ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

RIL. Hotărârea ICCJ 1 ̸2020 | AVRAM LAW a asistat Asociația Română a Băncilor la redactarea memoriului în vederea soluționării chestiunii privind poprirea asupra conturilor instituțiilor publice

21 Ianuarie 2020   |   A.D.

Până la această hotărâre, unele instanțe de judecată considerau că sumele destinate plății drepturilor salariale sunt exceptate de la poprire numai pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi.

Avocat prof. univ. dr. Marieta Avram, titular AVRAM LAW

 
 
AVRAM LAW a asistat Asociația Română a Băncilor la redactarea memoriului pe baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat ICCJ cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii şi a art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă [fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865]. La redactarea memoriului au contribuit av. titular prof. univ. dr. Marieta Avram și av. Elena-Adina Tătaru (Popescu), partener.

Prin Hotărârea nr. 1/2020, pronunțată la data de 20 ianuarie 2020, ICCJ a admis recursul în interesul legii și a  decis în sensul propus în memoriul redactat de  avocații din cadrul AVRAM LAW că: ” sumele destinate plăţii drepturilor salariale, aflate în conturi deschise la unităţile de trezorerie şi societăţi bancare, nu pot face obiectul executării silite prin poprire.”


Până la această hotărâre, unele instanțe de judecată considerau că sumele destinate plății drepturilor salariale sunt exceptate de la poprire numai pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi, deși, potrivit art. 1 alin. (2) din OG nr. 22/2002, ”creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal”.

Avocat prof. univ. dr. Marieta Avram, titular AVRAM LAW:
Pentru prima dată am lansat această interpretare a art. 1 alin. (2) din OG nr. 22/2002 în articolul publicat în Săptămâna juridică nr. 23/2015, intitulat Apecte privind poprirea sumelor aflate în conturile bancare ale instituțiilor publice și am susținut că este un text derogatoriu de la Codul de procedură civilă, care exceptează total aceste sume de la poprire, fără limitarea din Codul de procedură civilă. Unele instanțe de judecată și-au însușit această interpretare și au respins cererile de validare a popririi formulate împotriva instituțiilor de credite. Alte instanțe de judecată nu au primit-o și au admis cererile de validare a popririi. Hotărârea ICCJ nr. 1/2020 este corectă și binevenită, pentru că lămurește chestiunea și elimină riscul validării popririi atât pentru instituțiile de credit, cât și pentru unitățile de trezorerie. Totodată, stimulează plata pe card a drepturilor salariale ale angajaților din sistemul public, în temeiul convențiilor de deschidere a unor conturi speciale pe care instituțiile și autoritățile publice le încheie cu societățile bancare, ceea ce este și  firesc într-o societate bancarizată”.  
  
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1589 / 1923
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Solida Capital face prima tranzacție în România și anunță extinderea strategică pe piața din Europa Centrală și de Est | Cumpărătorul a fost asistat de Kinstellar, CMS a acordat consultanță vânzătorului pe aspecte fiscale și financiare, iar PNSA a fost alături de banca finanțatoare. Ce alți consultanți au fost implicați
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
Rising Star | Alexandra Iancu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai promoției 2022, a ales echipa ZRVP. ”Odată intrat în profesie, media de la facultate nu mai contează atât de mult, pentru că „examenele” din practică au alte criterii de reușită și este important să demonstrezi că te vei putea încadra în aceste criterii”
Schoenherr anunță câștigătorii concursului de eseuri „law, sweet law‟
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...