Dispute Resolution | Echipa Stratulat Albulescu este implicată atât mandate cu elemente de extraneitate, cât și în proiecte care pun în discuție mai multe arii de practică. Firma are o activitate intensă pe plan local și a căpătat vizibilitate externă tot mai mare prin prisma mandatelor gestionate, listării în ghidurile juridice și prezenței la evenimentele de profil internaționale
09 August 2024
Ștefania EnachePortofoliul de clienți gestionat de Stratulat Albulescu este format, în special, din persoane juridice, cu capital străin sau românesc, majoritatea fiind firme consacrate în segmentul lor de activitate.
Adriana Dobre (Partner) si Bogdan Cimbru (Partner) |
Echipa de litigii are un rol semnificativ în activitatea firmei Stratulat Albulescu & Asociații (SAA), componenta de litigii ajungând la 15% - 20% din volumul total de activitate al biroului de avocatură. Departamentul include 12 profesioniști, împărțiți în trei grupuri de lucru distincte, fiecare dintre acestea fiind axat pe anumite tipuri de litigii. Coordonarea lor este asigurată de Roxana Catea (Counsel), Luiza Ionescu-Donoiu (Counsel) și Adriana Dobre (Partner). Totodată, Adriana este și coordonatorul întregului departament de litigii (Head of Litigation). „Dat fiind numărul semnificativ al avocaților din departament și experiența lor extrem de variată, suntem în măsură să acoperim eficient și cu o rată de succes mare absolut toată paleta de probleme prelitigioase sau litigioase de care se pot lovi societățile sau personele fizice”, punctează Adriana Dobre. Separat, litigiile din sfera dreptului penal (criminal law & while collar crime) sunt gestionate și coordonate de către Bogdan Cimbru, Partner.
Ritmul de lucru al avocaților axați pe această practică este unul efervescent, litigiile în care experții sunt implicați fiind unele complexe, cu atingere în zone diverse. Printre dosarele care acoperă o pondere semnificativă din timpul profesioniștilor SAA, se detașează disputele de contencios admnistrativ, în special cele de urbanism, litigiile de drept imobiliar, disputele privind răspunderea contractuală, disputele de drept societar, litigiile de muncă și insolvența.
„Având în vedere faptul că avem deja o echipă închegată de câțiva ani, putem spune că remarcăm o oarecare constantă în volumul de activitate. Litigiile au existat și vor fi mereu, românii având un apetit pentru litigare, doar tipologia acestora mai comportă fluctuații de la un moment la altul, în funcție de dificultățile survenite în economie la un moment dat”, precizează Adriana Dobre.
În acest context, interlocutoarea BizLawyer amintește litigiile din domeniul urbanismului, litigiile privind PUZ-urile nepuse pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București, anularea autorizațiilor de construire, anulare/actualizare PUG, litigii privind refuzul de eliberare a unor avize, acțiuni în despăgubiri și amendarea autorităților publice. „Există categorii de litigii pe care le putem numi constante în practica noastră, indiferent de contextul economico-social: litigiile în răspundere contractuală, insolvențe, litigii de muncă, litigii în materia asigurărilor, litigii de drept imobiliar (exproprieri, litigii cu ANRP)”, adaugă avocatul.
Crește vizibilitatea firmei de avocatură pe plan internațional
Portofoliul de clienți gestionat de Stratulat Albulescu este format, în special, din persoane juridice, cu capital străin sau românesc, majoritatea fiind firme consacrate în segmentul lor de activitate (servicii private de sănătate, industria de fitness, învățământ și educație, real estate, telecomunicații, retail, servicii bancare și de plăți, automotive). „O parte semnificativă dintre clienți ne-a fost alături de la înființarea societății sau încă din primii ani de activitate, iar alții ni s-au alăturat pe parcurs, ca urmare a recomandărilor primite. Deși poate suna drept slogan de marketing, nu este așa. Clienții care au interacționat cu noi pentru un mandat punctual, au continuat ulterior colaborarea cu echipa noastră pentru alte proiecte, dată fiind satisfacția anterioară pentru serviciile primite”, subliniază Partenerul SAA.
