ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Noi obligații pentru dezvoltatori: Construcțiile vor putea fi recepționate și date în folosință, doar după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice

20 Ianuarie 2020   |   Georgiana Bălan, avocat D&B David și Baias, coordonatoarea Departamentului de Drept Imobiliar

Cu doar două luni în urmă, procedura de avizare a lucrărilor de racordare și branșament la rețelele publice de utilități a fost simplificată prin Legea 193/2019 prin care s-a dispus ca, pentru autorizarea lucrărilor de racordare și branșament la rețelele publice de utilități, să poată fi utilizate avizele și acordurile emise în cadrul procesului de autorizare a lucrărilor pentru clădire.

Georgiana Bălan, avocat D&B David si Baias, coordonatoarea Departamentului de Drept Imobiliar

 
 
Construcțiile vor putea fi recepționate și date în folosință, începând cu acest an, doar după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice.  Noile obligații pentru dezvoltatorii imobiliari apar odată cu publicarea în Monitorul Oficial, săptămâna trecută, a Legii 7/2020 ce modifică Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, dar și Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Modificările nu sunt singurele care vizează domeniul construcțiilor, ci fac parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a legislației prin simplificarea formalităților de autorizare și încurajarea măsurilor de protecție a mediului.

Unul dintre elementele de noutate aduse de textul legislativ vizează în mod direct piața clădirilor rezidențiale. Astfel, recepția la terminarea lucrărilor de construire pentru activitățile autorizate aferente ansamblurilor de locuințe individuale și colective, dar și construcțiilor de utilitate publică nu va mai putea fi efectuată în lipsa finalizării branșamentelor la infrastructura tehnico-edilitară. Mai mult, se interzice darea în folosinţă a construcţiei până la admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a branşamentelor autorizate şi definitive la reţelele de utilităţi publice ale infrastructurii edilitare. 


Inițiatorii motivează demersul de reglementare prin faptul că imobilele construite necorespunzător au pus în pericol viaţa oamenilor. Au fost nenumărate cazuri în care locuințele din blocurile noi construite au fost vândute către populație, fără ca acestea să fie racordate în mod legal la utilități, în special la energia electrică. Această practică a avut un impact nu numai la nivel formal (împiedicarea sau amânarea încheierii de către locatar a contractelor de utilități), dar a pus chiar în pericol siguranța şi viaţa locatarilor prin utilizarea de racorduri necorespunzătoare.

Noile prevederi continuă procesul de simplificare

De asemenea, noile prevederi continuă procesul de simplificare a procedurii de autorizare a executării de lucrări de branșamente.

Cu doar două luni în urmă, procedura de avizare a lucrărilor de racordare și branșament la rețelele publice de utilități a fost simplificată prin Legea 193/2019 prin care s-a dispus ca, pentru autorizarea lucrărilor de racordare și branșament la rețelele publice de utilități, să poată fi utilizate avizele și acordurile emise în cadrul procesului de autorizare a lucrărilor pentru clădire. De asemenea, acolo unde nu se modifică structura de rezistenţă sau aspectul arhitectural al construcţiilor, a fost reglementată posibilitatea de a executa lucrări de branşamente şi racorduri pe domeniul public și de branşamente aeriene fără autorizație de construire.

Noile modificări elimină condiționările din legislația anterioară, permițând executarea fără autorizație de construire a tuturor lucrărilor de branşamente şi racorduri pe domeniul public, precum și a lucrărilor de branşamente aeriene, indifirent dacă modifică sau nu structura de rezistență sau aspectul arhitectural. Singurele condiționări sunt ca aceste lucrări să fie permise de regulamentele locale de urbanism și să se obțină acordul/autorizația administratorului drumului acolo unde este cazul. Facem precizarea că aceste prevederi sunt aplicabile tuturor imobilelor, nu numai celor rezidențiale. 

O altă modificare de maxim interes este reglementarea posibilității de a monta sisteme fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și panouri solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde pentru consumul casnic, fără autorizație de construire. Acestea vor putea fi montate pe clădiri, anexe gospodăreşti şi pe sol doar cu înştiinţarea prealabilă a autorităților, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de autorizare în construcții.

Modificarea vine în contextul unei politici legislative de încurajare a utilizării energiei din surse regenerabile în domeniul construcțiilor și de tranziția către o piață a clădirilor verzi. Astfel, finalul anului 2020 va aduce noi obligații ”verzi” pe piața imobiliară. Potrivit Legii 372/2005, 31 decembrie 2020 va fi data de la care nu vor mai fi emise autorizații de construire pentru clădiri private noi decât dacă consumul lor de energie va fi aproape egal cu zero. Mai precis, noile clădiri va trebui să aibă un consumul de energie foarte scăzut care să fie minimum 10% acoperit cu energie din surse regenerabile, inclusiv de tipul  sistemelor fotovoltaice și panourilor solare  instalate pe clădiri sau în apropierea acestora. Legea menționează, însă nu foarte clar, că prevederile se vor aplica în măsura în care investițiile se justifică din punct de vedere tehnico-economic, în baza analizei de rentabilitate pe durata de funcționare a clădirii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 4022 / 5388
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Lady Lawyer | De vorbă cu Andra Iftemie, Managing Associate - Băncilă, Diaconu și Asociații: ”Toți avocații suntem ‘așezați la aceeași masă’, indiferent de gen sau de aria de practică aleasă, acesta fiind, de altfel, și unul dintre motivele pentru care practic cu drag această profesie. Ceea ce contează cu adevărat sunt competențele și rezultatele obținute”
    NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
    RTPR asistă AROBS la achiziția SVT Electronics. Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Managing Associate), în prim plan
    LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
    Soluție de referință a avocaților Țuca Zbârcea & Asociații | Plafonarea prețului energiei electrice și gazelor naturale: Instanța decide că prevederile legale trebuie interpretate în favoarea consumatorilor
    Decizie de referință a ICCJ în ceea ce privește revocarea ilegală de către Ministerul Finanțelor Publice a ajutorului de stat acordat unui operator economic | Echipa Mușat & Asociații care a obținut soluția, coordonată de Angela Porumb (Partner)
    Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
    Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
    Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
    Bondoc și Asociații SCA obține un nou succes în materia achizițiilor publice ce aduce clarificări importante în domeniu
    Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
    LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for an Associate ̸ Senior Associate
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...