Teodor Aflat, cultivator de sfeclă: Fabrica de Zahăr din Luduş va fi repusă pe poziţie. Am semnat un contract de confidenţialitate și nu putem vorbi prea multe
13 Octombrie 2022
AgerpresOferta grupului de fermieri din nouă judeţe ale Transilvaniei către patronatul francez al grupului Tereos SA, care a deţinut până acum fabrica de la Luduş, a fost cumpărarea a peste 98% din acţiuni.
Cel mai mare cultivator de sfeclă de zahăr din centrul Transilvaniei, Teodor Aflat, a declarat, joi, că Fabrica de Zahăr din Luduş îşi va relua activitatea şi că fermierii din Mureş şi judeţele învecinate vor putea astfel să reia culturile de sfeclă de zahăr în această toamnă şi în primăvara anului viitor.
"Datorită faptului că am semnat contractul la de confidenţialitate nu putem vorbi prea multe. Treburile sunt pe un făgaş bun şi Fabrica din Luduş va fi repusă pe poziţie şi sperăm ca din toamna asta sau din primăvara anului 2023 cultivatorii de pe Luduş, Braşov, ştiu eu, Cluj, Sibiu să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr", a declarat presei Teodor Aflat.
Oferta grupului de fermieri din nouă judeţe ale Transilvaniei către patronatul francez al grupului Tereos SA, care a deţinut până acum fabrica de la Luduş, a fost cumpărarea a peste 98% din acţiuni.
"Datorită faptului că am semnat contractul la de confidenţialitate nu putem vorbi prea multe. Treburile sunt pe un făgaş bun şi Fabrica din Luduş va fi repusă pe poziţie şi sperăm ca din toamna asta sau din primăvara anului 2023 cultivatorii de pe Luduş, Braşov, ştiu eu, Cluj, Sibiu să reînceapă cultura de sfeclă de zahăr", a declarat presei Teodor Aflat.
Oferta grupului de fermieri din nouă judeţe ale Transilvaniei către patronatul francez al grupului Tereos SA, care a deţinut până acum fabrica de la Luduş, a fost cumpărarea a peste 98% din acţiuni.
Teodor Aflat a precizat că în acest an preţul la sfecla de zahăr este foarte bun şi că speră în continuare ca acest preţ să fie mult mai bun, în urma continuării activitiăţii fabricii din Luduş.
"Primul pas este făcut la înţelegerea pe care ne-am dorit-o. Din câte am înţeles eu, da, într-adevăr, e o premieră", a spus Teodor Aflat, care a adăugat că mulţi fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr îşi pierduseră deja speranţele cu privire la continuarea activităţii în fabrica de procesare de la Luduş.
Fermierul a mai arătat că în judeţele din centrul Transilvaniei sunt mai multe sute de cultivatori de sfeclă care depind de această fabrică, numai în în Sindicatul Cultivatorilor de Sfeclă de la Luduş fiind peste 300 de membri.
În urmă cu două săptămâni, Sindicatul Liber Zahărul Luduş SA informa că a fost anunţa de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduş, Tereos România SA, că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri şi nu s-a găsit cumpărător. Ulterior, în presa centrală au apărut informaţii referitoare la reluarea negocierilor între patronatul francez şi un grup de fermieri cultivatori de sfeclă pentru preluarea de către aceştia a fabricii de la Luduş.
În şedinţa Guvernului din 4 mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale fusese mandatat în demararea negocierilor pentru menţinerea activităţii fabricii de zahăr de la Luduş - SC Tereos RO SA.
Mandatarea a avut loc în contextul deciziei anunţate de Grupul Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată de la Luduş, ce funcţionează de peste 60 de ani.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţa, la sfârşitul lunii mai, că a avut întâlniri cu managementul companiei Tereos România, pentru a prezenta echipa de negociere constituită şi pentru a stabili un calendar privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş.
La rândul său, Francois Queva, CEO Tereos România, a infirmat toate zvonurile vehiculate în spaţiul public legate de închiderea fabricii, menţionând că angajamentul luat în faţa ministrului, încă din luna aprilie, privind disponibilitatea vânzării acestei unităţi de producţie către statul român a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat că nicio componentă a fabricii nu a fost dezmembrată, dezafectată sau vândută, se arăta în comunicatul MADR din luna mai.
Potrivit informării MADR de la acel moment, ambele părţi agreaseră un calendar al preluării investiţiei, ţinând cont şi de necesitatea salvării locurilor de muncă pentru personalul angajat în fabrica de zahăr de la Luduş.
Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2726 / 9025 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...