ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Plenul Consiliului Concurenţei are noi membri, numiţi de Parlament

23 Aprilie 2024   |   Agerpres

Mandatele noilor membri sunt pentru o perioadă de circa doi ani, până la expirarea mandatelor în derulare ale preşedintelui Bogdan Chiriţoiu şi vicepreşedintelui Dan Pascu.

 
 
Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenţei, care se alătură preşedintelui autorităţii, Bogdan Chiriţoiu şi vicepreşedintelui instituţiei, Dan Pascu, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, autoritatea de concurenţă.

"Astfel, au fost numiţi în funcţia de consilier de concurenţă următorii: Adrian Comănescu, actualul director al Direcţiei Pieţe de servicii şi pieţe locale din cadrul Consiliului Concurenţei, Alexandra Văcaru, inspector de concurenţă şi fost prefect al Capitalei, Cosmin Belacurencu, fost consilier de concurenţă şi actual director adjunct al Direcţiei Ajutor de Stat din cadrul Consiliului Concurenţei, Dan Ionescu, fost consilier de concurenţă, Gyerko Laszlo, fost consilier de concurenţă şi preşedinte al Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi Ion Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. De asemenea, Daniel Picu, actual secretar general al autorităţii de concurenţă, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, la propunerea prim-ministrului", menţionează sursa citată.


Consilierii şi vicepreşedintele au fost audiaţi, anterior, în şedinţa comună a Comisiilor juridice şi economice din cele două Camere.

Mandatele noilor membri sunt pentru o perioadă de circa doi ani, până la expirarea mandatelor în derulare ale preşedintelui Bogdan Chiriţoiu şi vicepreşedintelui Dan Pascu.

Legea concurenţei nr. 21/1996 a fost modificată de Parlament, în martie 2024, stabilind ca plenul Consiliului Concurenţei să fie format din nouă membri: un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi şase consilieri de concurenţă, cu un mandat de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată.

Pe baza prevederilor din actul normativ, membrii plenului sunt numiţi de Camerele reunite ale Parlamentului - trei membri la propunerea grupurilor parlamentare din Senat, patru membri la propunerea grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, un vicepreşedinte la propunerea preşedintelui României, respectiv un vicepreşedinte la propunerea prim-ministrului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 267 / 5398
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
O singură casă de avocatură locală independentă concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2025, ceremonie ce va avea loc joi | NNDKP, Schoenherr și Clifford Chance Badea, printre firmele aflate pe lista scurtă a premianților din acest an
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui împrumut de peste 54,7 mil. € în România și a unui împrumut de 275 mil. € în Spania | Alexandru Bîrsan (co-managing partener) și Rebecca Marina (counsel), în prim plan
VIDEO | Pastila de insolvență – Procedurile de restructurare (powered by ZRVP)
Rundă de promovări la ZRVP | Echipa de seniori a firmei crește cu șapte avocați. Dr. Cosmin Vasile: ”Ceea ce definește avocatul ZRVP este căutarea obsesivă a soluției juridice care să răspundă cel mai bine nevoilor clientului, iar aceasta este calitatea cheie a fiecărui membru al echipei ZRVP și primul criteriu care stă la baza promovărilor anuale”
CMS anunță noi promovări în România | Alina Tihan preia rolul de Partener în departamentul de Finanțe, iar Andrei Tercu devine co-coordonator al departamentului de Taxe. Horea Popescu, Managing Partner: ”Abilitățile lor de lideri și capacitatea de a obține rezultate excepționale le-a adus încrederea și aprecierea tuturor”
Chambers Europe 2025 | Cele mai bune firme locale de avocați în 9 arii de practică. NNDKP, Filip & Company, Schoenherr, RTPR și Țuca Zbarcea & Asociații au cele mai multe nominalizări pe prima bandă a performanței profesionale
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...