ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Finanţelor anunţă că factura simplificată va fi disponibilă din această săptămână

04 Martie 2024   |   AGERPRES

Întrebat cum va ţine în control cheltuielile, el a arătat că în această perioadă Ministerul Finanţelor analizează impactul pe care Legea 296 din septembrie 2023 l-a avut asupra veniturilor bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului asigurărilor sociale de sănătate.

 
 
Ultimele teste pe aplicaţia simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi s-au efectuat luni, iar e-Factura simplificată va putea fi folosită de miercuri, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Palatul Parlamentului.

"Astăzi am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită de către toţi. (...) Înseamnă că am simplificat-o la maxim. Ca să aveţi o imagine asupra a ceea ce înseamnă simplificarea - am redus numărul de câmpuri de la 160 la 50, astfel încât contribuabili mici să poată să folosească e-Factura şi să fie mult mai prietenoasă sau pot să folosească astfel încât astăzi cele 50 de milioane de facturi cu o valoare de peste 550 de miliarde de lei să deservească statul român în colectarea impozitelor şi taxelor", a declarat Boloş la Palatul Parlamentului.


Pe de altă parte, el a amintit că măsurile avute în vedere sunt cele de control al deficitului bugetar şi control al cheltuielilor statului, lucru realizat prin deschiderile de credite bugetare.

"Mai multe măsuri de monitorizare avem în vedere. Măsurile pe care noi le-am avut în trecut - cele care ţin de plafonarea cheltuielilor sau cele care ţin de anumite tipuri de cheltuieli care să fie în anumite limite - sunt prematur de discutat acum. Trimestrul I va fi hotărâtor pentru ceea ce va însemna măsuri noi sau, dimpotrivă, vom putea merge cu execuţia bugetară aşa cum am stabilit-o pe parcursul întregului an", a precizat ministrul Finanţelor.

Întrebat cum va ţine în control cheltuielile, el a arătat că în această perioadă Ministerul Finanţelor analizează impactul pe care Legea 296 din septembrie 2023 l-a avut asupra veniturilor bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului asigurărilor sociale de sănătate.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 527 / 9025
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen câștigă un litigiu de referință în contencios vamal
Zamfirescu Racoți Vasile & Partners lansează Academia de Litigii, un podcast dedicat avocaților litigatori și profesioniștilor din domeniul justiției. Cosmin Vasile și Andrei Dumitrescu, parteneri în cadrul ZRVP, vor fi gazde și vor avea ca invitați avocați de prestigiu, magistrați și profesori universitari, personalități care au lăsat o amprentă în domeniu
Cele mai semnificative schimbări legislative din 2024, cu impact în industria curieratului | Cerasela Soviani, Legal Manager în cadrul DPD Romania: ”Departamentul juridic va avea un focus continuu pe respectarea noilor reglementări în curierat și susținerea departamentelor pilon pentru extinderea rețelei naționale”
LegiTeam | MITEL & ASOCIAȚII recrutează avocat cu experiență (Real Estate)
GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
ZRVP câștigă premiul „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards (Who’s Who Legal) 2024, distincție acordată în premieră unei societăți de avocați românești | Cosmin Vasile (managing partner): Premiul, o sumă a excelenței individuale pe diverse arii de practică - îmi place în mod special perspectiva, pentru că este exact filosofia noastră
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...