ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană a aprobat condiţionat tranzacţia de 27 miliarde dolari dintre Bursa de la Londra şi Refinitiv

13 Ianuarie 2021   |   AGERPRES

Tranzacţia de 27 de miliarde de dolari este menită să extindă activităţile de tranzacţionare ale LSE şi să creeze un competitor mai puternic pentru Bloomberg LP, lider pe segmentul datelor financiare.

 
 
Comisia Europeană a aprobat condiţionat planificata achiziţionare a companiei de analiză a datelor Refinitiv de către Bursa de la Londra (LSE), în urma unei investigaţii aprofundate privind temerile legate de concurenţă, transmit DPA şi Reuters.

Tranzacţia de 27 de miliarde de dolari este menită să extindă activităţile de tranzacţionare ale LSE şi să creeze un competitor mai puternic pentru Bloomberg LP, lider pe segmentul datelor financiare.

Executivul comunitar a precizat miercuri că în urma investigaţiei aprofundate s-au găsit motive de îngrijorare privind tranzacţia, dar s-au găsit "remedii", inclusiv vânzarea operatorului Bursei de la Milano (Borsa Italiana), deţinut de LSE.

Oficialii LSE au anunţat că se aşteaptă ca tranzacţia să fie finalizată în primul trimestru din acest an, după ce sunt obţinute şi alte aprobări din partea autorităţilor de reglementare. Refinitiv, deţinut în proporţie de 45% de firma mamă a Reuters News - Thomson Reuters - nu a făcut comentarii.


Deja operatorul bursier pan-european Euronext a acceptat să cumpere Borsa Italiana cu suma de 4,3 miliarde de euro (5,2 miliarde de dolari).

"Angajamentele oferite de LSE aduc o soluţie adecvată problemelor de concurenţă identificate în urma propusei tranzacţii. Prin urmare, Comisia Europeană a concluzionat că tranzacţia, modificată în urma angajamentelor, nu mai ridică probleme de concurenţă", a informat Executivul comunitar.

"Astăzi putem aproba propusa achiziţionare a Refinitiv de către Bursa de la Londra, deoarece LSE şi-a exprimat angajamentele pentru menţinerea pieţelor deschise şi competitive, iar tranzacţia nu va duce la preţuri mai ridicate", a afirmat Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurenţă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15 / 19
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
LegiTeam: Lawyer in Real Estate | Reff & Associates
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Cazacu, Managing Associate la Popovici Nițu Stoica & Asociații despre avocatură la genul feminin și alegerile făcute în carieră: ”PNSA este un loc excelent pentru a te dezvolta ca avocat. Varietatea și anvergura proiectelor asistate juridic, interacțiunea directă, permanentă cu clienții și soliditatea echipei sunt doar câteva dintre argumentele în sprijinul acestei concluzii”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la Mușat & Asociații, firmă care a format generații de avocați de excepție. Monia Dobrescu, Partener: ”Perseverente și cu o inteligență emoțională crescută, femeile au un impact semnificativ și contribuie la îmbunătățirea sistemului juridic. Tot mai multe doamne au ajuns în poziții de management și există deja demonstrația abilităților lor de conducere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Schoenherr a asistat IGT Services and Technologies SRL în achiziția diviziei de Service Delivery a Connections Consult. Mădălina Neagu (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
The Legal 500 EMEA, ediția 2025 | Cele mai bune firme de avocatură din România, în 15 arii de practică. ȚZA se menține în fruntea ierarhiei, NNDKP și Filip & Company sunt pe podium, iar PNSA, Schoenherr, RTPR, CMS și ZRVP sunt în prima bandă în mai multe arii de practică. Foarte multe nume noi și anul acesta printre avocații considerați ‘Leading individuals’, ‘Next Generation Partners’ și ‘Rising Stars’
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
VIDEO | Pastila de insolvență – Înscrierea creanțelor în tabel (Powered by ZRVP)
Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Șampek, avocat ce a împlinit 20 de ani de când face parte din colectivitatea PNSA, în care a evoluat până la rolul de Partener și a construit împreună cu colegii o echipă omogenă, bazată pe respect și sinceritate: “Suntem de ani buni una dintre cele mai puternice echipe de specialiști de pe piața locală de avocatură. Prețuim inteligența, forța loialității, onestitatea, tenacitatea și dorim ca întotdeauna să fim ‘more than just expertise’ ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...