Seidler: CCR minte în motivarea privind legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor; cerem dezbaterea proiectului USR
14 Iunie 2022
AgerpresÎn cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi la Parlament, Seidler a precizat că proiectul de lege a fost înregistrat pe 9 februarie, nu pe 16 februarie, aşa cum susţine CCR.
Deputatul USR Cristian Seidler acuză Curtea Constituţională că ar fi ''minţit'' în motivarea deciziei de neconstituţionalitate privind legea de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi la Parlament, Seidler a precizat că proiectul de lege a fost înregistrat pe 9 februarie, nu pe 16 februarie, aşa cum susţine CCR.
"Este, dacă bine ştiu, printre ultimele acte semnate de domnul Valer Dorneanu, în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale. Sigur, dânsul este urmat în această calitate de un alt fost parlamentar, deci ne aşteptăm ca şi pe viitor Curtea Constituţională să facă acelaşi lucru, să apere interesele foştilor parlamentari. Prin această motivare, Curtea minte; în primul rând, pentru că ne spune că legea adoptată ar fi fost depusă cu şapte zile după ce ea a fost depusă în realitate. Dovada în acest sens ar fi fost foarte uşor de găsit dacă s-ar fi dorit. Legea a fost înregistrată în data de 9 februarie, iar Curtea spune că ar fi fost înregistrată în data de 16 februarie", a spus deputatul USR.
Seidler a menţionat că întreaga justificare a Curţii se bazează pe faptul că legea ar fi fost aprobată în interval de 24 de ore de la depunere. El subliniază însă că această afirmaţie este una falsă.
"Atunci când o minciună este conţinută într-o decizie a CCR, acesta este un lucru destul de grav pentru o democraţie. Vă aduc aminte că deciziile CCR nu pot fi contestate în niciun fel. Mai apoi, Curtea îşi bazează argumentarea pe un alt fals. Şi anume, pe o falsă pretenţie de a apăra opoziţia parlamentară de eventualele abuzuri ale majorităţii. Atât doar că acest proiect de lege aparţine opoziţiei de la vremea respectivă, a fost votat în unanimitate de plenurile reunite, cu excepţia celor de la UDMR, care s-au exprimat 'Prezent, nu votez'. Aşadar, partidele de opoziţie, dar mai ales cel care a depus acest proiect, a votat 'pentru' acest proiect de lege", a susţinut el.
Reprezentantul USR a mai precizat că în fiecare săptămână este aprobat cel puţin un proiect de lege în cazul căruia raportul comisiei de specialitate şi votul din plen se pronunţă în interval de câteva ore. Urmând acest raţionament, "o mulţime de legi din România" ar fi neconstituţionale.
Seidler a citat de asemenea o frază din motivarea Curţii, adăugând că "nu are nicio bază în textul constituţional", că prin aceasta CCR îşi modifică jurisprudenţa şi "inventează o motivaţie pentru ca şi parlamentarii" să fie situaţi în aceeaşi poziţie ca şi magistraţii, putând beneficia de pensie de serviciu.
"Deşi Curtea ne spune că nu se pronunţă pe fond asupra acestei legi, doar pe procedură, trimite un buzdugan în viitor şi ne spune o aberaţie juridică pentru care nu are, de altfel, text constituţional, nu îl poate cita, pentru că el nu există. Voi cita o frază din decizia Curţii: 'S-a creat astfel o insecuritate juridică vădită, în raport cu drepturile patrimoniale acordate deputaţilor şi senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce nu pot fi afectate' - iată aflăm o noutate - 'întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituţional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentantiv'", a explicat acesta.
Seidler a adăugat că, potrivit motivării, banii ar urma să fie plătiţi beneficiarilor imediat după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, a atras atenţia asupra faptului că, potrivit Constituţiei, timp de 45 de zile, Parlamentul ar avea o cale de a corecta eroarea procedurală.
El a subliniat că USR a depus, încă de săptămâna trecută, cereri la Birourile permanente ale celor două Camere pentru a fi adoptată o nouă lege de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar că aceste solicitări au fost ignorate.
"Aşadar, USR a procedat corect atunci când a depus un nou proiect de lege de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor imediat după ce Curtea a comunicat decizia sa. PNL a greşit atunci când a spus că trebuie să aşteptăm motivarea. Iată, dacă astăzi acea lege redepusă ar fi fost adoptată, nu am mai fi în situaţia în care foştii parlamentari ar urma să primească bani de acum încolo. Chiar şi aşa, solicitarea noastră oficială este ca în decursul acestor câteva săptămâni, până la finalizarea sesiunii parlamentare, Biroul permanent reunit să se întrunească şi să convoace plenul reunit, pentru a adopta o nouă lege de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor", a mai spus el.
Curtea Constituţională a României a motivat decizia de neconstituţionalitate privind legea de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari prin faptul că s-a acţionat cu "impetuozitate" şi "grabă", deşi nu se ceruse dezbatere în procedură de urgenţă, subliniind că regulile clare stabilite în privinţa procedurii legislative constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 1091 / 4552 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BeeFast primește o nouă finanțare în valoare de 450.000 USD pentru extinderea internațională și dezvoltare. Avocații Baciu Partners, în tranzacție, cu o echipă coordonată de Corina Roman (Partener)
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Managing Partner | Din vorbă în vorbă cu Vasile Băiculescu, unul dintre avocații noii generații și coordonator al firmei Băiculescu & Asociații, despre managementul unei firme de avocatură, strategii de creștere și performanță: ”Planul strategic trebuie să fie aliniat cu valorile și viziunea echipei, astfel încât strategia de dezvoltare să pornească din interiorul firmei și să fie susținută de expertiza externă. De-a lungul timpului, am colaborat frecvent cu experți din diverse domenii pentru a ne asigura că adoptăm cele mai bune practici”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
(VIDEO) INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: ”Am avut privilegiul de a fi implicați în câteva dintre tranzacțiile esențiale din economie. Cifrele arată foarte bine, am învățat ce trebuie să facem pentru a merge odată cu curentul, dar și împotriva acestuia, când este cazul”
LegiTeam: Voicu & Asociații is looking for business lawyers
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Echipa Mitel & Asociații a fost implicată în mai multe proiecte complexe, printre cele mai solicitante fiind cele legate de tranzacții de tip M&A, dezvoltarea unor aplicații și implementarea unor soluții de conformitate la scară largă, în industrii cu volume mari de date cu caracter personal. Mădălina Mitel, Partener: ”Anticipăm o creștere semnificativă a cererii pentru servicii de consultanță în domenii emergente precum AI, procese automatizate și date biometrice, pe măsură ce reglementările devin mai stricte și aplicarea normelor devine mai riguroasă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...