CCR: Legea prin care personalul ANI primea un spor de 25% - adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului
24 Mai 2023
AgerpresPotrivit unui comunicat al CCR transmis, miercuri, AGERPRES, judecătorii Curţii Constituţionale au admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că Legea pentru modificarea anexei nr. I a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituţională.
Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că legea prin care personalul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) primea un spor la salariu de 25% pentru suprasolicitare neuropsihică a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis, miercuri, AGERPRES, judecătorii Curţii Constituţionale au admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că Legea pentru modificarea anexei nr. I a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este neconstituţională.
"În esenţă, Curtea Constituţională a reţinut că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, fiind înfrânte prevederile constituţionale ale art. 61 alin.(1) coroborate cu cele ale art.75. Curtea a constatat că legea adoptată de Camera de reflecţie viza un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale 'Învăţământ', iar forma legii adoptată în Camera decizională a vizat şi un aspect privind salarizarea în cadrul familiei ocupaţionale 'Administraţie'. Astfel, adoptată, aceasta apare ca o iniţiativă exclusivă a Camerei decizionale, care nu se circumscrie obiectului de reglementare avut în vedere de Camera de reflecţie", se precizează în comunicat.

Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 794 / 5415 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...