ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CSM sesizează Inspecţia Judiciară pentru modul în care Adina Florea a făcut ancheta în cazul Kovesi

12 Ianuarie 2021   |   AGERPRES

La şedinţa de marţi a Secţiei de procurori a CSM a participat şi ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

 
 
Secţia pentru procurori a decis marţi, în unanimitate, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări cu privire la posibila săvârşire de către Adina Florea, procuror la Secţia specială, a unei abateri disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, în legătură cu modul în care a dispus în anul 2019 măsura controlului judiciar faţă de Laura Kovesi.

"În şedinţa din data de 12 ianuarie 2021, Secţia pentru procurori, în unanimitate, în urma suplimentării ordinii de zi, a dispus în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări conform competenţelor legale, cu privire la posibila săvârşire de către doamna procuror Adina Florea din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, a abaterii disciplinare prevăzută de dispoziţiile art. 99 alin. 1 lit. t din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, constând în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor de drept material şi procesual în procedura luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de procurorii Laura Codruţa Kovesi şi Alfred Savu", se arată într-un comunicat al CSM.


Potrivit CSM, măsura a fost dispusă în urma publicării în mass media, prin intermediul mai multor articole de presă, a considerentelor reţinute în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost admise, în anul 2019 şi anul 2020, contestaţiile formulate împotriva măsurii preventive a controlului judiciar dispus faţă de Laura Codruţa Kovesi şi Alfred Savu.

"În ceea ce priveşte hotărârea prin care s-a desfiinţat controlul judiciar în anul 2019 privind-o pe doamna procuror Codruţa Kovesi, spicuiesc doar trei chestiuni din hotărârea ICCJ şi intens mediatizată: neîndeplinirea condiţiilor necesare începerii urmăririi penale 'in personam' pentru niciuna din cele trei infracţiuni reţinute în sarcina ei, neexistând probe pentru dovedirea elementelor constitutive ale faptelor; se constată că procurorul nu a indicat în concret motivele care justifică luarea măsurii controlului judiciar, şi, ceea ce mi se pare şi mai grav, a stabilit şi a impus o obligaţie care nu se regăseşte în cele enumerate de dispoziţiile legale, procurorul adăugând la lege. Judecătorul de dreptul şi libertăţi constată că măsura controlului judiciar luată faţă de inculpata Codruţa Kovesi este nelegală", a declarat în cadrul şedinţei de marţi procurorul Cristian Ban.

Cristian Ban a explicat că, în ceea ce îl priveşte pe procurorul Alfred Savu, acesta a fost plasat de Adina Florea sub control judiciar fără să-l audieze înainte şi fără să se mai aştepte soluţionarea unei cereri de recuzare.

"Procedând astfel, procurorul de caz, doamna Florea, a dovedit fie necunoaşterea legii, fie ignorarea sa cu bună ştiinţă. Ceea ce este grav. Judecătorul a reţinut ca s-a dispus inculpare faţă de Savu fără a exista probe, doar pe baza unor indicii şi bănuieli rezonabile. Doamna procuror Adina Florea le-a prezentat persoanelor cercetate în dosarul Ponta-Blair documente din anchete, ceea ce ar periclita investigaţia DNA împotriva lor", a mai spus Cristian Ban.

În opinia acestuia, dacă se confirmă aceste susţineri ale Instanţei supreme, atunci "este mai mult decât clar că trebuie ca Inspecţia Judiciară să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. D (exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă)".

La şedinţa de marţi a Secţiei de procurori a CSM a participat şi ministrul Justiţiei, Stelian Ion.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2340 / 4617
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...