru că ne obligă o directivă, ci pentru că astfel nu facem doar ce e drept, ci şi ce e eficient economic. Spre exemplu, Raportul Global Gender Gap Forumul Economic Mondial arată că inegalităţile de gen au un impact negativ asupra creşterii economice şi că eliminarea acestora ar putea duce la creştere economică şi sporirea competitivităţii economice", a transmis Miruna Pantel.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 1859 / 18330 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații Teis și Asociații întorc rezultatul anulării unei proceduri de achiziție publică în etapa reevaluării ofertelor
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Garanția la plata cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Filip & Company a asistat PayPoint Services în contractarea unui credit sindicalizat de la UniCredit Bank și BERD | Alexandru Bîrsan (partener) şi Camelia Ianțuc (senior associate) au coordonat echipa de proiect
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Primele mișcări pe piața muncii din avocatură | Băncilă Diaconu & Asociații recrutează un partener de la Stratulat Albulescu și un fost Head of Legal din sectorul bancar se alătură firmei Rizoiu & Asociații
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...