
Iohannis, către PSD: Vreau o stare de alertă mai suplă. În faţa unei boli, eşti precaut sau eşti prost
11 Iunie 2020
MEDIAFAXŞeful statului a dat asigurări că vor fi luate măsurile de relaxare pe care le-a anunţat.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că îşi doreşte o variantă a stării de alertă mai simplă, mai suplă şi le-a transmis celor care aşteaptă dovezi de la specialişti că, ”în faţa unei boli, eşti precaut sau eşti prost”.
”Eu nu-mi doresc să se prelungească starea de alertă cu măsurile care acum sunt în vigoare. Eu vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conţine exact acele lucruri care trebuie să rămână obligatorii. De exemplu, portul măştii în interior, distanţarea, măsurile de igienă. Fără acest instrument al stării de alertă miniştrii nu mai pot emite oridine care să vină în sprijinul medicilor şi sănătăţii publice. Sunt motive practice care ne fac să credem că trebuie să continuăm”, a declarat Klaus Iohannis.
”Eu nu-mi doresc să se prelungească starea de alertă cu măsurile care acum sunt în vigoare. Eu vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conţine exact acele lucruri care trebuie să rămână obligatorii. De exemplu, portul măştii în interior, distanţarea, măsurile de igienă. Fără acest instrument al stării de alertă miniştrii nu mai pot emite oridine care să vină în sprijinul medicilor şi sănătăţii publice. Sunt motive practice care ne fac să credem că trebuie să continuăm”, a declarat Klaus Iohannis.
Şeful statului a dat asigurări că vor fi luate măsurile de relaxare pe care le-a anunţat.
”Nu ne gândim să ne întoarcem în timp. Trebuie să mergem mai departe, dar trebuie să fim prudenţi. Fac apel la parlamentari să înţeleagă că aici nu putem să ne târguim pe voturi. Aici e vorba de sănătatea oamenilor şi o justă măsură. (…) Am văzut cu toţii că sunt unii politicieni care mai mult fug după voturi, decât după sănătatea românilor, care spun că putem să ne relaxăm cu totul şi că să vină specialiştii cu dovezi. Ce fel de dovezi aşteaptă ei, altele decât cele communicate zilnic. 237 de noi infectaţi, peste 150 de persoane la ATI, avem iar noi şi noi decese. Orice raţiune normală ne spune să fim precauţi. În faţa unei boli, eşti precaut sau eşti prost”, a adăugat Iohannis.
Preşedintele a mai spus că sunt măsuri care vor trebui impuse şi în viitor, nu numai în următoarele 15 zile.
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că ”este exclus ca PSD să voteze o prelungire a stării de alertă în forma ultimelor 30 de zile” şi a afirmat că social-democraţii cer redeschiderea spitalelor pentru boli cronice şi stoparea procedurii de achiziţii publice fără licitaţie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8675 / 9438 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, alături de veteranii din Al Doilea Război Mondial
Proprietatea intelectuală sărbătorită de echipa BACIU PARTNERS prin Concursul de Procese Simulate de Dreptul Proprietății Intelectuale, ajuns la cea de-a III-a ediție
KPMG Legal – Toncescu și Asociații și KPMG Tax au asistat Pavăl Holding în achiziția proiectului Ethos House, o clădire de birouri premium situată în nordul Capitalei
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...