ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nicuşor Dan: Noul regulament de parcare pentru Bucureşti va fi lansat în scurt timp în dezbatere publică

29 Iulie 2021   |   Agerpres

El a spus că va fi făcută diferenţa între parcarea rezidenţială şi parcarea publică din timpul zilei.

 
 
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că în scurt timp va lansa în dezbatere publică noul regulament privind parcările din Bucureşti, menţionând că trebuie corectat "dezechilibrul care vine din faptul că există parcări plătite cu număr mic de locuri şi un număr imens de spaţii de parcare gratuite pe domeniul public".
 
"Este o întrebare generală care vizează strategia de parcare. Răspunsul o să-l aveţi în noul regulament de parcare pentru municipiul Bucureşti, pe care îl vom lansa în scurt timp în dezbatere publică. În linii mari, avem un dezechilibru care vine din faptul că avem nişte parcări plătite cu un număr mic de locuri relativ la necesar şi un număr imens de spaţii de parcare gratuite pe domeniul public. Şi atunci nu o să reuşim niciodată să stimulăm bucureşteanul să-şi lase maşina la o parcare periferică, dacă noi luăm bani şi în acelaşi timp oferim locuri de parcare gratuite în mijlocul oraşului. Acesta este dezechilibrul la care noul regulament de parcare, care va cuprinde tarifele de parcare peste tot în Bucureşti, o să răspundă. Nu pot să dau acum, înainte de a lansa în dezbatere publică vreau să mă sfătuiesc cu consilierii generali din majoritate", a afirmat Nicuşor Dan, întrebat cât va costa parcarea maşinilor în Bucureşti.
 
El a spus că va fi făcută diferenţa între parcarea rezidenţială şi parcarea publică din timpul zilei.
 
"Ca să faci o strategie de parcare trebuie să facem diferenţa între parcări rezidenţiale şi parcări publice pentru persoanele care le folosesc peste zi. Deci, pe zona de parcări rezidenţiale, tariful pe care oamenii din zonă îl plătesc pentru locul lor de parcare, în mod cert, va fi stabilit pe bază de abonament. Nu o să punem oamenii care locuiesc în zonă să plătească o anumită sumă pe oră. Pentru locurile publice de parcare, adică pentru locurile pe care pe domeniul public oamenii parchează să vină cu maşina la serviciu, din strategia de parcare şi din politica de preţuri pe care noi o să o avem, o să rezulte exact acele locuri critice, locuri unde oricât ai face parcarea, tot nu o să fie suficient, şi în locurile acelea trebuie să facem parcări publice: subterane, supraterane, cum permite relieful", a explicat primarul general.
 
Întrebat dacă intenţionează să anuleze parcările gratuite şi să fie toate cu plată, Nicuşor Dan a spus: "Este o alternativă pe care o avem în vedere în regulamentul pe care o să-l vedeţi foarte curând, cel puţin în zona centrală".
 
"Există un dezechilibru. (...) În zona Unirii, pe care o cunosc foarte bine, avem acea parcare cu 40 de locuri care este tot timpul plină şi sunt convins că dacă am face acolo 50 lei tot plină o să fie şi tot nu o să fie suficiente locuri de parcare în zonă. Pe de altă parte, în zona Unirii, în care merg pe jos în fiecare dimineaţă, avem câteva sute de maşini abandonate pe domeniul public, nişte locuri pe care le ocupă degeaba pentru că nimeni nu s-a ocupat să le ridice de acolo. Acesta este mecanismul în care trebuie mai întâi să corectăm un dezechilibru care există pe piaţa locurilor de parcare", a adăugat Nicuşor Dan, chestionat dacă are în vedere scumpirea tarifelor de parcare.
 
El a mai spus legat de ridicarea maşinilor abandonate, parcate neregulamentar, că luni, la şedinţa de Consiliu General, se va vota ca un teren de 3 ha în zona de vest a Capitalei să fie dat Primăriei Sectorului 6, pe acesta urmând să fie depozitate maşinile ridicate.
 
"Problema nu este numai a maşinilor parcate neregulamentar, problema este şi a maşinilor care sunt parcate pe prima bandă, pentru că aşa decis Municipalitatea. Sunt maşini care stau acolo de un an, doi, trei", a mai explicat primarul general. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5868 / 9259
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...