De asemenea, o parte semnificativă dintre mandatele pe care echipa SAA le gestionează vin din partea firmelor internaționale de avocatură, care nu au un birou local în România. „Astfel, am fost implicați în foarte multe proiecte pentru a asigura asistență juridică și reprezentare unor clienți internaționali, atât în mandate non-litigioase (chestionare privind mai multe jurisdicții) sau prelitigioase (opinii juridice a căror analiză vizează răspunsuri cheie la situația cu care se confruntă clientul), cât și în mandate care presupun reprezentarea clienților în fața instanțelor de judecată din România. Problemele de drept din respectivele spețe vizau dreptul proprietății intelectuale (contrafacere), drept vamal, formarea contractelor în dreptul românesc, răspundere pentru ruperea negocierilor cu rea credință, răspundere contractuală, neînțelegerile dintre asociați, insolvență”, explică Adriana Dobre.
Multe dintre mandatele pe care echipa le gestionează se bazează pe recomandările primite, fie de la clienții care au lucrat deja cu Stratulat Albulescu, fie de la alte firme de avocatură, cu care avocații au mai colaborat pe alte mandate. „În acest context, precizăm că suntem mai mult decât fericiți de consecvența și fidelitatea cu care clienții noștri au tratat relația profesională cu Stratulat Albulescu și pentru oportunitatea de a îi sprijini în fiecare provocare ce urmează. Credem că satisfacția clienților este justificată, date fiind eforturile noastre de a aloca fiecare proiect către cel mai potrivit avocat din echipă, de a lucra eficient în echipe de proiect formate din avocați cu senioritate diferită, de a avea o gândire strategică, pragmatică și orientată spre nevoile clientului, de a găsi abordări inovative și axate pe rezolvarea problemelor”, nuanțează interlocutoarea BizLawyer.
Firma de avocatură se mândrește cu o activitate intensă pe plan local, însă are o vizibilitate și notorietate tot mai mare și pe plan internațional (prin prisma mandatelor gestionate, listării în directoarele internaționale, prezenței la evenimentele de profil interacționale). „Am avut ocazia, în ultimii ani, să colaborăm cu firme de avocați de pe toate continentele. Voi enumera doar câteva exemple punctuale. În cursul acestui an am colaborat (prin oferirea de asistență juridică) cu o firmă de avocați din Germania pentru soluționarea unor aspecte legate de insolvența unei societăți din România. Totodată, am lucrat alături de o firmă de avocați din Italia pentru a asista un client al acelei societăți, in procedura de recuperare a sumelor plătite cu titlu de despăgubiri de la persoana responsabilă de producerea riscului asigurat. De asemenea, în prezent gestionăm un proiect complex de contrafacere, în cadrul căruia lucrăm alături de o societate de avocatură din Polonia. Un alt mandat încredințat recent de o firmă internațională de avocatură a privit probleme de drept vamal și proprietate intelectuală”, detaliază Adriana Dobre.
Reprezentanții SAA se declară bucuroși de faptul că eforturile lor pentru a dezvolta practica de Dispute resolution au fost recunoscute și în cadrul directoarelor internaționale de avocatură. Astfel, în ultima sa ediție, Chambers a inclus firma Stratulat Albulescu în band 4, iar Legal 500 a evidențiat-o la Firms to watch.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Complexitatea unui dosar este influențată de mulți factori
Sunt mulți factori care pot influența complexitatea unui mandat: problema de drept dezbătută, care poate primi în jurisprudență rezolvări diferite, situația factuală dificil de înțeles (din cauza aspectelor tehnice) sau dificil de probat, atitudinea procesuală a părților, probele avute la dispoziție, caracterul inovator al dosarului.
„De foarte puține ori, am fost puși în situația de a spune că avem un litigiu simplu, care se soluționeze rapid și cu o soluție predictibilă. Mai degrabă, ne aflăm în situația inversă, în care cercetăm mult practica, spre a ști care trebuie să fie linia argumentativă acțiunii și cât de mult putem devoala argumente în primele acte de procedură depuse în dosar. Lucrul pe dosar este de multe ori un fel de mers pe sârmă în faza scrisă și dans după cum se cânta în faza orală a procesului civil. Dacă ar fi să amintim un mandat complex, aducem în discuție cererea pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru ruperea abuzivă și intempestivă a negocierilor privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, pentru care clientul oferise un pret de peste 40 de milioane de euro. Dificultatea litigiului constă în a explica conceptul de bună-credință în negocieri și diferența fină dintre această obligație și dreptul de a rupe negocierile”, susține Partenerul SAA.
De altfel, alegerea celor mai complicate dosare din ultima perioadă este o provocare, întrucât majoritatea mandatelor în care avocații sunt implicați sunt caracterizate prin particularități specifice, caracter inovativ – generator de jurisprudență, caracter pronunțat tehnic, dosare care ridică probleme sensibile de drept, ce au primit dezlegări diferite în practică.
