ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul a modificat legislaţia privind dialogul social

25 Mai 2023   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată pentru a putea fi duse la îndeplinire Recomandările de ţară primite din partea Comisiei Europene în perioada 2016-2022, cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 2015, 2018, 2022 şi dispoziţiile prevăzute prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi pentru a elimina orice alte lacune legislative care pot genera efecte negative la nivel economic pe piaţa muncii.

 
 
Guvernul a modificat şi completat, în şedinţa de miercuri, legislaţia privind dialogul social, fiind reglementate şi definite mai clar părţile care iniţiază şi participă la negocierea colectivă sectorială, atât pentru mediul public, cât şi pentru mediul privat.

"Guvernul a adus astăzi o serie de modificări şi completări legislaţiei privind dialogul social - Legea nr. 367/2022 şi Codului Muncii - Legea nr. 53/2003, printr-o ordonanţă de urgenţă care armonizează acest cadru legislativ şi care flexibilizează şi încurajează negocierile colective la nivel de sector de activitate. Au fost astfel reglementate şi definite mai clar părţile care iniţiază şi participă la negocierea colectivă sectorială, la fiecare nivel de negociere, unitate, grup de unităţi, sectorial şi naţional, atât pentru mediul public, cât şi pentru mediul privat", se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.


Potrivit sursei citate, decizia a fost luată pentru a putea fi duse la îndeplinire Recomandările de ţară primite din partea Comisiei Europene în perioada 2016-2022, cele ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 2015, 2018, 2022 şi dispoziţiile prevăzute prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi pentru a elimina orice alte lacune legislative care pot genera efecte negative la nivel economic pe piaţa muncii.

Una dintre modificări vizează introducerea, în cadrul denumirii generice de organizaţie sindicală, a uniunii sindicale teritoriale, alături de sindicat, federaţia sindicală şi confederaţia sindicală, care se constituie pe baza dreptului de liberă asociere a lucrătorilor, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice, sociale, cultural-artistice şi sportive, dar şi pentru apărarea drepturilor lor individuale şi colective, prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă, acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu, convenţiile colective de muncă, precum şi în legislaţia naţională, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

De asemenea, au fost redefinite sectoarele de negociere colectivă, acestea fiind sectoarele economiei naţionale în care partenerii sociali convin să negocieze colectiv şi care se stabilesc de către Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Acestea se aprobă prin ordin al ministrului responsabil cu dialogul social, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi nu prin hotărâre a Guvernului, cum era prevăzut până acum.

Alte modificări se referă la completarea noţiunii de depozitar al contractului/acordului colectiv de muncă, acesta fiind autoritatea publică competentă să înregistreze atât contractele, cât şi acordurile colective de muncă, respectiv Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi la întărirea capacităţii de control a Inspecţiei Muncii, prin depunerea în instanţă, de către organizaţiile sindicale şi patronale, a dovezii emise de inspectoratul teritorial de muncă, pentru acceptarea dosarului de reprezentativitate la judecătorie.

Au fost clarificate anumite proceduri privind dosarul de reprezentativitate la nivel de grup de unităţi şi sector de negociere colectivă, pentru întărirea capacităţii de control a MMSS şi pentru a putea răspunde solicitărilor de cuantificare a unor indicatori privind dialogul social, pentru corelarea cu indicatorii prevăzuţi în Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, cât şi solicitărilor diverselor entităţi ale Comisiei Europene, precizează Ministerul Muncii.

Prin actul normativ adoptat miercuri se acordă dreptul confederaţiilor de a participa la negocierea sectorială, în baza mandatului primit din partea federaţiei membre şi în interesul membrilor pe care acestea îi reprezintă, confederaţia urmând să notifice, în acest sens, lista cu unităţile în care au membrii pe care îi reprezintă în negocierea colectivă.

În plus, a fost introdusă prevederea ca toate contractele colective de muncă încheiate la nivel de sector de negociere colectivă sau la nivel naţional să conţină clauze specifice aplicabile fiecărei categorii de IMM-uri, definite conform Legii dialogului social nr. 346/2004, pentru a se asigura o protecţie extinsă a capitalului românesc, format preponderent din IMM-uri.

"Documentul adoptat astăzi mai conţine prevederi care modifică şi completează Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, printre care: stabilirea expresă a competenţei materiale a tribunalelor de a judeca în primă instanţă toate tipurile de conflicte individuale şi colective de muncă; totodată se reglementează termenele de apel; obligativitatea negocierii colective la nivel de unitate, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 10 salariaţi, faţă de mai puţin de 21, cât era prevăzut până acum", se mai arată în comunicatul citat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 736 / 5368
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...