![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Marcu (ASF): Piaţa de capital trebuie să devină un partener important pentru companiile de stat şi cele private
28 August 2020
AgerpresEl a precizat că vor fi identificate şi principalele probleme structurale rezultate din analiza cadrului de reglementare.
Piaţa de capital trebuie să devină un partener important atât pentru companiile de stat, cât şi pentru cele din mediul privat, şi nu în ultimul rând să contribuie la dezvoltarea macroeconomică, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu.
" În contextul măsurilor promovate pentru dezvoltarea pieţei de capital din România, Autoritatea de Supraveghere Financiară, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, va derula proiectul privind "Strategia naţională pentru piaţa de capital", finanţat prin Programul de Sprijin Pentru Reforme Structurale (Structural Reform Support Programme). Proiectul va beneficia de sprijinul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în calitate de consultant şi are ca obiectiv elaborarea unei strategii naţionale care să se bazeze pe o analiză a situaţiei actuale a pieţei de capital din Romania şi a structurii acesteia", a afirmat Nicu Marcu, într-o declaraţie transmisă AGERPRES.
El a precizat că vor fi identificate şi principalele probleme structurale rezultate din analiza cadrului de reglementare.
"Strategia va fi fundamentată printr-un dialog cu actorii pieţei financiare şi vor fi realizate analize diagnostic privind problemele structurale şi barierele semnificative în dezvoltarea pieţei de capital din România", a adăugat şeful ASF.
Potrivit sursei citate, activităţile vor fi demarate în toamna acestui an.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8188 / 9195 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...