Multe dintre mandatele complexe ale Departamentului de Litigii sunt coordonate de Adriana Dobre – în calitate de Head of Dispute Resolution Department.
Echipa SAA este implicată atât în mandate cu elemente de extraneitate, cât și în mandate care pun în discuție mai multe arii de practică (contencios administrativ și achiziții publice, fiscal și civil, civil și insolvență, civil și penal etc).
Printre aceste proiecte, se remarcă un litigiu care izvorăște din încălcarea obligației Primarului General de a înscrie un PUZ pe ordinea de zi a CGMB, întrucât Primarul a invocat o multitudine de excepții și a apelat la diferite tertipuri procedurale, în speranța respingerii cererii de chemare în judecată (a revocat referatul de aprobare emis anterior de fostul Primar, a invocat o excepție de nelegalitate).
În aceeași linie se înscrie și un litigiu constând în obligarea Primarului la plata unor penalități și amenzi pentru neexecutarea unei obligații stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. „Este util să menționăm că nu am identificat foarte multe precedente în practică. Suplimentar acestui demers menționăm și un litigiu pentru atragerea răspunderii civilă delictuale a Primarului pentru prejudiciul cauzat prin neînscrierea PUZ-ului pe ordinea de zi a CGMB”, atrage atenția interlocutoarea BizLawyer.
Avocații SAA sunt implicați și într-un litigiu constând în actualizarea/anularea parțială a PUG, spre a reflecta realitatea factuală actuală. Particularitatea acestui litigiu este dată de caracterul pronunțat tehnic al argumentelor deduse judecății.
De asemenea, asigură reprezentarea unui client într-un litigiu în care clientul firmei reclamă abuzul de drept și solicită atragerea răspunderii civile delictuale ca urmare a depunerii abuzive a unui număr însemnat de petiții, cereri de chemare și judecată și plângeri nefondate, formulate în scopul de a obstrucționa liniștita exercitare a dreptului de proprietate.
Totodată, într-un alt dosar, SAA asigură reprezentarea unui client, care a solicitat obligarea pârâtului la plata unor servicii facturate, deși nu a avut contract scris, care să consființească derularea relației contractuale.
În plus, în materie de arbitraj, în prezent societatea de avocatură este implicată în acțiunea în anularea unei sentințe arbitrale pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și în procedurile de executare a mai multor hotârâri arbitrale pronunțate în alte state.
„În domeniul penal-comercial (și aici ne referim la noul drept penal adaptat la nevoile clienților de business) gestionăm dosare/proiecte atât pentru clienți de anvergură, cât și pentru clienți care, deși nu au o cifra de afaceri foarte mare, se confruntă cu probleme juridice interesante și sofisticate. Este de prisos să mai spunem că indiferent de dimensiunea clientului, dedicarea și implicarea noastră rămân aceleași. Cu o experiență profesională de peste 15 ani, cu mii de dosare gestionate în toate fazele procesuale și în fața instanțelor de cel mai înalt grad de jurisdicție, echipa noastră face față atât cerințelor clienților noștri cât și jurisprudenței aflată în continuă evoluție”, menționează Bogdan Cimbru, Partener SAA, cel care împreună cu un avocat colaborator gestionează departamentul de drept penal în cadrul firmei.
„Având în vedere numărul și complexitatea mandatelor, suntem încrezători și optimiști că deținem toate resursele necesare gestionării cu succes a mandatelor încredințate. Departamentul de litigii este alcătuit din trei echipe distincte, dar compacte care cuprind toate specializările ce se subsumează conceptului de dispute resolution. Avem avocați cu experință profesionala semnificativă, care se bucură de o bună reputație, dar și avocați tineri, cu minte iscoditoare și dorința de a crește, ceea ce ne permite să oferim suport juridic full service eficient.
Deopotrivă menționăm și experiența bogată a avocaților coordonatori, care le permite asigurarea unei strategii optime, speculând astfel pârghiile procesuale care pot fi exploatate cu succes în fiecare caz în parte și la momentul oportun. Toate aceste resurse pe care le avem la îndemână se îmbină armonios cu specialiștii externi cu care colaborăm când situația o impune (executori judecătorești, firme de traduceri, experți cu diverse specializări sau chiar avocați străini)”, încheie Adriana Dobre.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 85 / 1855 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...