
SUA au anunțat accederea României în Programul Visa Waiver
10 Ianuarie 2025
AgerpresVWP reflectă punctul culminant al unor parteneriate de securitate cuprinzătoare între Statele Unite și țările eligibile pentru accedere, care îndeplinesc cerințe stricte privind combaterea terorismului, aplicarea legii, imigrația, siguranța documentelor și gestionarea frontierelor, precizează ambasada SUA într-un comunicat de presă.
Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în consultare cu secretarul de stat Antony Blinken, a anunțat vineri accederea României în Programul Visa Waiver (VWP), informează Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la București.
Conform sursei citate, colaborarea și schimbul de informații care stau la baza VWP vor consolida semnificativ interesele de securitate ale Statelor Unite, încurajând totodată călătoriile și comerțul legal între cele două națiuni.
Secretarul Mayorkas și secretarul Blinken felicită România pentru îndeplinirea cerințelor stricte de securitate necesare accederii la VWP. România este un partener excepțional al Statelor Unite, iar relația noastră strategică s-a consolidat semnificativ în ultimii ani. Intrarea României în VWP reprezintă o dovadă a parteneriatului nostru strategic și a angajamentului comun pentru securitate și prosperitate economică.
Conform sursei citate, colaborarea și schimbul de informații care stau la baza VWP vor consolida semnificativ interesele de securitate ale Statelor Unite, încurajând totodată călătoriile și comerțul legal între cele două națiuni.
Secretarul Mayorkas și secretarul Blinken felicită România pentru îndeplinirea cerințelor stricte de securitate necesare accederii la VWP. România este un partener excepțional al Statelor Unite, iar relația noastră strategică s-a consolidat semnificativ în ultimii ani. Intrarea României în VWP reprezintă o dovadă a parteneriatului nostru strategic și a angajamentului comun pentru securitate și prosperitate economică.
VWP reflectă punctul culminant al unor parteneriate de securitate cuprinzătoare între Statele Unite și țările eligibile pentru accedere, care îndeplinesc cerințe stricte privind combaterea terorismului, aplicarea legii, imigrația, siguranța documentelor și gestionarea frontierelor, precizează ambasada SUA într-un comunicat de presă.
Printre aceste cerințe se numără o rată de refuz a vizelor temporare mai mică de 3 % în anul fiscal precedent, emiterea unor documente de călătorie sigure, acordarea de privilegii reciproce de călătorie cetățenilor și rezidenților americani, indiferent de originea națională, religie, etnie sau sex, și colaborarea strânsă cu autoritățile americane în domeniul aplicării legii și combaterii terorismului. România a depus eforturi semnificative la nivel guvernamental pentru a îndeplini toate cerințele programului, inclusiv prin parteneriate cu Statele Unite pentru schimbul de informații privind terorismul și infracțiunile grave, precum și prin îmbunătățirea verificării persoanelor care călătoresc spre și prin România.
Similar țărilor participante în VWP, Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) va monitoriza constant respectarea de către România a cerințelor programului și, conform legislației, va efectua o evaluare cuprinzătoare a statutului acesteia în VWP cel puțin o dată la doi ani, pentru a asigura respectarea intereselor de securitate națională și aplicarea legii în Statele Unite.
Biroul pentru Vamă și Protecția Frontierelor al SUA (CBP) estimează că aplicația online și aplicația mobilă ESTA (Electronic System for Travel Authorization) vor fi actualizate în jurul datei de 31 martie 2025, permițând majorității cetățenilor și rezidenților români să solicite călătorii în Statele Unite în cadrul VWP, în scopuri turistice sau de afaceri, pentru o perioadă de până la 90 de zile, fără a obține în prealabil o viză SUA. Aceste autorizații sunt, în general, valabile timp de doi ani. Călătorii cu vize B-1/B-2 valabile pot continua să folosească aceste vize pentru a călători în Statele Unite, iar vizele B-1/B-2 vor rămâne o opțiune pentru cetățenii români. Aplicațiile ESTA pot fi completate la adresa esta.cbp.dhs.gov sau prin descărcarea aplicației 'ESTA Mobile' din iOS App Store sau Google Play Store.
Cetățenii americani beneficiază deja de călătorii fără viză în România și sunt eligibili să rămână pe teritoriul românesc pentru o perioadă de până la 90 de zile, în scopuri turistice sau de afaceri, cu condiția deținerii unui pașaport valabil cel puțin trei luni de la data sosirii.
România este cel de-al 43-lea membru al VWP și cea de-a patra țară inclusă sub mandatul secretarului Mayorkas, după Croația (2021), Israel (2023) și Qatar (2024).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 86 / 4664 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...