ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Martie 2024   |   Agerpres

Actul normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor conţine o serie de prevederi în domeniul accizelor, în scopul evitării blocajelor în ceea ce priveşte comercializarea produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere.

 
 
Perioada în care nu se aplică sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura a fost prelungită până la 31 mai 2024, printr-o Ordonanţă adoptată joi de Guvern.

"Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă şi transparentă cu antreprenorii. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor aplica sancţiuni pentru contribuabilii care nu emit facturi în sistemul RO e-Factura. De asemenea, anunţ două funcţionalităţi noi în sistem: de acum, aplicaţia poate precompleta o serie de informaţii despre utilizator doar pe baza CUI-ului, pentru ca munca contribuabilului să fie mai uşoară. În plus, aplicaţia simplificată are şi ea o variantă tradusă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenţi înregistraţi în scopuri de TVA ce au obligaţia de raportare a facturilor", a explicat ministrul Finanţelor Marcel Boloş, potrivit unui comunicat al instituţiei.


De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanţelor a avut numeroase discuţii şi întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru îmbunătăţirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerinţe, pentru a evita sancţiunile.

Totodată, în comunicat se reaminteşte faptul că instituţia a lansat versiunea simplificată a aplicaţiei e-Factura. Iniţiativa are ca obiectiv principal creşterea accesibilităţii şi uşurinţei în utilizarea instrumentului, pentru toţi contribuabilii din ţară. Versiunea îmbunătăţită vine cu o interfaţă intuitivă şi funcţionalităţi mai uşor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerinţele fiscale, într-un mod rapid şi eficient.

De asemenea, actul normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor conţine o serie de prevederi în domeniul accizelor, în scopul evitării blocajelor în ceea ce priveşte comercializarea produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere.

"Astfel, se introduce regimul de marcare cu timbre fiscale şi a produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere. Această prevedere contribuie la protejarea sănătăţii publice prin reducerea comerţului ilegal şi a consumului de produse din tutun. De asemenea, se reglementează obligaţia de a depozita produsele recepţionate doar în spaţiile declarate şi autorizate pentru recepţia produselor. Măsura are scopul de a asigura o mai mare transparenţă şi control asupra lanţului de distribuţie a produselor din tutun", se mai arată în comunicatul Ministerului Finanţelor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 277 / 5397
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de cumpărător în tranzacția prin care Advanzia Education a preluat SDA Academy Romania. Laura Toncescu (Head of KPMG Legal) și Dragoș Iamandoiu (Partner), în prim plan
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
Kinstellar asistă grupul de investiții private EMMA Capital în achiziția strategică a companiei Diamedix în România, Moldova, Bulgaria și Ucraina. Echipa pluridisciplinară din București, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener)
Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obține o soluție favorabilă într-o speță transnațională vizând protecția terților de bună-credință afectați de o măsură de sechestru penal. Vicu Buzac (Senior Associate) a condus echipa din București
Women Lawyers | O femeie avocat poate aduce o perspectivă diferită, având în vedere diversitatea abilităților, precum atenția la detalii, capacitatea de a media conflicte și de a construi relații de încredere. Ana Maria Abrudan (Partener Mușat & Asociații): ”Un avocat de succes, indiferent de gen, este cel care aduce soluții inovatoare, construiește relații de încredere cu clienții și își dezvoltă constant aria de expertiză, având totodată abilitatea de a împărtăși aceste cunoștințe cu noile generații de avocați”
Women Lawyers | Ce spun și cum gândesc doamnele din structura Țuca Zbârcea & Asociații, firmă care etalează femei avocat remarcabile pe toate palierele de activitate. Azi, de vorbă cu Oana Mareș, Managing Associate: ”Femeile au adesea un grad mai mare de răbdare în gestionarea relației cu clienții, aspect esențial în momentele de stres sau incertitudine. Într-un domeniu unde detaliile contează enorm, abilitatea de a observa inclusiv nuanțele emoționale și de a reacționa corespunzător poate reprezenta un atu valoros”
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...