ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Reacţia lui Cîţu după ce Turcan a spus că nu mai sunt bani de pensii: ‘Este ministrul Muncii. Să-şi asume dacă nu mai sunt bani’

22 Noiembrie 2021   |   Mediafax

„V-aţi milogit la Ciolacu să prindeţi un colţ de pâine. Echipa de negociere a pregătit o garnitură şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. Mandatul lui Florin Câţu nu a fost decât un şir de minciuni, greşeli şi jocuri personale”, a transmis Turcan, într-un mesaj intern.

 
 
Raluca Turcan este ministrul al Muncii, iar dacă nu mai sunt bani de pensii, să-şi asume, spune Florin Cîţu, ca reacţie la mesajul intern al acesteia. „Dacă avea ceva de spus, putea să vină la şedinţa de azi (luni - n.r.) a BPN, nu în presă”, spune Florin Cîţu, citat de agenția MEDIAFAX.

Întrebat cum comentează semnalul dat de Raluca Turcan, potrivit căruia nu vor mai fi bani de pensii începând cu data de 26 noiembrie, Cîţu a spus: „Este ministrul Muncii. Să-şi asume dacă nu mai sunt bani de pensii”.

Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, a lansat un mesaj critic la adresa echipei de negociere cu PSD. „V-aţi milogit la Ciolacu să prindeţi un colţ de pâine. Echipa de negociere a pregătit o garnitură şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD”, a transmis Turcan, într-un mesaj intern, publicat de MEDIAFAX.


„Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov.) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pentru că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, a fost mesajul Ralucăi Turcan.

Turcan cere demisia lui Cîţu şi a echipei de negociere cu PSD: „V-aţi milogit la Ciolacu să prindeţi un colţ de pâine"

Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, a lansat un mesaj critic la adresa echipei de negociere cu PSD. „V-aţi milogit la Ciolacu să prindeţi un colţ de pâine. Echipa de negociere a pregătit o garnitură şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD”, a arătat Turcan.

Redăm integral mesajul transmis de Raluca Turcan colegilor din conducerea PNL:

Dragi colegi, Am decis să nu particip la această şedinţă întrucât votul mi-a fost deja deturnat o dată, şi doresc să nu se mai întâmple lucrul acesta din nou. Doresc însă să cunoaşteti părerea mea despre evenimentele în desfăşurare. Consider că echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitură şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD. În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Şi un vot manipulat ordinar. Nu, nu mă refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri şi cu unii şi cu alţii. Votul meu şi al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Şi doar în folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o fraudă asupra votului colegilor.
Din tot ce am citit în presă, nu am văzut nicio idee politică, de viziune, de la negociatorii partidului pe care să o vedem transpusă in avantajul politic al PNL! PSD-ul v-a dat în fiecare zi teme, la care voi reacţionaţi.
Este puţin spus că s-a negociat în genunchi.
Mandatul lui Florin Câţu nu a fost decât un şir de minciuni, greşeli şi jocuri personale.
Aş spune că e de domeniul patologicului.
Florin, îţi imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toţi se prind, îţi garantez.
NIMIC din ce ai spus până acum, tu, preşedintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un şir de minciuni.
Şi nu numai de minciuni dar şi de lipsă de responsabilitate!
Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook.
Cu toţii i-am reproşat lui Orban că nu a negociat în interesul partidului. Dacă el nu a făcut-o, voi în interesul cui aţi făcut-o? Cu siguranţă nu al PNL!
Când am fost convinsă că negocierea lui Ludovic cu USR e proastă, m-am ridicat de la masă. La fel şi Rareş, şi Robert, şi ceilalţi mi-aţi dat dreptate. Cum arată negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban?
Eu atunci m-am ridicat şi am plecat. Voi ce aţi făcut acum? V-aţi milogit la Ciolacu să prindeţi un colţ de pâine.
Vă cer să ieşiti voi acum public, să spuneţi că aţi negociat mai bine ca Orban!
În aceste negocieri, preşedintele partidului a negociat doar pentru el. Atât. Nimic altceva!!! Motivele? O să le aflăm, cu siguranţă! Dar cu un preţ prea mare plătit de partid.
Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri. Niciunul. Aţi ignorat până şi cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele în alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat).
Şi-atunci, vă miraţi că PNL se confruntă cu un asemenea val de critici, câtă vreme voi acţionaţi în afara unei legitimităţi politice fireşti?
Închei spunând, momentul acesta este o ruşine pentru PNL şi cred că Preşedintele PNL ar trebui să-şi depună demisia, împreună cu echipa de negociere!
VOTUL MEU ESTE ÎMPOTRIVĂ!”.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5237 / 9430
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
“ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv dreptul muncii | Consultanță
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...