![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu este neconstituţională (oficial). Argumentele CCR
15 Decembrie 2020
AGERPRESPotrivit unui comunicat al CCR, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, legea fiind declarată neconstituţională în ansamblul său.
Curtea Constituţională a decis, marţi, că este neconstituţională Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de 7.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al CCR, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, legea fiind declarată neconstituţională în ansamblul său.
"În ziua de 15 decembrie 2020, Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect, formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va redacta într-un termen scurta şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I", transmite CCR.
Potrivit unui comunicat al CCR, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, legea fiind declarată neconstituţională în ansamblul său.
"În ziua de 15 decembrie 2020, Curtea Constituţională, în cadrul controlului anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect, formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va redacta într-un termen scurta şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I", transmite CCR.
Decizia Curţii vine după mai multe luni de amânare.
Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.
Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă.
Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului.
Instanţa supremă a susţinut că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile mai multor articole din Constituţie.
ÎCCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează "justeţea impunerii sau echitatea fiscală", care "asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia".
"Aşezarea justă şi echitabilă a sarcinii fiscale constituie una dintre componentele statului de drept, aşa cum este definit statul român prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. (...) În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că statul are o marjă largă de apreciere în stabilirea politicii fiscale şi revine legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili cuantumul impozitelor şi de a acorda exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi anumite perioade de timp, sub rezerva respectării dispoziţiilor art. 56 din Constituţie privind justa aşezare a sarcinilor fiscale", se arată în hotărâre.
Instanţa supremă menţionează că legea ce formează obiectul sesizării instituie taxa pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă stabilite în baza unor legi speciale, legiuitorul instituind "un nou regim de impunere fiscală aplicabil numai în privinţa anumitor venituri şi anume pentru veniturile obţinute din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi/statute speciale".
"Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit şi se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, i se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât şi taxa nou instituită. Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării şi principiului aşezării juste şi echitabile a sarcinii fiscale", precizează ÎCCJ.
Potrivit Instanţei supreme, noua "taxă" nu doar că este discriminatorie şi reprezintă un impozit pe venit "deghizat", dar se calculează practic asupra venitului net din pensii, după deducerea din pensia brută a impozitului pe venit, ceea ce ar duce, de la un anumit nivel, la un procentaj de fiscalizare calculat la pensia brută de 95%.
"În aceste condiţii, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare şi este de natură a afecta însăşi substanţa dreptului. Opţiunea promovată prin legea în discuţie reprezintă un subterfugiu prin care se aduce atingere chiar substanţei dreptului la pensie", se afirmă în sesizare.
ÎCCJ mai arată că, prin raportare la cuantumul de 7.000 de lei al sumei nesupuse taxei criticate, impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili care obţine venituri din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă în condiţiile legilor speciale.
Instanţa supremă mai acuză încălcarea principiului clarităţii, previzibilităţii şi predictibilităţii legii, a principiului independenţei judecătorilor, precum şi încălcarea principiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Un alt argument este acela că legea sesizată a fost supusă întâi dezbaterii şi adoptării Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional, ceea ce contravine normelor constituţionale care stabilesc o altă procedură în privinţa reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor şi al procurorilor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2711 / 5357 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...